Poli Timişoara - Oţelul Galaţi 2-0 / Marius Stan: "Vă garantez că vom termina turul pe primul loc"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Axente nu s-a descurcat foarte bine împotriva fostei sale echipe
Mircea Axente nu s-a descurcat foarte bine împotriva fostei sale echipe

Poli a terminat excelent o săptămâna în care şi-a recuperat palmaresul, culorile şi numele. Marian Cisovski şi Nikolici au adus cele trei puncte pentru echipa lui Cosmin Contra. Cu o etapă înainte de finalul turului, bănăţenii s-au apropiat la un punct de gălăţeni

Marian Iancu: "Zicu a făcut diferenţa"

Patronul timişorenilor a spus că modificările efectuate de Contra după pauză şi execuţia de excepţie a lui Zicu au făcut diferenţa: "Ambele echipe îşi merită locul în clasament. Contra a venit cu nişte modificări, iar diferenţa a făcut-o realizarea de excepţie a lui Zicu. Nu sunt probleme financiare la Timişoara, avem de încasat foarte mulţi bani, până în ianuarie va trebui să încasăm trei milioane de euro. Doar 500 de mii de euro avem de plătit contracte.".

Contra: "Oţelul îşi merită locul în clasament"

Tehnicianul lui Poli, Cosmin Contra, a afirmat la finalul meciului, că gălăţenii formează un grup puternic care merită să fie lider. "A fost greu, s-a văzut că Oţelul e o echipă care îşi merită locul obţinut. Ştiam că ei vor aştepta să greşim şi să plece pe contraatac. La pauză, le-am explicat băieţilor ce trebuie să facă. Am avut un plus prin introducerea lui Nikolici", a spus "Guriţă".

Contra: "Nu se poate ca Brăneştiul să aibă 8 penalty-uri şi nouă să ne dea unul. I-a dat galben lui Zicu la un penalty clar. Nu mai pot să tac"

Dorinel Munteanu: "Nu fac o tragedie din eşec"

Munti a spus la final că timişorenii au profitat de greşeala fundaşului său. "Timişoara a profitat de un cadou făcut de fundaşul meu central. Ăsta e fotbalul, n-a fost să fie. Sunt puţin dezamăgit, nu fac însă o tragedie, mai avem 3 meciuri anul ăsta şi trebuie să le câştigăm. Îl felicit pe Cosmin Contra".

Marius Stan: "Haţegan s-a speriat de miza jocului. Am avut penalty clar la Antal. Vă garantez cu mâna pe inimă că vom termina pe primul loc turul prelungit".

Contra: "E ciudat că avem un singur penalty în favoarea noastră în acest sezon"

Dorinel Munteanu: "Îl felicit pe Cosmin, s-a apropiat la un punct de lider"

___________________________________________________________________________________________________________________________________

Final de partidă. Bănăţenii se impun după un meci spectaculos, iar suporterii alb-violeţi sărbătoresc victoria cu gândul la deplasarea din etapa următoare: Dinamo - Poli.

Min. 89: Chiacu este eliminat după un schimb dur de replici cu arbitrul Haţegan

Min. 79: ultima schimbare şi la gazde, Poparadu în locul lui Tameş

Min. 78: GOOOL Poli! Contraatac al alb-violeţilor, iar muntenegreanul Stefan Nikolici înscrie primul său gol pentru Poli

Min. 76: ultima schimbare la oaspeţi, a ieşit Silviu Ilie, a intrat Ochiroşii

Min. 75: GOOOL Poli! O lovitură liberă executată de Alexa este întoarsă în careu de Goga, iar Cisovsky înscrie din apropiere

Min. 73: a doua schimbare la Oţelul, iese Viglianti, intră Pena

Min. 70: Zicu vede cartonaşul galben pentru simulare la o fază la care timişorenii au reclamat un penalty

Min. 66: înlocuire ofensivă la Poli, iese Burcă, intră Chiacu

Min. 63: centrare a lui Zicu dintr-o lovitură liberă, Luchin reia cu capul peste poartă

Min. 57: schimbare la oaspeţi, iese Iorga, intră Antal

Min. 56: pătrundere a lui Sepsi pe stânga, însă apărarea gălăţeană respinge în corner

Min. 47: corner executat de Tameş, Goga trimite cu capul puţin peste poartă

Min. 46: a început mitanul secund cu o schimbare la gazde, Nikolici în locul lui Axente

Finalul primei reprize. Gălăţenii au controlat prima parte a meciului, însă alb-violeţii au echilibrat disputa. Fiecare dintre echipe a avut ocazii, însă la cabine se intră cu 0-0 pe tabelă.

Min. 41: Goga şutează spectaculos, cu exteriorul, de pe dreapta, mingea trece puţin pe lângă poartă

Min. 39: ocazie mare pentru gazde - centrare a lui Alexa din lovitură liberă, iar Zicu trimite cu pieptul spre poartă, dar Grahovac respinge cu un reflex excelent

Min. 29: corner pentru timişoreni, Burcă deviază cu capul spre poartă, dar un fundaş gălăţean respinge de lângă bară

Min. 27: Paraschiv scapă spre poartă, dar şutul său de la 16 metri este respins de Pantilimon

Min. 25: Oţelul îşi respectă statutul de lider al campionatului şi domină începutul partidei

Min. 15: contraatac de manual al oaspeţilor, Paraschiv îi pasează lui Silviu Ilie, dar Pantilimon respinge excelent în corner. Se joacă pe contre

Min. 3: Oţelul combină frumos în jumătatea adversă, Viglianti intră în careu, dar este blocat în momentul şutului

Min. 1: a început partida, cu posesia oaspeţilor

La meciul din această seară asistă şi fostul golgeter al alb-violeţilor, Gigel Bucur, care la ora actuală evoluează sub comanda lui Dan Petrescu la Kuban Krasnodar.

Iată formaţiile de start ale celor două echipe:

Poli: Pantilimon - Luchin, Burcă, Cisovsky, Sepsi - Helder, Alexa, Tameş - Zicu, Axente, Goga.

Oţelul: Grahovac - Silviu Ilie, Paraschiv, Sălăgean, Costin - Râpă, Iorga, Viglianti, Perendija - Giurgiu, Neagu.

Poli Timişoara şi Oţelul Galaţi, echipele de pe primele două locuri ale clasamentului Ligii 1, se înfruntă în această seară, de la ora 20.30. Pentru ambele formaţii, meciul din această seară are miză, fapt care cu siguranţă va creşte spectaculozitatea jocului. Cu o victorie, Oţelul îşi poate asigura practic locul 1 în pauza de iarnă, în timp e timişorenii vor fi mai aproape de un record istoric: nicio înfrângere într-un tur de campionat.

Locul întâi ocupat de Oţelul nu este întâmplător, aşa cum unii "experţi" s-au grăbit să afirme după primele etape ale acestui sezon. "Ne-am pregătim foarte bine pentru acest meci extrem de dificil. Întâlnim echipa de pe locul doi, o respectăm, dar vrem punct sau puncte. Îmi doresc ca băieţii să fie concentraţi la maxim timp de 90 de minute. Duminică se va impune echipa care va demonstra că se bazează mai mult pe forţa grupului şi nu pe individualităţi. Un punct pe Bega ar fi excelent", a declarat Munteanu înainte de plecarea spre Timişoara.

Cosmin Contra se aşteaptă la un număr mare de spectatori, având în vedere importanţa partidei. "Sper să văd stadionul plin pentru că joacă locul 1 cu locul 2, este o şansă pentru echipa noastră se se apropie la un punct de lider", a declarat "Guriţă".

Rămâneţi pe www.adevarul.ro pentru detalii în direct de la stadionul "Dan Păltinişanu" şi pentru a urmări desfăşurarea partidei în format live-text!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite