Togolezul Akakpo, în afara oricărui pericol după atentatul din Angola
0Serge Akakpo, fundaşul echipei FC Vaslui şi al naţionalei de fotbal a statului Togo, rănit grav într-un atentat asupra autocarului echipei africane, la graniţa dintre Congo şi Angola, a fost supus unei intervenţii chirugicale şi este în afara oricărui pericol, informează site-ul oficial al echipei moldovene.
''Rănit grav într-o ambuscadă în Angola, fundaşul vasluian Serge Akakpo se află
acum în afara oricărui pericol. Akakpo a fost străpuns de două gloanţe în atacul
rebelilor angolezi şi cu toate că a pierdut foarte mult sânge, starea lui a fost
stabilizată de către medici'', se arată într-un comunicat al clubului vasluian.
Conducerea clubului a luat legătura cu rudele fotbalistului, care au
confirmat că Akakpo a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a decurs
foarte bine. Serge Akakpo împreună cu alţi 6 colegi din delegaţia echipei
naţionale din Togo au căzut victime unui atac armat al rebelilor angolezi.
Şoferul autocarului în care se aflau a fost ucis, iar doi fotbalişti, printre
care şi jucătorul Vasluiului, au fost răniţi.
Togo urma să întâlnească
Ghana, pe 11 ianuarie, la Cabinda, în primul său meci la Cupa Africii pe Naţiuni
2010, competiţie care începe pe 10 ianuarie, în Angola.
Enclava Cabinda,
provincie petroliferă angoleză, situată între Republica Democratică Congo şi
Congo-Brazzaville, este sfâşiată de un conflict separatist de la independenţa
Angolei din 1975.