Ghidul turistului bine-crescut
0În plin sezon estival, turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa în străinătate ar trebui să ţină seama de câteva reguli de conduită formulate de Jo Bryant, consilier Debrett's - o autoritate în materie de bune maniere din Marea Britanie.
Specialistul, citat de Reuters, susţine că nu puţini sunt cei care, din cauza euforiei specifice vacanţei, uită să se comporte politicos şi atrag privirile încruntate ale celor din jur. Iată de ce anume trebuie să ţină cont fiecare.
Politeţea în avion
Stresul pe care-l implică o călătorie cu avionul reprezintă un prim test de comportament. Spaţiile relativ înguste de la bordul aeronavelor impun o conduită atentă. Astfel, respectarea limitei „teritoriului" celorlalţi pasageri este vitală. Păstraţi-vă, pe cât posibil, coatele lipite de corp, aşezaţi fotoliul într-o poziţie lejer înclinată, astfel încât să-i mai rămână ceva loc şi vecinului din spate. Totodată, oricât de plăcute ar fi conversaţiile cu cei din jur, la un moment dat trebuie să le puneţi punct şi să mai păstraţi şi un pic de linişte.
Alcoolul trebuie consumat cu moderaţie la bord. Asta pentru a evita un comportament gălăgios ce i-ar putea deranja pe ceilalţi. Daţi dovadă de răbdare la coborârea din aeronavă şi nu uitaţi să mulţumiţi echipajului de bord pentru serviciile prestate.
Respectarea obiceiurilor ţărilor în care călătoriţi este la fel de importantă. Răsfoiţi un ghid de călătorie înainte de a păşi pe pământ străin. Indicat ar fi să observaţi comportamentul persoanelor din jur şi să-l adoptaţi. Evitaţi să fiţi arogant atunci când constataţi că nu toată lumea vorbeşte engleză. Interesaţi-vă din timp asupra regulilor locale în ceea ce priveşte plata: tocmeala sau bacşişul. În cazul în care aţi ales un ghid de călătorie, arătaţi-vă îndatoritor faţă de acesta şi respectaţi planul de călătorie stabilit împreună cu el, dar şi bugetul planificat dinainte.
Cazarea şi bacşişul
Cu toate că plaja este locul acela public în care oamenii poartă articole vestimentare considerate ca fiind echivalentul lenjeriei intime, ar fi indicat să păstraţi o atitudine respectuoasă faţă de cei din jur şi faţă de spaţiul lor. Se impune o distanţă de un prosop până la cea mai apropiată persoană de pe plajă pentru a evita să-i umpleţi de nisip pe alţii când scuturaţi prosopul.
Totodată, faceţi topless doar pe o plajă pustie sau pe una amenajată special. Nu vă uitaţi niciodată insistent la celelalte persoane de pe plajă. În magazine, hoteluri şi în restaurante nu intraţi niciodată doar în costum de baie şi nu uitaţi să vă strângeţi toate gunoaiele din locurile prin care treceţi.
Un zâmbet şi un comportament amabil atrag de la sine servicii de calitate. Bacşişul „corect" pentru hamalul hotelului este de 1-2 dolari sau euro pentru fiecare geamantan transportat, iar portarului care vă opreşte un taxi puteţi să-i daţi tot cam atât. Dacă preferaţi o cazare la vilă sau în bungalou, încercaţi să respectaţi normele traiului în comun: program prin rotaţie a sarcinilor menajere, respectarea orelor de somn.
Dacă împărţiţi frigiderul, evitaţi să consumaţi întreaga rezervă de provizii, lăsându-i pe ceilalţi fără mâncare.