VIDEO Microsoft vrea să ştii că a lucrat mult la Xbox One. Dedică şapte minute explicării schimbărilor din gamepad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xbox One va beneficia de un gamepad cu totul nou. FOTO Adevărul/Captură YouTube - xbox
Xbox One va beneficia de un gamepad cu totul nou. FOTO Adevărul/Captură YouTube - xbox

Microsoft a investit mult timp în gândirea consolei Xbox One, o parte însemnată din timp fiind acordată noului gamepad care va fi livrat cu aceasta. Acum, compania vrea să ştii cât de schimbat este.

Xbox One va fi disponibilă spre finalul acestui an şi va beneficia de integrare cu toate serviciile de care dispune Microsoft, inclusiv de streaming TV, dar înainte de lansare mai este timp de puţină promovare. Într-un videoclip de peste 7 minute este prezentat noul controller pentru consolă şi unele dintre cele mai mari schimbări aduse acestuia.

În materialul video, Zulfi Alam, manager general răspunzător de accesoriile de Xbox, discută cu Larry Hryb (cunoscut drept Major Nelson) despre ce anume a schimbat Microsoft în acest gamepad. Spre exemplu, poţi folosi accesoriul atât wireless, cum este promovat mai mereu, dar şi printr-un cablu atunci când ai nevoie de precizie şi rapiditate, iar conexiunea wireless te poate dezamăgi.

De asemenea, joystick-urile au protuberanţe pe margine pentru o aderenţă mai bună şi sunt mai precise. Butonul D-pad a primit puţină atenţie, este mai aproape de placa de bază şi reproduce click-urile mai fidel. Tot ca un retuş minor, a fost îmbunătăţit generatorul de vibraţii, astfel încât să reproducă tot ceea ce se întâmplă în joc cu fidelitate. Pe lângă toate acestea este un design uşor schimbat. Toate descrierile sunt în videoclipul de mai jos.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre Xbox One: 

VIDEO Xbox One apare în noiembrie, dar Microsoft a arătat ce va conţine cutia specială "Day One"

Xbox One ar putea să nu funcţioneze în România şi în restul ţărilor în care reţeaua Xbox Live nu a fost lansată oficial

PlayStation 4 versus Xbox One: Sony câştigă prin preţ sufletul jucătorilor, iar Microsoft propune entertainment

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite