VIDEO Şefii Google, Desmond Tutu şi 600 de studenţi pornesc într-o croazieră de 105 zile prin 13 ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasul de croazieră devine incubator de afaceri în călătoria de 105 zile
Vasul de croazieră devine incubator de afaceri în călătoria de 105 zile

Ce pot căuta şefi ai Google, profesori de la Stanford, Desmond Tutu şi 600 de studenţi pe un vas care pleacă într-o croazieră în jurul lumii? Ei bine, totul este un proiect vizionar pentru a anima mediul de afaceri mondial.

Proiectul se numeşte „Unreasonable at Sea” şi încearcă să învioreze tinerii antreprenori şi să funcţioneze ca un Think Tank.

Totul se petrece la bordul unui vas de croazieră de 180 de metri lungime care foloseşte drept incubator al acestui proiect. Companii  multinaţionale şi fundaţii internaţionale sunt la bord, investitori, filantropişti, dar şi un prinţ din Arabia Saudită sau fondatorul Wordpress, Matt Mullenweg.

Practic, nava va pleca din Hawaii şi va trece prin diverse pieţe în curs de dezvoltare sau deja cu economii foarte bine stabilite, cum ar fi Japonia, Spania, Myanmar sau Ghana. Aici vor vizita diferite instituţii şi vor vorbi despre modelele de afaceri locale.

Călătoria va dura 105 zile, va trece prin 13 ţări şi este coordonată de către Institutul de Design de la Universitatea Stanford, de Institutul Unreasonabile şi are susţinere financiară de la Microsoft şi SAP.

Dacă ar fi să traducem călătoria într-un limbaj normal, vorbim de un team building la nivel global, unul cu cei mai importanţi actori la bord. Astfel, fundaţia Unreasonabile doreşte să adune oameni din diverse culturi, cu un background din diferite domenii. Potrivit CNN, discuţiile  la masa de prânz variază de la proprietatea intelectuală în China până la strategii de prevenire a malnutriţiei în Africa.

Pentru CNN a scris Eric Tyler, un membru al think tank-ului american New America Foundation. El a vorbit cu fondatorul programului, Daniel Epstein, iar acesta i-a zis că „nu căutăm startup-urile clasice din Silicon Valley. Pariem pe lebedele negre, cei care se folosesc de tehnologie pentru a rezolva chestiuni nu foarte atractive din punct de vedere social şi al mediului înconjurător“.

Pentru a exemplifica tipul de startup care participă la acest experiment, CNN a vorbit cu Deepak Ravindran, fondator al unei firme din India numită Innoz. Ce oferă aceasta? Pentru ca oamenii care nu au internet mobil sau unul clasic, el a lansat un motor de căutare prin SMS, care are 120 de milioane de utilizatori şi primeşte 5 milioane de mesaje zilnice. „Sunt multe telefoane clasice în lume, iar eu doresc să fac din orice dumb phone un smart phone cu ajutorul informaţiei”, a spus Ravindran.

Scopurile oficiale ale Unreasonable at Sea

Potrivit informaţiilor oferite de site-ul oficial al proiectului, călătoria doreşte să exploreze economiile locale din 13 ţări, unde se vor întâlni cu afacerişti şi reprezentanţi ai guvernelor. De asemenea, 20 de antreprenori vor ţine cursuri la bordul navei tinerilor prezenţi, iar firmele tinerilor vor fi introduse într-un accelerator de afaceri condus de fondatorul Institutului Unreasonable, Daniel Epstein.

Institutul lui Epstein a început în primăvara lui 2007, când Daniel a studiat în străinătate şi a petrecut o perioadă în organizaţia Semester at Sea. Practic, aceştia din urmă sunt partenerii lui Daniel Epstein. Semester at Sea a pornit în 1963 şi este administrat de Institutul pentru Educaţie  la bordul navelor din Charlottesville, Virginia. Astfel, un vapor este campus pentru studenţi pentru un semestru.

Mai multe detalii pe site-ul Unreasonable at Sea.

Un video explicativ pentru proiect

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite