Szekely, cinci luni pe tuşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După accidentarea lui Szekely (în roşu-albastru), Bănel Nicoliţă va reveni pe partea dreaptă  a liniei de mijloc
După accidentarea lui Szekely (în roşu-albastru), Bănel Nicoliţă va reveni pe partea dreaptă a liniei de mijloc

Mijlocaşul stelist se alătură unei liste lungi de fotbalişti care vor lipsi în acest sezon. În acest sezon, accidentările grave ale fotbaliştilor au curs pe bandă rulantă. Se poate alcătui lejer o echipă din jucători care nu vor mai evolua în acest sezon.

De ce le-a fost frică steliştilor n-au scăpat. Accidentat în timpul unui antrenament de săptămâna trecută la genunchi, Janos Szekely a fost nevoit să se opereze. Şi dacă roş-albaştrii sperau ca mijlocaşul să fie apt pentru ultimele etape ale acestui sezon, medicii le-au retezat orice speranţă: Szekely va lipsi de pe gazon cel puţin cinci luni. Jucătorul de 26 de ani a fost operat ieri, la Spitalul Militar, de către o echipă condusă de doctorul Ionuţ Codorean. Intervenţia pentru ruptura meniscului intern a fost reuşită şi, în funcţie de modul în care se va recupera, Szekely putea juca din nou abia la începutul sezonului viitor.

Problema mijlocaşului stelist stabileşte un record negativ pentru echipa din Ghencea, care a avut la fiecare etapă măcar un jucător accidentat. Dacă Szekely va rata tot returul, la fel ca şi colegul său Artiom Karamian, Dinamo şi Vaslui stau mult mai rău din acest punct de vedere, având câte trei fotbalişti indisponibili în acest sezon. Dolha, Lucian Goian şi Dragoş Grigore sunt în perioada de recuperare după operaţii, în vreme ce moldovenii nu se vor mai baza pe Temwanjera, Gerlem şi Cânu. Mai mult, Burdujan, Ghencev sau Buhuşi vor mai lipsi câteva etape de pe gazon.

Joacă şi fără Stoichiţă

Pe lângă problemele de lot, cei din Ghencea vor trebui să se descurce astăzi, contra Gloriei Bistriţa, şi fără tehnicianul Mihai Stoichiţă. În urma incidentelor de la meciul cu FC Braşov, când s-a luat la harţă cu centralul Augustus Constantin şi tuşierul Eduard Dumitrescu, „Lippi" a fost suspendat pentru două etape de către Comisia de Disciplină şi amendat cu 2300 de RON. El va rata şi partida de luni, contra Poli Iaşi.

info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite