VIDEO Artan: „Eu nu sunt un lăutar rock“

Adrian Pleşca (Artan) a părăsit Timpuri Noi pentru că nu mai voia să promoveze repertoriul lui Dan Iliescu, liderul trupei. Artan va relua proiectul Partizan, în care va coopta muzicieni cu spirit tânăr. Va fi vocalul trupei şi, pe baza experienţei acumulate, vrea să promoveze idei şi oameni noi.

Citiţi şi:
Formaţia "Timpuri Noi", pe meleaguri americane

Adrian Pleşca (49 de ani) este un om simplu şi aparent timid. A început să cânte cu Timpuri Noi în anii '80 şi a devenit cunoscut drept Artan. După '90, trupa a ajuns celebră cu piese ca „Stere" sau „Tanţa". În cei aproape 30 de ani de Timpuri Noi, Artan a făcut o pauză de cinci ani, între 2001 şi 2006, când a înfiinţat Partizan, ce avea să dea lovitura cu „Fata mea", o melodie fredonată de toată lumea datorită versurilor ironice. După Partizan s-a întors la Timpuri Noi, dar acum spune că s-a săturat din nou.

Potrivit solistului, motivele care l-au determinat să renunţe la Timpuri Noi au ţinut de fiecare dată de caracterul dificil şi opac al fostului coleg de trupă, chitaristul Dan Iliescu, cel care compune majoritatea pieselor trupei. „Aşa fac două «dive». Eu nu pot în faţa lui Dan, întotdeauna dezertez", spune Artan cu un râs nevrotic. Este nemulţumit de faptul că nu a reuşit să-l convingă pe Iliescu să-i accepte propunerea de a „împrospăta" numele formaţiei Timpuri Noi aducând în trupă nişte „creativi" din muzica electronică.

„Asta se întâmpla în noiembrie anul trecut, într-o zi în care punctul meu de vedere nu a mers în faţa lui Dan. Proiectul meu pentru formaţia Timpuri Noi nu a fost primit de Dan Iliescu sub nicio formă", explică Artan. „Voiam neapărat să mă asculte şi să facă şi ce spun eu. Nu ca întotdeauna, când noi (membrii formaţiei - n.r) facem ce spune Dan. E foarte persuasiv. Acum, după cinci-şase ani, iar am acumulat o doză... Orice aparat mi-ai pune arată plus. Trebuie să iau o pauză, să ia şi el una. Îl văd foarte fericit acum", completează el. Spune că nu suportă să fie orientat artistic de către altcineva, în speţă de Iliescu, şi mai ales nu-i place să promoveze idei în care nu crede, „cum ar fi misoginismul din cântecele lui Dan".

Nu-l interesează showbizul

Când s-a hotărânt să renunţe la Timpuri Noi nu ştia ce va face. „Întotdeauna când termin un proiect las cel puţin câteva luni de zile să se decanteze tot", spune Artan. A respectat dorinţa lui Iliescu şi l-a lăsat să păstreze numele formaţiei Timpuri Noi. După o pauză, s-a hotărât: va relua proiectul Partizan. Dar de ce a renunţat la Partizan în 2006? „Pentru că după două albume cu câte zece piese se epuizase subiectul. Pe mine nu mă interesează foarte mult consecvenţa şi continuitatea. Astea sunt elemente de show business care te ajută să câştigi bani", răspunde el.

În ultimele zile, Artan şi Răzvan Moldovan, unul dintre fondatorii Timpuri Noi, care-l va urma la Partizan, au avut o serie de întâlniri cu câţiva toboşari, chitarişti şi basişti tineri şi „s-au cam hotărât" pe cine să aducă în trupă.

Pentru noul Partizan, Artan şi-a propus să nu facă niciun fel de compromis: vor în trupă oameni cu spirit tânăr, care să fie foarte siguri în ceea ce priveşte orientarea lor artistică, să nu şovăie. „Nu vrem acompaniatori după modelul clasic, că formaţiile în general aşa sunt: nişte acompaniatori cu nişte cântăreţi pe post de solişti", spune artistul, precizând că doreşte ca toţi membrii Partizan să participe activ în cadrul proiectului, să se expună şi să se dezvolte prin intermediul acestuia. Şi, nu în ultimul rând, ar vrea ca noii membri ai trupei să fie „liniştiţi" din punct de vedere material, astfel încât să nu încerce să ducă proiectul în zona comercială numai de dragul banilor.

Renunţă la zona „orientală"

Artan nu-şi doreşte ca Partizan să fie un produs comercial, ci unul artistic. „În niciun caz nu urmăresc să fac pe plac publicului. Toată lumea a observat asta. Celor care au observat acest lucru tocmai asta le convine şi le place la proiectele în care sunt implicat şi eu. Adică anti-star", spune Artan, care completează că nici prin cap nu-i trece să cânte piese de dragoste numai pentru că „ţin".

„Eu nu sunt un lăutar rock, sunt înconjurat de lăutari rock. O formaţie îşi prezintă noutăţile un an, doi, trei, iar după aceea devine un fel de «formaţie-cover» care-şi cântă propriul repertoriu. În rest, sunt dibăcii de show business prin care o formaţie poate fi aplaudată şi 50 - 60 de ani", spune Artan. El va fi vocalul de la Partizan, însă spune că nu-şi doreşte ca rolul pe care-l va avea în trupă să fie mai mare decât al basistului sau al toboşarului, ci vrea ca pe baza experienţei acumulate să promoveze idei şi oameni noi.

Trupa va cânta un rock modern şi se va diferenţia de vechiul Partizan prin faptul că va părăsi zona „prea orientală". „Aspectul de pastişă, de tamponare a manelelor nu va mai exista", mai spune Artan.

Şi-a transformat porecla în renume

Fostul solist de la Timpuri Noi este mult mai cunoscut publicului după porecla Artanu' decât după numele din buletin, Adrian Pleşca. Cântăreţul precizează însă că nu-i place cum sună porecla Artanu' şi că preferă varianta Artan.

Ultimul concert, strategie de imagine pentru Timpuri Noi

La sfârşitul lunii mai, Artan a cântat pentru ultima dată cu Timpuri Noi, în calitate de invitat, la Clubul Ţăranului Român. „Prezenţa mea acolo a fost formală, însă i-a ajutat pe colegii mei să se situeze ca membri Timpuri Noi în toată puterea cuvântului", spune Artan. Apoi, puţin întristat, continuă: „Termin eu de cântat cele două melodii, urmează două-trei aplauze, explic că îi felicit pe toţi pentru întreaga activitate". Întrebat dacă a fost dezamăgit de cele „două-trei aplauze", Artan a răspuns: „Da, cred că ăsta este cuvântul: dezamăgit". Totuşi, spune că Timpuri Noi cu Tică Alexe solist nu a suferit o „prea mare schimbare".

Interviul integral cu Adrian Pleşca

De ce aţi plecat de la Timpuri Noi?

Pot să vă spun cum am plecat. La Ţăranu (n.red. - Muzeul Ţăranului Român) a fost ultimul concert cu mine pe scenă cu Timpuri Noi. În mod strategic, nu muzica cred eu că era temeiul venirii mele acolo, ci o anumită expunere pe afiş: Timpuri noi... invitat Artanu. Mie nu-mi place Artanu. Mie-mi place Artan. Termin eu de cântat cele două melodii, două-trei aplauze, ies, explic că îi felicit pe toţi pentru întreaga activitate şi eu merit câteva aplauze pentru întreaga mea activitate. Cam aşa am ieşit eu din situaţia asta. A fost o ieşire foarte nefurtunoasă. Vroiam o ieşire furtunoasă şi mi-a ieşit o ieşire nefurtunoasa (râde).

A fost un moment mic, în care am ieşit de pe scenă în două aplauze. Astăzi m-am uitat pe YouTube, unde au apărut ei în noua formulă, cu Tică Alexe, şi mie, personal, nu mi se pare o schimbare prea mare. Mie mi se pare chiar mai bine decât cum era cu mine. Serios vorbesc. Şi cu mine era bine, dar mereu destul de caustic, de contondent, de neplăcut. Eu practic îl înfrânam pe Dan (n.red. - Dan Iliescu, chitaristul trupei Timpuri Noi şi cel care a semnat majoritatea pieselor). Dan vroia să-şi promoveze nişte melodii în cadrul formaţiei în care cântă. Iată un alt punct de vedere: „Domne, eu întotdeauna am fost creativ, am făcut piese şi mi le tot obstruează domu' Artan". Deci se poate veda şi aşa. Şi-atunci... m-am dat la o parte.

E mai bine acum faţă de cum era când cântaţi dvs.?

Da. Ori cu mine, ori fără mine... Aşa mi s-a părut din unghiul meu. Bineînţeles că alţii or să spună cine ştie ce, alţii o să spună cine ştie cum. Oricum este imprimat totul foarte puternic de amprenta lui Dan. Şi revin la întrebarea de ce am plecat. Pentru că aşa fac două „dive". Eu nu pot în faţa lui Dan, întotdeauna dezertez.

Şi totuşi, aţi rezistat atât timp...

Da, dar doza este cumulativă. Adică Dănuţ e drăguţ, nu e aiurea. Dar dacă eşti de asemenea ca el o persoană cu o personalitate „răsfrântă", „răsuflecată" - ca nişte ciorapi răsuflecaţi- nici unul ca mine nu suportă să fie orientat artistic şi mai ales să i se dea să promoveze idei în care nu crede.

Cum ar fi?

Cum ar fi misoginismul din textele lui Dan, care e foarte amuzant, foarte haios, este tonic, dar eu, nefiind rocker, că e clar că lumea m-a prins şi m-a dibuit imediat. Partea proastă la Timpuri Noi eram eu, că nu eram rocker. Eu nu pot să spun că sunt rocker că, în primul rând, nu sunt. Am trăit în această minciună gogonată, că eu aş fi rocker, foarte mulţi ani (râde). Asta e singura veste proastă pe care o pot da despre mine, aşa, ca revelaţie: faptul că nu sunt rocker.

Dar ce sunteţi?

Nu ştiu, o să mă gândesc. Voi întreba un exeget pe care îl cunosc eu, ori voi întreba specialişti în conservarea muzicii contemporane, în conservarea „azi"-ului. Ăştia sunt cu duiumul, care ştiu stilurile mai bine decât mine.

E atât de importantă categoria în care te încadrezi?

E foarte importantă, da. Asta nu înseamnă că e mai puţin nătâng. E foarte nătâng, e adevărat, să ştii toate stilurile. Numai unul ca Mitoş (n. red. Mitoş Micleuşanu) de la Planeta Moldova a putut să fie mereu primul în a-şi construi cele mai mişto subiecte. Ăsta mi se pare cel mai interesant artist contemporan. Face şi muzică, şi film, scrie.. El e grafician. E un fel de Leonardo DaVinci. E foarte talentat.

Eu nu am mai vrut să promovez playlistul lui Dan Iliescu ca scop în sine al existenţei formaţiei. Pentru că formaţia s-a constituit cu scopul de a promova un playlist anunţat de şeful formaţiei, piese iscălite de dânsul şi care, în ultimul timp, pe cât erau de drăguţe, pe atât îmi era de greu mie să le promovez, mai ales că nu eram deloc de acord cu ce promovează piesele astea. Şi nici acum nu sunt.

Adică a fost un compromis.

Dar ştii că i-am spus lui Dănuţ aşa: „Măi Dănuţ, inspiraţia poate fi în etape, distribuită diferit. Ca să nu-l mâniem pe Dumnezeu, tu şi eu am avut noroc cu carul că am fost pregătiţi la un moment dat cu o marfă exact pentru momentul şi timpul potrivit. Nu ştiu alţii dacă au mai avut atâta şansă să fie formaţia, la un moment dat, cea mai populară şi, în acelaşi timp, cea mai underground. Aste este foarte greu de obţinut. Timpuri Noi este una dintre puţinele formaţii care au existat şi înainte şi după (n.red. - 1989). Mai sunt câteva.

Noi am apărut ca reacţie împortiva lui Iris, a lui Compact şi a lui Holograf. Erau trei formaţii beton şi noi am apărut imediat după ele, ca reacţie împotriva lor. Dar atenţie, ca în artă! Adică nu poţi să spui despre stilurile artistice că unul este bun şi unul este prost. Că şi noi ne-am găsit „naşul nostru" prin toate celelalte formaţii care au apărut după Revoluţie mult mai bune decât noi şi mult mai multe.

Dar relaţia cu Dan Iliescu nu a fost aşa de la început?

V-am spus, are un caracter cumulativ. Mie mi s-a mai întâmplat asta în 2001, când n-am mai putut să suport opacitatea lui Dan. Vroiam neapărat să m-asculte şi să facă şi ce spun eu. Nu ca întotdeauna, când noi facem ce spune Dan. E foarte persuasiv. Acum, după cinci-şase ani, iar am acumulat o doză... Orice aparat mi-ai pune arată plus. Cu Dănuţ... trebuie să iau o pauză şi eu şi el, pe care-l văd foarte fericit acum. Lui nu i-a părut bine că plec pentru că asta e o zdruncinare mare într-o formaţie, dar i-am spus să anulăm un spectacol. Asta se întâmpla în noiembrie, într-o zi în care punctul meu de vedere nu a mers în faţa lui Dan. Proiectul meu pentru formaţia Timpuri Noi, pe proiect, nu a fost primit de Dan Iliescu sub nicio formă.

Ce i-aţi propus?

Eu vroiam o deschidere. Dan vroia să promovăm piesele lui, iar eu aş fi vrut să deschidem în primul rând la autor. Uite: să zicem că o formaţie a hotărât că în ultimul timp n-a mai fost creativă. Şi atunci am zis să se ocupe - pe baza experienţei - de o producţie. Producţie de spectacol, de o idee, ceva mai lucrativ. Mai puţin creativ şi mai mult constructiv pe baza experienţei. Vroiam să aduc nişte creativi din muzica electronică, nişte oameni pe care îi apreciez şi i-am văzut aproape de noi, dând încă un pic de veselie numelui formaţiei Timpuri Noi. Ar fi apărut doi, trei, patru creativi în jurul vârstei de 20 de ani, cu idei noi. Poate că era şi ceva practic în ceea ce am propus. Timpuri Noi nu mai are atâta prospeţime, sevă. Este şi foarte normal, nu trebuie să parăm prea mult.

Relativ la România, Timpuri Noi e o formaţie foarte bună, expresivă prin dinamism. I-am spus: „Ar fi bine şi pentru noi şi pentru cei tineri. Fii atent Dane, că totul e bine, ce tot vrei de nu mă laşi să fac aşa?". Dan Iliescu a refuzat: „Nu, că lucrurile trebuie să rămână aşa cum sunt, adică eu spun ce să faceţi şi voi faceţi". M-am rotit de două ori pe scaun şi pe-aici mi-a fost drumul. Din punctul lui de vedere (n. red. - al lui Dan Iliescu), şi el are dreptate: „Cum băi, dar de ce să vină ăia în faţă să mă enerveze pe mine, când eu am atâtea piese pe care aş vrea să le cânt şi eu cu formaţia mea?"

Dar în ultima vreme nu aţi mai lansat nimic cu Timpuri Noi.

Nu m-a bucurat deloc lucrul ăsta. Deşi ne-am ocupat să promovăm două-trei piese, ele au fost terne. Sau eu nu am putut să interpretez bine piesele care mi-au fost încredinţate.

Spuneaţi că la concertul de la Clubul Ţăranului au fost două-trei aplauze. Aţi fost dezamăgit?

Da, cred că ăsta e cuvântul.

Aţi părăsit Timpuri Noi şi în 2001. Cum a fost atunci?

A fost exact ca acum. Eram din ce în ce mai departe de subiectele propuse de către creativul formaţiei, care pe-atunci era tot Dan Iliescu, el fiind un artist cu ideile şi sensibilităţile lui, iar eu din ce în ce mai departe de ideile şi sensibilităţile lui. M-a rugat să păstreze el numele Timpuri Noi. I-am zis că e ok. Iar eu mă pot numi fie Artan fie, uite, acum am început din nou proiectul Partizan, cu care m-am identificat întotdeauna. Partizan nu s-a oprit pentru că nu m-aş mai fi identificat cu el. El s-a terminat cu zece piese pe primul album, zece piese pe al doilea album, un proiect de la A la Z. Două albume în trei ani, foarte substanţiale.

De ce aţi renunţat la el atunci, dacă tot vă identificaţi cu el în continuare?

Pentru că se epuizase subiectul. Pe mine nu mă interesează foarte mult consecvenţa şi continuitatea. Astea sunt elemente de show business, care te ajută să câştigi bani.

De ce a trebuit să vă întoarceţi la Timpuri Noi?

Pentru că urma ceva nou. A fost bine. M-am întâlnit cu Dan şi primul album, „Back in business", chiar dacă nu pot să spun că a fost nemaipomenit, ca mod de lucru a fost ceva cu totul nou. Am lucrat cu totul nou, pe placul meu. Mă refer la producţie, adică jumătate electro, jumătate tradiţional - adică cu instrumentele purtătorilor de instrumente. A fost un pas înainte reunirea lui Timpuri Noi. A fost foarte stimulativ în ceea ce priveşte producţia de scenă. Când nu prea mai ai multă fantezie te poţi lansa în alte elemente, în ceea ce ai acumulat.

Spuneaţi că veţi relua proiectul Partizan. În ce stadiu sunteţi?

Suntem în stadiul în care s-au făcut patru întâlniri, se numesc casting astea probabil. Patru castinguri cu patru toboşari, patru basişti, patru chitarişti. Am văzut foarte mulţi oameni. Chiar astăzi mă întâlnesc cu Răzvan Moldovan - Răzvan cu mine şi cu Dan suntem membrii fondatori ai formaţiei Timpuri Noi din 1982.

În curând o să facem un plan, un orar. După partea de idee urmează uzinajul. Cine, ce rol are, în ce sens. E plăcut, eu cred că mai pot face asta zece ani. Mai ales dacă n-o să-mi vină ideea tâmpită de a fi la modă. Eu sunt tot timpul modern, dar rareori sunt la modă. S-a întâmplat o singură dată, prin anii '90, când cele două s-au suprapus. Şi s-a văzut şi la buzunare, aveam foarte mulţi fani. Dar asta nu are legătură cu valoarea propiru-zisă a fenomenului artistic.

Ce urmăriţi prin acest proiect?

Eu urmăresc dezvoltarea mea artistică şi, în jurul ei, dacă e posibil, proiectul artistic. Dacă sunt cântăreţ se cheamă că sunt ca un fel de artist. În niciun caz nu urmăresc să fac pe plac public şi toată lumea a observat asta. Celor care au observat, asta le convine şi le place la proiectele în care sunt implicat şi eu. Adică anti-star.

Dincolo de partea artistică, nu aveţi nevoie şi de bani?

Dacă am nevoie de bani ei oricum vin de la sine. Dacă proiectul este foarte bun, ei vin de la sine. Păi aşa, hai să cântăm şi noi două piese cu dragoste, una pentru dragostea erotică şi una să iubim şi părinţii. Asta ţine, merge. Nici prin cap nu-mi trece să fac asta.

Cum veţi alege noii membri ai trupei Partizan?

Prima dată am hotărât care ar fi idea de bază care nu poate fi viciată. Restricţia principală a fost să nu fie nici cea mai mică urmă de compromis. În primul rând, nu am vrea să ne întâlnim cu oameni care nu sunt ei foarte siguri de orientarea lor artistică, spre ce direcţie vor ei să meargă. Adică nu am vrea un foarte bun instrumentist, dar căruia nu-i este foarte clar în ce direcţie vrea să meargă ca artist. N-am vrea să şovăie. Doi: n-am vrea deloc acompaniatori după modelul clasic, că formaţiile în general cam aşa sunt, nişte acompaniatori cu nişte cântăreţi pe post de solişti.

Deci dacă se face separarea între cele două tabere, de instrumentişti şi de cântăreţi, mie nu mi se mai pare atât de interesant. Trei: am vrea ca ei, în primul rând, să se dezvolte prin această formaţie. Întotdeauna am încercat asta. Şi la vechiul Partizan am dorit foarte mult ca toţi membrii formaţiei să fie vizibili, să se expună. Şi nu în ultimul rând am vrea să fie liniştiţi din punct de vedere material, să nu tragă de un proiect. Să nu tuşească, să nu strănute, să nu strâmbe din nas.

Cand aţi plecat de la Timpuri Noi ştiaţi deja că veţi reface Partizan, sau aţi avut o perioadă de rătăcire, în care nu aţi ştiut ce urmează?

Da, aşa fac mereu. Întotdeauna când termin un proiect las cel puţin câteva luni de zile să se decanteze tot, să apuce ideile să se resoarbă cumva... Adică nu îmi pregătesc întâi ceva ca să trag o palmă, eu ştiindu-mă acoperit. Consider proiectul închis, fac o pauză, mă liniştesc şi dup-aia mă gândesc ce proiect am mai putea face noi, dacă mai putem.

Se intersectează publicul Timpuri Noi cu cel al Partizan?

Oarecum da, oarecum nu. Pentru că şi la Timpuri Noi era o împărţire a „plăcerilor". Eu ofeream anumite plăceri, iar Dan altfel de plăceri. Era o dinamică foarte interesantă. Eu nu sunt un lăutar rock, sunt înconjurat de lăutari rock. O formaţie, după ce-şi prezintă noutăţile, adică după ce se prezintă un an, doi, trei, după aceea este un fel de <<formaţie-cover>> a propriului playlist. Probabil că cel mai bun exemplu este cea mai mare formaţie din lume, The Beatles, care a avut poate cea mai scurtă viaţă dar şi cea mai prolifică. E ideal aşa. În rest, sunt dibăcii de show business prin care o formaţie poate fi aplaudată şi 50 - 60 de ani.

Care o să fie rolul dvs. în proiectul Partizan?

Aş vrea ca rolul meu în proiectul Partizan să nu fie mai mare decât al basistului sau al toboşarului. Eu voi fi volcalul trupei Partizan, dar îl văd pe Răzvan alături de mine în faţă. Şi nu numai el, cine mai vrea poate să cânte, însă nu oricum, trebuie să fie expresivi. Vreau să promovăm nu numai idei muzicale, ci şi oameni. Oameni sub 30 de ani, să-i promovăm pe un post măcar ca cel pe care este Dan Iliescu. El este un rockstar deşi este chitarist, nu prea mai vezi aşa ceva la noi.

Partizan ce stil va fi?

Este muzică rock modern. Va fi o propunere foarte modernă. Cam asta cred eu că poţi alătura titlului Partizan. Şi nu poţi ataşa cuvântul modern prea uşor la nimic în ţara noastră. La modă poate fi, dar nu modern.

Va fi ceva schimbat de ceea ce cunosc oamenii la Partizan?

Da, aspectul de pastişă, de tamponare a manelelor nu va mai exista la fel de pregnant. O să fie părăsită zona prea orientală.