App Store de la Apple face toţi banii, dar Play Store de la Google creşte mai repede

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dispozitivele cu iOS se dovedesc cele mai profitabile pentru creatorii de aplicaţii. FOTO Adevărul
Dispozitivele cu iOS se dovedesc cele mai profitabile pentru creatorii de aplicaţii. FOTO Adevărul

Sistemele de operare Android, de la Google, şi iOS, de la Apple, nu îşi dispută doar supremaţia pe piaţa dispozitivelor, ci şi în domeniul magazinelor de aplicaţii. Chiar dacă Play Store creşte mai repede, App Store se dovedeşte piaţa cu mai mulţi bani pentru creatorii de aplicaţii.

Android este un sistem de operare gratuit şi poate fi folosit de orice producător de terminale, astfel că asta i-a permis să ajungă pe foarte multe pieţe, iar Play Store să crească mai repede decât App Store. Totuşi, asta nu se traduce şi în succes financiar pentru creatorii de aplicaţii, notează „The Next Web“. Potrivit datelor Distimo, o companie care analizează pieţele de aplicaţii, App Store a generat în luna noiembrie venituri de 15 milioane de dolari zilnic, în timp ce Play Store nu a ajuns decât la o cifră de 3,5 milioane de dolari. 

Însă pentru Play Store s-a înregistrat o creştere, în ultimele patru luni, a câştigului zilnic, procentul ridicându-se la 43%. Creşterea App Store a fost aproape la jumătate, cu doar 21%. Distimo analizează datele din 20 de ţări, inclusiv SUA, Germania, China şi Rusia, şi se pare că în 2012, veniturile App Store au crescut cu 51%.

Alături de această creştere, mai există una de care dezvoltatorii pot să ţină cont. Aplicaţiile din App Store care permit tranzacţiile în interiorul lor (in-app payments) au cunoscut o creştere de 69 de procente, de aproape trei ori mai bine decât în ianuarie 2012. Totuşi, această dezvoltare nu a rămas fără urmări pentru dezvoltatori. Preţul per aplicaţii a scăzut cu 8% - pentru App Store iPad, şi 16% - pentru App Store iPhone. 

image

În ceea ce priveşte distribuţia geografică, cele mai profitabile ţări sunt SUA, Japonia, Marea Britanie şi Australia. Iar tabletele iPad au fost dispozitivele care au influenţat cel mai mult creşterea (71%) pe platforma iOS, în timp ce smartphone-urile iPhone au reuşit doar un procent de 40%. 

image

Topurile anului 2012

Cele mai descărcate 10 aplicaţii din App Store

1. Instagram
2. Temple Run
3. Find My iPhone
4. Facebook
5. iBooks
6. Draw Something Free
7. iTunes U
8. YouTube
9. Podcasts
10. Twitter

Cele mai descărcate 10 aplicaţii din Play Store

1. Street View
2. Facebook
3. Voice Search
4. Maps
5. Gmail
6. YouTube
7. Adobe Flash Player
8. Skype
9. WhatsApp Messenger
10. KakaoTalk

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite