Cel mai tânăr student de la Cambridge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puşti de 15 ani care nu a mers niciodată la şcoală a intrat în istoria Universităţii Cambridge drept cel mai tânăr student în peste 200 de ani. Arran Fernandez (15 ani) a învăţat de la tatăl său, Neil, tainele matematicii şi va începe luna viitoare cursurile Colegiului Fitzwilliam, din cadrul Universităţii Cambridge, relatează „The Daily Mail“.

„De-abia aştept să merg la seminarii. Am parcurs deja bibliografia primului an şi lucrurile nu mi se par deloc complicate", a declarat Arran. Băiatul a precizat că pentru el nu contează că este cel mai tânăr student, ci faptul că va avea ocazia să studieze într-o instituţie renumită. De altfel, recordul absolut a fost stabilit în 1773, când William Pitt, de numai 14 ani, a început cursurile în această instituţie.

Punctaj maxim pe linie

Neoficial, Arran a avut o performanţă asemănătoare: el a primit o invitaţie din partea Cambridge pe când avea 14 ani, însă directorul instituţiei i-a impus o condiţie: să obţină calificativul A, adică punctajul maxim, la un examen de fizică. Arran a obţinut chiar A+, iar în 2009, a luat toate testele la matematică cu punctaj maxim.

Mai mult, băiatul a primit calificativul A+, echivalentul a 10 cu felicitări, la testul de literatură engleză şi literatură franceză, iar la limba engleză a primit un A. Cursurile pe care le va urma Arran la Universitatea Cambridge sunt recunoscute drept cele mai dificile din întreaga lume. Printre cei care le-au frecventat se numără Isaac Newton şi Stephen Hawking.

"De-abia aştept să merg la seminarii. Am parcurs deja bibliografia primului an şi lucrurile nu mi se par deloc complicate."

Arran Fernandez
15 ani

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite