Prima „floare“ care face primăvară: Uber reduce tarifele şi are un motiv întemeiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România, Uber a debutat cu tarife care au concurat direct cu taximetria. În decembrie le-a mărit şi acum, la patru luni distanţă, le micşorează. Iată de ce preţurile Uber o iau „în sus şi-n jos“ din când în când.

Miercuri, 13, vine pentru utilizatorii Uber cu o veste bună: tarifele pentru UberX sunt reduse cu aproximativ 10%. Per kilometru vei plăti 1,45 lei, iar tariful minim va fi de 8 lei. În decembrie, tariful pe acest serviciu a crescut la 1,65 lei. Înainte de acest anunţ, reprezentanţii Uber în România mi-au explicat de ce apar aceste modificări şi cine câştigă de pe urma lor. 

„Scăderile sunt menite să încurajeze pasagerii să folosească serviciul mai des şi, implicit, să asigure mai multă activitate pentru şoferii parteneri în perioadele cu cerere mai puţin intensă, aşa cum este sezonul cald. Viziunea noastră este să oferim cât mai multor oameni acces la transport sigur şi convenabil, la tarife mai accesibile, oferind în acelaşi timp o oportunitate economică atractivă pentru parteneri“, susţin aceştia.

Deşi ar putea părea contraintuitiv, dacă tariful este mai mare, mai mulţi şoferi ar fi tentaţi să iasă în trafic. Dacă tariful scade, atunci mai mulţi utilizatori solicităi maşini şi, implicit, creşte numărul curselor.

Tot sistemul acesta este ca o balanţă, pui sau scazi într-o parte şi are urmări în cealaltă. Uber susţine că în cinci ani şi jumătate a observat impactul pozitiv pe care îl au reducerile de preţuri în alte oraşe în care activează. Iată două exemple. În New York, tarifele au scăzut în patru ani cu 30%, în timp ce veniturile şoferilor parteneri au crescut, per total, cu 50%. În Polonia, unde a implementat o scădere a tarifelor în urmă cu o lună, înregistrează deja o creştere cu 18% a numărului de curse pe oră.

Un exemplu de serviciu Uber deja disponibil în alte oraşe.

Şi mai este un indicator (poate cel mai important) de care Uber zice că ţine cont: timpul mediu de aşteptare. În interviul cu directorul pe România, am aflat de ce nu comunică niciodată numărul de şoferi parteneri, ci acest timp. Acum, este de aproximativ 4,5 minute. Era 12 minute la început şi aproape şapte minute în decembrie 2015.

Cât de importantă e actualizarea strategiei

Această schimbare arată altă latură a ideii pe care se bazează Uber: poţi actualiza sistemul pe măsură ce ai feedback. Acum, este vorba de un tarif nou şi reprezentanţii locali vor analiza impactul acestei schimbări, pentru a se asigura că are efectul pe care şi-l doresc. Care e acela? E simplu, bazat pe trei elemente: şoferi în trafic, utilizatori în aplicaţie şi un echilibru mulţumitor pentru ambele tabere. În timpul acestui „test“, garantează venituri pentru şoferii parteneri, pentru a le asigura stabilitate. De-a lungul timpului au fost şi bonusuri oferite acestora pentru a asigura un flux constant în trafic.

În ceea ce priveşte creşterea din decembrie, a ales să facă asta pentru a atrage cât mai mulţi parteneri. A funcţionat, baza de şoferi parteneri a crescut de la începutul anului, şi, ca o consecinţă, o maşină ajunge acum mai repede, cum ziceam mai sus. Noua schimbare vine pe fondul dorinţei de a creşte numărul de curse şi să se asigure că veniturile partenerilor rămân la un nivel atractiv pe toată perioada anului, chiar şi în sezonul cald, când cererea tinde să scadă.

image

În cazul şoferilor parteneri, când sunt logaţi în aplicaţie, fac unul din trei lucruri: fie sunt în aşteptarea unei curse sau sunt în curs de a prelua pasager, fie duc un pasager la destinaţie. Doar în a treia situaţie câştigă. Astfel, scăderea de tarif încurajează cererea, iar şoferii vor petrece mai mult timp pe oră într-o cursă, decât aşteptând o solicitare prin aplicaţie.

Când am aflat prima dată despre noile tarife, mi s-a părut evident: va creşte numărul de curse. Implicit, s-ar putea şi ca veniturile să crească. Eu sunt surprins că n-a scăzut foarte mult serviciul în decembrie, când a crescut tariful, sau când le-a cerut partenerilor să încaseze banii pe PFA sau firmă SRL. Aceste două momente demonstrează că într-o piaţă supraaglomerată de firme de taxi încă există o cerere consistentă din partea unei alte categorii de pasageri.

Schimbarea aceasta va fi benefică într-un fel sau altul, dar mai important e că ne arată altceva: un serviciu care se adaptează în ambele direcţii - client şi prestator de serviciu - este unul mai apreciat. Sau poate zic asta pentru că sunt un om rău căruia îi displac taxiurile, ceea ce se vede şi din istoricul meu pe Uber: 177 de curse în aproape un an.

image

Cum ziceam şi în interviul despre Uber în România, serviciul nu este pâinea lui Dumnezeu, venită să purifice lumea. Nu este o salvare, este o afacere care schimbă un domeniu, chiar dacă oamenii îi înţeleg mai greu modul de funcţionare. Din ce cifre prezintă reprezentanţii locali, se face înţeleasă foarte bine. 

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite