iPhone Xs: Schimbarea care îi va nemulţumi pe fanii Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iată că a trecut şi conferinţa organizată de Apple în Amfiteatrul Steve Jobs, iar multă lume a rămas cu un gust semi-amar după ce s-a dezvăluit aseara. Acesta a fost un eveniment tipic unui „an S”, adică acele lansări în care Apple nu vine neapărat cu un telefon regândit, ci upgradează din punct de vedere hardware modelul din anul precedent.

iPhone Xs, iPhone Xs Max şi iPhone XR sunt cele trei noi modele gândite de compania din Cupertino pentru 2018, iar modificările aduse sunt minimale, care nu ies cu absolut nimic din comun.

În schimb preţurile sunt şi în acest an pe măsură, în condiţiile în care modelul de top, iPhone Xs Max cu spaţiu de stocare de 512 GB ar putea ajunge la un preţ de 1600 de euro pentru magazinele din Europa, aproximativ 7000 de lei la noi în ţară.

Un alt lucru este de notat, însă. Apple pare că a renunţat definitiv la telefoanele cu margini în jurul ecranului, ca să ţină pasul cu industria, însă modelul XR, prezentat ca fiind un iPhone accesibil, „pentru toată lumea”, va sosi şi el la raft cu un preţ care nu poate fi neglijat, aproximativ 900-1000 de euro pentru Europa.

Dacă Apple a renunţat în trecut la jack-ul de căşti, considerând spaţiul pe care îl ocupa în interiorul şasiului mai necesar pentru alte întrebuinţări, cei de acolo au inclus, totuşi, în pachet un adaptor Lightning - Jack 3,5mm. Pănâ acum. Una dintre deciziile care au fost trecute uşor cu vederea în acest an este exact lipsa acelui adaptor din cutie, un amănunt deloc neglijabil.

Având în vedere că nici un producător mare de căşti nu are în gama sa accesorii care să se folosească de mufă Lightning, iar toţi producătorii de smartphone-uri şi nu numai (inclusiv Apple, pe laptop-urile sale) optează pentru conectivitate pe USB-C, decizia gigantului din Cupertino este de neînţeles.

Practic, Apple îi obligă pe utilizatorii săi să se folosească de adaptoarele mai vechi, ori să cumpere altele noi, pentru un preţ suplimentar. Ori să folosească căşti pe Bluetooth, dacă aceştia vor să opteze pentru o pereche de căşti ceva mai reuşită decât cea standard.

Strategia este una interesantă, dacă nu chiar absurdă, având în vedere faptul că includerea unui astfel de adaptor ar fi reprezentat un cost suplimentar foarte mic.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite