Judo: Două medalii, obiectivul tricolorilor pentru Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul delegaţiei României la Campionatele Europene de Judo, care vor debuta joi la Istanbul, este de două medalii, una la feminin şi una la masculin, potrivit celor declarate de preşedintele Federaţiei de specialitate, Eduard Doandeş.

„Mă gândesc la o medalie de aur, în ceea ce priveşte Campionatele Europene. Eu sper ca şi în acest an să repetăm performanţa de anul trecut, când am fost pe primul între federaţiile din România în ceea ce priveşte numărul de medalii câştigate pe plan internaţional", a spus Doandeş.

Delegaţia ţării noastre va fi alcătuită din 14 sportivi, şase la feminin şi opt la masculin. Nu vor lipsi deţinătoarele titlurilor europene Alina Dumitru şi Corina Căprioru.

Pentru prima oară în istoria competiţiei sunt acceptaţi doi sportivi din aceeaşi ţară la o singură categorie.

Lotul feminin este alcătuit din: Alina Dumitru, campioana olimpică şi europeană en titre, Carmen Bogdan (ambele la categoria 48 kg), Andreea Cătuna, Monica Ungureanu (ambele la cat. 52 kg), Corina Căprioriu, campioana europeană en titre, şi Andreea Chiţu, campioana europeană U-23 (ambele la cat. 57 kg). Antrenori sunt Florin Bercean şi Simona Richter.

Lotul masculin, antrenat de Emil Morar şi Han Sang-Ho, este format din Laszlo Szoke, Dan Fâşie (ambii la cat. 66 kg), Adrian Merge, Costel Dănculea (ambii la cat. 73 kg), Daniel Brata, Alexandru Nedelcu (ambii la cat. 100 kg), Dănuţ Simionescu, Daniel Natea (cat. +100 kg).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite