Bogdan Marişca a câştigat fără emoţii Raliul Braşovului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanul Bogdan Marişca este marele învingător al primei etape din Campionatul Naţional de profil: Raliul Braşovului.

Deşi nu era cotat printre favoriţi la câştigarea competiţiei, echipajul Bogdan Marişca / Sebastian Itu (Mitsubishi Lancer Evo) a dominat ultimele trei probe speciale, impunându-se meritat la Braşov, cu timpul final de 50:55.1. Pe locul secund, la peste 20 de secunde de lider, a terminat echipajul Valeriu Porcisteanu / Dan Dobre (Mitsubishi Lancer Evo), iar ultima treaptă a podiumului a fost completată de italianul Marco Tempesta (Peugeot 207 S2000), cu timpul de 51:26.

Până la locul 10, adică în puncte, au venit, în ordine: Szabo Gergo/Csegzy Levente (Mitsubishi Evo 9), Manu Mihalache/Sorin Colceriu (Mitsubishi Evo 9), Dan Gârtofan/Miţă Lăzărescu (Subaru Impreza N15), Titi Aur/Borbely Karoly (Mitsubishi Evo 9), Horaţiu Savu/Marc Banca (Mitsubishi Evo 9), Edwin Keleti/Victor Ponta (Renault Clio R3 Maxi), Jean Tatu/Cristi Florea (Subaru Impreza STI N10).

Bogdan Marişca a „stat la cutie“ în primele cinci probe speciale şi a speculat la maxim problemele tehnice ale ungurului Gergo Szabo, cel care dominase categoric patru probe speciale. Totodată, Marişca a avut o evoluţie perfectă în ultima zi, pe Babarunca.

Campionul naţional en-titre, Gergo Szabo, s-a confruntat cu unele defecţiuni tehnice la diferenţialul spate şi a terminat Raliul Braşovului abia pe locul patru.

Nu putem fi decât fericiţi. Înainte de acest raliu, nu am condus maşina nici măcar un milimetru. Sincer să fiu, nu mă aşteptam la victorie şi tocmai de aceea sunt fericit. Am făcut un pas, mai mare decât ceilalţi, dar mai sunt încă şapte etape”, a spus Bogdan Marişca.

Keleti a defilat la A
La grupa A, cum era de aşteptat, primul a fost echipajul Edwin Keleti/Victor Ponta (Renault Clio R3 Maxi), podiumul fiind completat de Danny/Toni (Citroen C2R2),  Alexandru Mitroi/Eugen Rotaru (Honda Civic Type R).

Imbatabilul „Gugu”
Grupa H a fost dominată, fără mari bătăi de cap, de echipajul braşovean Gunther Graef/Cristian Cibu (Toyota Celica), cei doi figurând în clasamentul open, pe un incredibil loc 7.

Prima victorie în nou înfiinţata grupa K i-a aparţinut echipajului Elisei Groza/Radu Mărginean (Subaru Impreza STI N10).

Nici abandonurile nu au lipsit la Raliul Braşovului, printre „victime“ numărându-se Alina Bunică, Romulus Preda, Bogdan Uşurelu (ieşiri în decor) şi Bogdan Năstase, ultimul cu probleme tehnice.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite