Zicu, la Internazionale Milano?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Ziarele din Italia afirma ca Marica a fost deja achizitionat de Inter, care se pregateste sa-l ia si pe Zicu pentru 1.400.000 de euro * Nicolae Badea, presedintele lui Dinamo, nu stie nimic despre transferurile lui Marica si Zicu

Parcursul bun al echipei Dinamo din turul campionatului a atras atentia marilor forte fotbalistice din Europa. Astfel, conform site-ului calciomercato, clubul Internazionale Milano il va achizitiona pe Ianis Zicu, care urmeaza sa fie cedat gruparii Parma. Potrivit sursei citate, Inter doreste achizitionarea lui Zicu si trimiterea lui la gruparea parmegiana pentru a putea sa-l transfere in aceasta iarna pe atacantul brazilian Adriano. "Aducerea lui Zicu ar costa 1.400.000 de euro. De asemenea, exista o optiune si pentru colegul sau de la Dinamo, Ciprian Marica. Zicu va merge la Parma sub forma de imprumut pana in iunie", noteaza calciomercato. De altfel, oficialii din Stefan cel Mare primisera inca de saptamana trecuta un telefon din partea peninsularilor care doreau sa inceapa negocierile pentru transferarea celor doi "caini". In ciuda interesului manifestat de Inter pentru Zicu, impresarul Gheorghe Popescu spune ca milanezii nu au facut nici o oferta pentru Zicu. "Noi nu avem nici o veste oficiala de la Internazionale. S-o fi discutat in cadrul clubului lor aceasta posibilitate, insa acum probabil ca Inter are probleme mai importante decat sa cumpere jucatori", a spus Popescu. Pe aceeasi linie cu impresarul se afla si presedintele lui Dinamo, Nicolae Badea. "Ca sa-l transfere pe Marica trebuiau sa discute cu Dinamo, insa nu stiu nimic concret despre asta. In cazul lui Zicu, care are o clauza, se discuta cu jucatorul, insa nu stiu nimic despre un transfer al acestuia", a precizat Badea. In schimb, cotidianul "Gazzeta di Parma" noteaza ca Internazionale Milano l-a achizitionat deja pe Marica, pe care il va trimite la Parma.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite