Nadal şi Federer, în sferturi de finală la Australian Open
0Spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 2, şi elveţianul Roger Federer, al treilea favorit al competiţiei, s-au calificat, duminică, în sferturile de finală de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Nadal l-a învins, în optimile de finală, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-2, pe compatriotul său Feliciano Lopez, cap de serie numărul 18, şi va juca, în faza următoare, cu cehul Tomas Berdych, al şaptelea favorit al competiţiei, care a trecut, cu scorul de 4-6, 7-6 (7/5), 7-6 (7/3), 7-6 (7/2), de spaniolul Nicolas Almagro, cap de serie numărul 10.
Federer l-a învins, în optimile de finală, cu scorul de 6-4, 6-2, 6-2, pe australianul Bernard Tomici şi va juca, în sferturile de finală, cu argentinianul Juan Martin Del Potro, al 11-lea favorit al competiţiei, care a trecut, cu scorul de 6-4, 6-2, 6-1, de germanul Philipp Kohlschreiber.
În optimile de finală de pe tabloul feminin, Caroline Wozniacki (Danemarca), cap de serie numărul unu, a învins-o, cu scorul de 6-0, 7-5, pe Jelena Jankovici (Serbia), a 13-a favorită, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Kim Clijsters (Belgia), cap de serie numărul 11, care a trecut, cu scorul de 4-6, 7-6 (8/6), 6-4, de Na Li (China), a cincea favorită.
Jucătoarea Victoria Azarenka (Belarus), cap de serie numărul 3, a învins-o, în optimile de finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Iveta Benesova (Cehia) şi va juca, în sferturile de finală, cu Agnieszka Radwanska (Polonia), a opta favorită a competiţiei, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-1, de Julia Goerges (Germania), cap de serie numărul 22.