Dan Petrescu: "Unirea are un spirit special"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, fostul tehnician al formaţiei Unirea Urziceni, a declarat că vicecampioana României şi Zenit Sankt Petersburg au şanse egale de calificare în grupele Ligii Campionilor, chiar dacă la Bucureşti a fost 0-0, informează cotidianul Sovetski Sport.

"În tur, până la eliminarea lui Pădureţu, jocul a fost echilibrat. Nu vreau să vorbesc prea mult de arbitraj, dar a acordat uşor acel cartonaş roşu. La televizor a părut destul de amuzant. Apoi, Unirea s-a axat pe defensivă. Chiar şi după prima manşă, şansele de calificare nu s-au schimbat, rămân 50-50. E ştiut că Zenit este un club mult mai bogat, dar Unirea are un spirit special. Probabil Zenit va ataca, jucând acasă, iar Unirea va miza pe contraatac. Cred că se va înscrie doar un gol, care va fi decisiv, să vedem de partea cui. E posibil să se ajungă şi la 11 metri", a spus Petrescu.

Dan Petrescu a vorbit şi despre situaţia din fotbalul românesc.

"În România nu au fost niciodată bani prea mulţi la cluburi, dar am avut întotdeauna jucători şi antrenori talentaţi. Dacă fotbalul românesc se putea lăuda cu acelaşi caracter ca al celui german, atunci am fi fost multipli campioni mondiali. În România, după victorii, jucătorii nu se mai concentrează cum trebuie. Aşa se face că CFR Cluj a rezistat doar două meciuri în Liga Campionilor, Timişoara s-a stins după dubla cu Şahtior. Doar Unirea a reuşit să-şi menţină concentrarea. După meciul cu Rangers, le-am spus jucătorilor: aţi câştigat, acum vă veţi relaxa şi savura, nu veţi mai câştiga nimic. A fost un act de provocare şi a mers! După meciul cu Sevilla am dus în vestiar o cutie de sticle de şampanie", a comentat Petrescu.

Partida Zenit Sankt Petersburg - Unirea Urziceni, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 19.30. În meciul tur, disputat la Bucureşti, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 0-0.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite