Scarlett Johansson, personaj animat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa americană Scarlett Johansson îşi va împrumuta vocea unuia dintre personajele filmului de animaţie "Astro Boy", adaptare după seria de desene manga cu acelaşi nume, semnate de

Actriţa americană Scarlett Johansson îşi va împrumuta vocea unuia dintre personajele filmului de animaţie "Astro Boy", adaptare după seria de desene manga cu acelaşi nume, semnate de japonezul Osamu Tezuka.

Scarlett se alătură unui casting vocal constituit din nume "sonore" precum Nicolas Cage, Donald Sutherland, Nathan Lane, Eugene Levy şi Billy Nighy.

Rolul principal - sau, mai bine zis, "vocea principală" - aparţine actorului englez Freddie Highmore ("The Spiderwick Chronicle"), care dă viaţă roboţelului Astro. Astro este în prezent prelucrat în programele de animaţie, sub coordonarea lui David Bowers.

Acţiunea filmului este plasată într-un oraş din viitor, Metro City. "Astro Boy" spune povestea unui roboţel creat de un om de ştiintă pentru a-l substitui pe fiul mort al acestuia.

Roboţelul nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor creatorului său şi pleacă într-o călătorie, dar se va întoarce în Metro City pentru a salva oraşul şi pentru a se împăca pentru totdeauna cu cel care îl crease. "Astro Boy este un supererou foarte îndrăgit cu o carieră de mai bine de 50 de ani.

De-abia aştept să văd cum va aborda Freddie acest personaj", a declarat regizoruI filmului, David Bowers ("Flushed Away"). Pelicula, cu un buget de 40 de milioane de dolari, va fi lansată în cinematografe în primăvara anului viitor.

A fi vocea "unui personaj" a devenit o practică generatoare de profituri uriaşe pentru actorii consacraţi de la Hollywood. Cel mai recent exemplu este al Angelinei Jolie, care "vorbeşte" de sub pielea maestrei karateka Tigresa, din "Kung Fu Panda".

Voci de milioane de dolari

Jolie se află la a doua experienţă de acest gen - în 2004, ea şi-a mai împrumutat vocea în comedia de animaţie "Shark Tale". Cameron Diaz, situată pe primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite actriţe de la Hollywood, cu 50 de milioane de dolari în 2007, datorează averea şi faima lui... "Shrek".

Într-adevăr, filmul cu celebrul măgăruş animat s-a vândut foarte bine în franciză, anul trecut. Diaz, care a dat voce personajului Fiona, partenera de viaţă a lui Shrek, a avut grijă să semneze un contract superavantajos, prin care îi revenea un anumit procent din încasări. Mai mult de jumătate din cei 50 de milioane i-au revenit din acest contract, restul provenind din comedia "Jackpot".

Roboţelul Astro este un supererou foarte îndrăgit, cu o carieră de mai bine de 50 de ani
David Bowers, regizor

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite