BASCHET: Kobe “Black Mamba”, de neoprit în Finala NBA! (video)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kobe Bryant, alias Black Mamba, a reuşit 69 de puncte şi 16 pase decisive pentru Lakers în primele două meciuri ale Finalei NBA cu Orlando Magic, iar echipa sa conduce cu 2-0 la general. Meciul trei are loc în această noapte de la ora 04.00 şi este transmis în direct de Boom Sport One.

Singurii jucători care au mai reuşit asemenea performanţe în primele două meciuri ale unei finale NBA sunt Michael Jordan (Chicago Bulls, de trei ori) şi Jerry West (Los Angeles Lakers).

Performanţe în primele două meciuri ale Finalei NBA (sursa: espn.com)

Anul Jucatorul Echipa Pct. Pase 2009 Kobe Bryant Lakers 69 16 1997 Michael Jordan Bulls 69 17 1992 Michael Jordan Bulls 78 21 1991 Michael Jordan Bulls 69 25 1969 Jerry West Lakers 94 18

Bryant a câştigat până acum clar în duelul superstarurilor cu Dwight Howard. Cu două abordări diferite în cele două jocuri, Bryant a fost de fiecare dată unul dintre oamenii cheie ai echipei sale. După magnificul meci 1, în care a totalizat 40 de puncte, 8 pase decisive şi 8 recuperări, în cea de-a doua partidă Bryant a fost discret în atac în prima jumătate, dar a contribuit decisiv în cea de-a doua, încheind cu 29 de puncte şi 8 pase decisive.

De partea cealaltă, Howard nu a reuşit până acum să marcheze mai mult de 17 puncte în niciuna dintre cele două partide, iar în cel de-al doilea meci a cumulat 7 mingi pierdute dintre cele 20 ale echipei. Faptul că tirul de la distanţă al coechipierilor săi nu a mai fucţionat la fel ca în seria cu Cleveland, i-a îngreunat job-ul lui Howard sub panou, uşurând în schimb misiunea apărării celor de la Lakers. Campionul concursului de slam dunk din 2008 nu a reuşit decât un singur coş prin acest procedeu, deşi este lider la acest capitol în sezonul regulat, coşurile sale din acţiune fiind extrem de rare.

Contribuţia sa la celelate capitole a fost consistentă, în special în meciul al doilea când a reuşit 16 recuperări, 4 pase decisive, 4 capace şi 4 intercepţii, pe lângă cele 17 puncte. Însă acele mingi pierdute, plus o lipsă de încredere din partea coechipierilor, care l-au ocolit cu pasele decisive pe ultimele opt posesii din prelungirile partidei, au crescut nivelul de frustrare al jucătorului de 23 de ani.

Orlando are nevoie de victorie în această noapte pentru a mai putea spera la o întorsătură favorabilă a situaţiei din Finala NBA 2009. Nicio echipă nu a întors o serie de la 0-3, nici în finala NBA şi nici în playoff, astfel încât, cu o victorie obţinută la noapte în Florida, Lakers are asigurat titlul în proporţie de 99 la sută.

Iată un material cu imagini din culisele meciului al doilea (disponibil in HD):


   

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite