Dan Petrescu: "Ar trebui să ne facem griji cu Belarusul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ex-sovieticilor, Alexander Hleb.- Dan, este Belarusul de speriat?- Nu cred că putem spune de speriat, însă eu cred că ar trebui să ne facem griji în privinţa Belarusului. Au câţiva jucători

ex-sovieticilor, Alexander Hleb.
- Dan, este Belarusul de speriat?
- Nu cred că putem spune de speriat, însă eu cred că ar trebui să ne facem griji în privinţa Belarusului. Au câţiva jucători foarte buni, Gaev, care joacă în România, şi mai ales Alexander Hleb, de la Arsenal, un jucător foarte periculos. Este o echipă arţăgoasă, care poate pune probleme.
- Crezi în calificarea României la Euro 2008?
- Da. Sigur că da. Jucătorii trebuie să aibă un singur scop acum - calificarea. Deja a trecut prea mult timp de la ultima calificare şi nu mai au nicio scuză. Eu zic că în aceste preliminarii putem bate şi Olanda, pentru că nu mai e echipa care a fost, au şi ei unele probleme interne şi au schimbat unii jucători.
În Polonia, arbitrii fac puşcărie
- Ai fost îndepărtat brusc de la Wisla. De ce?
- Mi s-a făcut o mare nedreptate. Este cineva acolo în conducere, un personaj din anturajul patronului, care nu m-a vrut. Toată lumea mă regretă. Contabila clubului şi-a dat demisia imediat, în semn de solidaritate cu mine. Primesc mereu telefoane din Polonia şi ştiu ce se întâmplă. şi jucătorilor le pare rău, ziarele încă mai scriu despre asta.
- Îţi reproşezi ceva în perioada petrecută la Wisla?
- Am primit multe promisiuni când am ajuns la Cracovia, că vor fi transferaţi jucători, că se vor băga bani. Au venit numai jucători luaţi gratis şi, cu toate acestea, am lăsat o echipă de cupe europene.
- În fotbalul românesc arbitrii sunt acuzaţi din toate părţile, în Polonia cum era?
- A fost şi mai rău, dar s-au luat măsuri. Acolo sunt arbitri care fac închisoare.
Au văzut că lucrurile nu sunt curate, au făcut o anchetă în care au fost incluse 400 de persoane, s-au ascultat telefoane şi cei vinovaţi au plătit. Chiar un arbitru care a dat un penalti aiurea împotriva mea acum este la închisoare. Este o soluţie care ar trebui urmată peste tot, chiar şi la noi.
Nu îl condamnă pe Haţegan
- Chiar de la primul meci ai avut probleme cu arbitrajul. Consideri că Unirea a fost dezavantajată de arbitrul Ovidiu Haţegan?
- Da, au fost nişte probleme, am văzut şi după aceea la televizor că a fost acordat eronat un penalti. Dar eu nu-l acuz pe arbitru că a vrut să greşească. Asta a fost. Spre deosebire de alte partide, unde arbitrajul a fost tendenţios, la meciul cu Craiova nu cred că a fost vorba de aşa ceva.
- De ce ai ales tocmai Unirea Urziceni?
- Am fost foarte mulţumit de condiţiile de la club. Peste tot pe unde am fost, în ţară, la Naţional, Rapid, Sportul, nu au fost condiţii aşa bune. Totul e perfect. Deocamdată nu îi cunosc pe băieţi, e timp în aceste două săptămâni să mă pun la punct. În iarnă mai trebuie întărit lotul. Avem aici un preşedinte foarte ambiţios şi sunt convins că vom face treabă bună în viitor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite