mircea voda - ultimele știri
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia este oprită pe DN 71 Bucureşti – Târgovişte, la kilometrul 29+900 de metri, în zona localităţii Moara Nouă, judeţul Dâmboviţa, din cauza unui accident în care au...
Doi bătrâni din Dâmboviţa au îndurat chinuri grele ca să spună unde au ascuns banii, pe care i-ar fi obţinut din vânzarea unui apartament. Doi atacatori, cu feţele acoperite, au intrat peste ei şi i-au bătut crunt. Bieţii oameni nu au avut încotro şi...
La nivelul judetului, se circula în condiâii de iarnă, potrivit Poliţiei. Pentru că nu au păstrat distanţa în mers, un autoturism şi un camion s-au ciocnit şi au ieşit în decor.
Machiorul Mircea Vodă şi cascadorul Marian Chirvase au făcut parte din echipa care a lucrat la cea de-a doua ecranizare a romanului lui Liviu Rebreanu, film din distribuţia căruia au făcut parte, printre alţii, Ştefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion...
Porcii din două localităţi din judeţul Constanţa vor fi sacrificaţi preventiv în această săptămână după confirmarea unor cazuri de pestă porcină în câteva gospodării.
Autorităţile locale au semnat contractul privind modernizarea străzilor din cartierul Mircea Vodă. În urma procedurii de achiziţie, a fost declarată câştigătoare asocierea dintre Bertoni Construct SA, Frasinul SRL şi Komora SRL.
Biserica sf. Nifon din cartierul Mircea Vodă a fost la un pas să se facă scrum, după ce persoane neidentificate încă au dat foc lăcaşului de cult.
E-Distribuţie Dobrogea a investit aproximativ 11 milioane de lei pentru modernizarea staţiei de transformare Mircea Vodă, care alimentează cu energie electrică, prin intermediul reţelei de medie şi joasă tensiune, peste 13.000 de clienţi din jumătate...
Uniunea Cineaştilor din România va acorda premiile sale anuale la sfârşitul lunii aprilie 2017 pentru filmele lansate în cursul anului precedent. Vor fi onoraţi şi machiorul Mircea Vodă, criticul şi istoricul de film Eva Sîrbu, respectiv actorul Ilar...
O fetiţă în vârstă de un an şi patru luni din judeţul Constanţa a murit, duminică dimineaţă, după ce un dulap din plastic s-a prăbuşit peste ea în timp ce era în pat.
La şase decenii de la premieră, filmul lui Victor Iliu, ecranizare a nuvelei lui Ioan Slavici, rămâne unul dintre reperele cinematografiei autohtone. Pelicula a fost al doilea lungmetraj românesc nominalizat la Palme d’Or, după „Afacerea Protar“ (195...
Autorităţile de la Bucureşti au încercat să realizeze o peliculă dedicată domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir în coproducţie, însă negocierile cu „Mosfilm“ şi „DEFA“ au picat pe rând. Până la urmă s-au realizat două pelicule, cu finanţare exclusi...
Îndrăgitul actor a avut parte de multe peripeţii amuzante pe platourile de filmare de la „Aventuri la Marea Neagră“, un „policier“ regizat de Savel Ştiopul şi aflat pe locul al 14-lea în topul celor mai vizionate pelicule româneşti din toate timpuril...
Începută cu o întârziere destul de mare, cauzată de schimbarea regizorului, pelicula dedicată marelui rege dac a fost terminată în timp util pentru a se înscrie în suita de manifestări dedicate sărbătoririi a 2.050 de ani de la crearea „primului stat...
Constantin Cabaua, consilier judeţean la Tulcea, a murit pe 31 august într-un accident de circulaţie care a avut loc între localităţile Cerna şi Mircea Vodă.
Un microbuz de transport pasageri al firmei „Zuzu” Galaţi, care se întorcea de la aeroportul Otopeni, a intrat în coliziune, în cursul nopţii de luni spre marţi, cu un autoturism Cielo, la ieşire din localitatea brăileană Mircea Vodă. Zece persoane a...
Patru persoane au primit îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat uşor cu fum şi au suferit atac de panică, în urma unui incendiu izbucnit în cartierul Mircea Vodă. Pompierii au acţionat timp de trei ore pentru stingerea focului care cuprinsese o lo...
În 60 de ani de carieră, machiorului Mircea Vodă i-au trecut prin mână mii de actori, români sau străini, de la Ion Iancovescu, Grigore Vasiliu-Birlic sau Ştefan Ciubotăraşu şi până la Kelly Brook, Harvey Keitel, Donald Sutherland şi Florent Pagny.
O femeie a fost la un pas de moarte, după ce a suferit arsuri grave încercând să-şi salveze gospodăria cuprinsă de flăcări. Cu toate eforturile, casa s-a făcut scrum, iar proprietara a ajuns la spital cu răni serioase la mâini, pe faţă, torace şi pe ...
Victima este un bărbat în vârstă de 38 ani din localitatea Mircea Vodă din judeţul Constanţa. El a încercat să fure fier vechi dintr-un vagon de tren care staţiona în halta Mircea Vodă....
Accidentul rutier a avut loc în acest week-end, în localitatea Mircea Vodă din judeţul Tulcea. Victima a ajuns la spital.
Peste 200 de
locuitori dintr-un sat dâmboviţean, fără energie electrică, din cauza vântului
puternic
Peste 200 de locuitori din satul dâmboviţean Mircea Vodă au rămas luni seară fără energie electrică, din cauza vântului puternic....
Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe strada Mircea Vodă din municipiul Tulcea: un șofer a accidentat ușor un pieton care circula pe carosabil....
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie - Unitatea Teritorială Reţea întrerupe luni furnizarea energiei electrice pentru mai mulţi abonaţi din municipiu, ...

Un bucureştean din sectorul 3 a rămas marţi fără cele două biciclete din scara blocului unde locuieşte, ziua în amiaza mare. A distribuit imaginile de pe camerele de supraveghere pe Facebook şi a reuşit să-l identifice cu ajutorul celor de pe reţeaua...
După luni întregi de căutări, poliţiştii călărăşeni au reuşit să pună mâna pe unul dintre cei mai periculoşi infractori din Călăraşi. Loredan-Florin Asănăgeanu, în vârstă de 23 de ani, a fost capturat de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul...
Agresorul Marianei Dumitru, secretara postului de radio Voces Campi din Călăraşi a fost trimis în judecată. Bărbatul a înjunghiat-o pe tânără pe 22 septembrie 2011, pe Aleea Bisericii din cartierul Mircea Vodă. Procurorii spun că înainte de acest in...
Adrian Duţu (23 de ani) din Ialomiţa se deplasa pe partea dreaptă ca carosabilului (pe strada Mircea Vodă din municipiul Tulcea) atunci când a fost acroşat cu oglinda dreaptă de către Steluţa Zicu (27 de ani) din Tulcea....
Accidentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei 13.00. Un tânăr de 27 de ani care conducea un moped în zona străzii Mircea Vodă a intrat în coliziune cu un autoturism. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea a ajuns la faţa locului pentru a acor...
Un incendiu devastator, izbucnit miercuri dimineaţă, în cartierul Mircea-Vodă, i-a pus pe jar pe pompieri. Flăcările uriaşe au mistuit o hală în care se aflau depozitate materiale combustibile, pagubele fiind estimate la 50.000 de lei. Vâlvătaia ar f...
Cei trei au fost prinşi în noaptea de luni spre marţi, de către lucrătorii Poliţiei Municipiului Tulcea. Cei trei aveau în portbagajul Daciei bidoane cu benzină furată din maşinile parcate pe strada Mircea Vodă....
Luni după amiază, în jurul orei 12.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta“ Tulcea a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu la un depozit de furaje din satul Mircea Vodă, comuna Cerna....
Troiţa a fost sculptată în lemn de stejar de un specialist din Alba Iulia şi este de o frumuseţe rară. La eveniment au mai participat primarul comunei, Alexandru Moşescu, viceprimarul, câţiva consilieri locali şi directori ai principalelor instituţii...
Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 8.30, pe strada Mircea Vodă din municipiul Tulcea. din primele informaţii, copilul ar fi traversat strada în fugă atunci când a fost lovit de maşină....
Poliţiştii nu au încă toate probele pentru a-l incrimina pe bărbatul care, în urmă cu aproape trei săptămâni, a înjunghiat-o pe secretara postului de radio „Voces Campi“....
Marţi dimineaţa la sediul Postului de Poliţie Comunală Mircea Vodă s-au prezentat doi bărbaţi care au reclamat că, de pe islazul comunei le-a fost sustrasă câte o cabalină.
Evenimentul rutier s-a petrecut aseară, pe strada Mircea Vodă din municipiul Tulcea. Băieţelul de 6 ani a fost agăţat cu oglinda unei maşini. Cadrele sanitare spun că este în afara oricărui pericol....
Un puşti de 11 ani din Mircea Vodă a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe în comă de grad III, cu traumatism cranio-cerebral acut deschis....
Cei 3.600 de locuitori ai comunei brăilene Mircea Vodă se roagă de trei ani de autorităţile centrale să le finanţeze canalizarea şi şoseaua.Rugile lor nu au fost auzite, însă, de aproape un an, Consiliul Local primeşte bani, ce-i drept nu mulţi, dar ...
Sâmbătă dimineaţă la ora 5.30 un locuitor al comunei Mircea Vodă, a sesizat prin apelul de urgenţă 112 faptul că a găsit pe DN 2B Brăila- Buzău, în localitatea de domiciliu, un bărbat căzut pe carosabil.
Printr-un parteneriat investiţional, primarii din comunele Mircea Vodă şi Bordei Verde din judeţul Brăila şi comuna Florica din judeţul Buzău au reuşit să atragă aproape 24.000 de lei, fonduri nerambursabile care au fost folosite pentru dezvoltarea ...
În primăvară va începe exploatarea pungilor de gaz găsite, acum o lună, în zona comunelor Mircea Vodă şi VişaniForările făcute de SNGN Romgaz Târgu Mureş au dus la descoperirea unui uriaş zăcământ de gaze naturale în vestul judeţului, zăcământ a că...
Patru tineri din judeţul Brăila au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce au intrat în curtea unei femei din comuna Mircea Vodă pentru a fura.
Echipajul SMURD de la Garda II Ianca a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" al Judeţului s-au deplasat aseară în comuna Mircea Vodă unde a fost anunţat un accident.
Duminică noaptea, ocazia executării serviciului de patrulare pe raza satului Deduleşti, agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Mircea Vodă au picat în mijlocul unui scandal. Ajunşi în apropierea unui cafe-bar, poliţiştii s-au sesizat din oficiu asu...
În primăvară va începe exploatarea pungilor de gaz găsite, acum o lună, în zona comunelor Mircea Vodă şi VişaniForările făcute de SNGN Romgaz Târgu Mureş au dus la descoperirea unui uriaş zăcământ de gaze naturale în vestul judeţului, zăcământ a că...
În primăvară va începe exploatarea pungilor de gaz găsite, acum o lună, în zona comunelor Mircea Vodă şi VişaniForările făcute de SNGN Romgaz Târgu Mureş au dus la descoperirea unui uriaş zăcământ de gaze naturale în vestul judeţului, zăcământ a că...
În primăvară va începe exploatarea pungilor de gaz găsite, acum o lună, în zona comunelor Mircea Vodă şi VişaniForările făcute de SNGN Romgaz Târgu Mureş au dus la descoperirea unui uriaş zăcământ de gaze naturale în vestul judeţului, zăcământ a că...
Îndeosebi tinerii aleg să îşi cumpere căsuţe în satele de lângă oraş, se apucă de agricultură, cresc animale şi spun că au optat pentru această schimbare fiindcă fac economie la mâncare.
Îndeosebi tinerii aleg să îşi cumpere căsuţe în satele de lângă oraş, se apucă de agricultură, cresc animale şi spun că au optat pentru această schimbare fiindcă fac economie la mâncare.
Iniţiativa aparţine Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, beneficiar al proiectului „Adaptabilitate şi acces pe piaţa muncii prin informare, instruire şi căutare activă a unui loc de muncă", proiect cofinan...
În urma accidentului mortal de luni seară în care o fetiţă şi-a pierdut viaţa, panoul publicitar care, spune şoferul, i-a afectat vizibilitatea, a fost demontat....
Începând din acest an, şoferii care tranzitează iarna comuna Mircea Vodă pe DN 2 B nu se vor mai teme de troienele de zăpadă. Gospodarii comunei Mircea Vodă au pus în practică învăţătura biblică „Să facem din săbii brăzdare de plug" şi au dotat comun...
Angajaţii de la Administraţia Străzilor au dovedit, încă odată, că munca lor nu trebuie luată în serios....