Narcis Răducan: "Oţelul este o echipă bine organizată şi agresivă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, prezent în tribună la meciul amical dintre Oţelul şi Trabzonspor, din Olanda, a declarat că gălăţenii au confirmat că sunt o echipă bine organizată şi agresivă, însă speră ca gruparea stelistă să se impună în Supercupa României.

"A fost un meci bun de pregătire. S-au întâlnit două echipe foarte bune şi am văzut o primă repriză de un nivel ridicat, atât tehnico-tactic, cât şi fizic. În partea a doua ambele formaţii au scăzut în joc, normal pentru nivelul de pregătire la care se află. Oţelul a confirmat ceea ce a jucat anul trecut, o echipă foarte bine organizată, agresivă şi practic nu a fost vreo diferenţă între ea şi formaţia turcă. Eu mi-am făcut temele, voi mai veni şi peste două zile, la meciul cu Lokeren, iar apoi îi voi prezenta un raport lui Levi, astfel încât să pregătim cât mai bine meciul pentru Supercupă. E un trofeu important pentru ambele echipe, o victorie ar însemna şi un debut cu dreptul în noul sezon. Cred că şansele sunt egale, ambele echipe au şi plusuri şi minusuri, important e să le depistăm punctele slabe şi să profităm de ele", a declarat Narcis Răducan, care i-a urmărit pe jucătorii lui Dorinel Munteanu, Steaua urmând să joace cu Oţelul Supercupa României, în 17 iulie, la Piatra Neamţ.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite