LG a prezentat un nou ecran „OLED EX”, care concurează cu tehnologia Mini-LED

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panou LG OLED EX. FOTO LG
Panou LG OLED EX. FOTO LG

LG a prezentat miercuri, 29 decembrie, o nouă generaţie de panouri OLED numite „OLED EX”, care vine să mărească luminozitatea cu până la 30% şi să concureze astfel cu tehnologia Mini-LED.

Noul panou oferă o precizie îmbunătăţită a culorii şi este mai subţire decât afişajele OLED obişnuite.

După cum a explicat compania în comunicatul de presă, LG, „OLED EX” înseamnă „Evoluţie şi experienţă”, deoarece noua tehnologie promite să rezolve unele dintre limitările OLED. Compania susţine că noul afişaj este cu până la 30% mai strălucitor „comparativ cu afişajele OLED convenţionale”, care au, de obicei, niveluri de luminozitate între 500 şi 600 de niţi.

Noul panou foloseşte compuşi de deuteriu pentru a face ca diodele emiţătoare de lumină să emită lumină mai puternică. O altă îmbunătăţire obţinută cu OLED EX de la LG este o mai bună acurateţe a culorii cu o distorsiune mai mică, ceea ce reprezintă o problemă pentru unele panouri OLED în comparaţie cu panourile Mini-LED.

Pe lângă îmbunătăţirile în luminozitate şi culoare, panourile EX sunt, de asemenea, cu aproximativ 30% mai subţiri decât panourile OLED tradiţionale, ceea ce poate fi un avantaj pentru smartphone-uri şi tablete.

OLED EX este încă departe de a avea o luminozitate precum Mini-LED-ul, dar cu siguranţă va face OLED mai atractiv pentru cei care preferă negru perfect pe ecran.

LG nu a dezvăluit când va fi disponibilă pe piaţă noua tehnologie OLED EX.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite