Gigi a revenit în iarbă!
0Nemulţumit de rezultatele amicalelor din Antalya, patronul Stelei a decis să se implice din nou în treburile echipei, ordonându-i antrenorului Marius Lăcătuş să folosească diverşi jucători ca titulari. Becali îşi motivează implicarea susţinând că o face în interesul echipei. Pentru că are senzaţia că se pricepe cel mai bine la fotbal, îl învaţă pe Lăcătuş cum să organizeze formula de start.
Dacă la nivel declarativ îşi susţine antrenorul, despre care spune că are libertate totală, în realitate Gigi Becali se comportă total diferit când vine vorba de clubul său. După o perioadă în care a evitat să se mai bage peste stafful tehnic al Stelei, latifundiarul a simţit nevoia să-şi arate din nou calităţile de antrenor. După meciul cu Debreţin, finanţatorul roş-albaştrilor a explicat care dintre fotbaliştii săi preferaţi vor prinde primul unsprezece în retur.
„Eu când mă bag la echipă, mă bag la altceva, la fundaşi niciodată. Câteodată, mă bag la un atacant sau probabil la un mijlocaş, rar, dacă e un jucător care îmi place şi vreau să-l văd cum joacă. Dacă văd că nu-l bagă pe Gardoş, normal că mă implic şi la fundaşi. Îi zic că Gardoş trebuie să fie în teren. Astea sunt interesele clubului. E un jucător tânăr, care trebuie propulsat", a punctat Becali.
Surdu - Burdujan, soluţia din atac
Mai mult de-atât, conducătorul din Ghencea s-a decis şi asupra jucătorilor de atac pe care să-i utilizeze „Fiara". În afara lui Dică, liderul echipei în viziunea tuturor, Gigi Becali vrea să-i vadă din primul minut pe Surdu şi pe noua achiziţie, Lucian Burdujan. „Surdu pune presiune pe fundaşi, pe portar, pe adversari. Aleargă foarte mult, mai şi marchează. Eu nu-l văd pe Bilaşco în faţă, nu ştiu ce-i cu el. Oricum, Burdujan va schimba jocul, depinde unde îl va folosi şi Marius, dar e clar că va aduce un plus", a mai declarat patronul Stelei.
Becali către Brandan: „Jură că nu-ţi mai înşeli nevasta!"
Declaraţiile Ioanei Popescu, care l-a acuzat pe stelistul Pablo Brandan că ar fi încercat să o violeze, au încins spiritele în curtea Stelei. La iniţiativa lui Meme Stoica, echipa a intrat în silenzio stampa, iar patronul roş-albaştrilor s-a implicat personal pentru ca acest scandal să nu degenereze. „Eu am vorbit cu Brandan, iar băiatul mi-a spus că o iubeşte foarte mult pe soţia lui şi că nu vrea să aibă necazuri în familie. Am vrut să mă asigur şi eu că nu vor mai fi probleme, aşa că l-am pus pe Brandan să jure cu mâna pe Biblie, de faţă cu mine, că nu-şi va mai înşela nevasta", a explicat Becali.
"Răduţ trebuie să joace mai mult, pentru că e un jucător de mare viitor. Iar pe Cosmin Matei o să-l fac eu fotbalist, mă ţin de capul lui şi va ajunge mare."
Gigi Becali patron Steaua
"Marius Lăcătuş foloseşte sistemul pe care îl ştie el. Nu-i iese 4-3-3. Pentru modulul ăsta avem nevoie de antrenor şi jucători inteligenţi."
Gigi Becali patron Steaua