„Câinii“ şi vasluienii, ciuca bătăilor în amicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo şi FC Vaslui sunt dezamăgirile verii, în timp ce Rapid, Oţelul Galaţi şi Petrolul Ploieşti sunt singurele formaţii din primul eşalon care n-au pierdut niciun meci de pregătire disputat în intersezon.

Cu o săptămână înaintea startului Ligii I, echipele prim-divizionare trag ultimele concluzii în privinţa pregătirii pe care au efectuat-o în această vară. „Adevărul" a analizat pres­taţiile din meciurile de pregătire ale primelor şase clasate ale ediţiei trecute de campionat, precum şi rezultatele obţinute de Petrolul Ploieşti, echipă care s-a întărit mult în această vară.

Dinamo, şase eşecuri din nouă partide

Fără discuţie, marea dezamăgire este câştigătoarea Cupei, Dinamo, care a încheiat lamentabil perioada de pregătire. Rezultatele amicalelor sunt catastrofale pentru „câini", care au pierdut şase dintre cele nouă partide amicale, iar singurele succese au fost obţinute în faţa a două echipe de semiprofesionişti din cel de-al treilea eşalon al Austriei.

Nici vicecampioana FC Vaslui nu stă deloc bine. Deşi toată lumea spune în continuare că gruparea lui Adrian Porumboiu are cel mai valoros lot din Liga I, moldovenii au pierdut la rândul lor jumătate din cele opt partide amicale pe care le-au disputat. Şi plecarea lui Augusto Inácio pare să-i fi destabilizat pe Wesley & compania, aşa că misiunea noului tehnician, Marius Şumudică, se anunţă una extrem de dificilă în noul sezon. Nici campioana CFR Cluj n-a convins în totalitate, elevii lui Ioan Andone având unele probleme în apărare, mai ales în faţa adversarilor mai puternici, gen Sparta Praga sau Viktoria Plzen.

De partea cealaltă, la capitolul plusuri pot fi trecute prestaţiile echipelor Rapid, Oţelul Galaţi şi Petrolul Ploieşti, care n-au pierdut niciun meci.

Victoriile giuleştenilor au fost obţinute însă în faţa unor adversari modeşti, iar elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au reuşit doar egaluri în faţa singurilor oponenţi competitivi: MFK Kosice şi MSK Zilina. După un sezon ceva mai modest, campioana din 2011, Oţelul Galaţi, a reuşit să obţină patru victorii din tot atâtea partide în această vară,inclusiv în faţa fostei echipe a lui Loţi Bölöni, PAOK Salonic. Şi echipa lui Mircea Rednic, Petrolul, a avut prestaţii apreciate, inclusiv în faţa unor adversari care le-au pus mari probleme altor echipe din Liga I, cum ar fi Anorthosis Famagusta sau Kuban Krasnodar.

CS Turnu Severin joacă mâine cu AS Roma

În aşteptarea amicalului dintre Dinamo şi FC Barcelona, din 11 august, nou-promovata CS Turnu Severin va juca şi ea un superamical. Oltenii vor juca mâine cu AS Roma, în staţiunea Kranjska Gora, din Slovenia. „Sper ca italienii de la AS Roma să evolueze cu prima echipă, chiar dacă ar putea fi un dezastru pentru noi", a spus antrenorul principal de la CS Turnu Severin, Marian Bondrea.

"Cine se ia după rezultatele din amicale, ori nu se pricepe la fotbal, ori este complet tâmpit."
Dumitru Dragomir preşedinte LPF

"Trebuie să ne revenim după semieşecurile şi eşecurile din acest cantonament."
Dragoş Grigore fundaş Dinamo

"Este perioada în care avem câte două antrenamente pe zi, dar sunt mulţumit."
Mircea Rednic antrenor Petrolul

Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite