Micul dejun, cheia notelor bune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micul dejun, cheia notelor bune
Micul dejun, cheia notelor bune

Performanţele intelectuale ale celor mici sunt influenţate de orarul alimentar, susţin cercetătorii britanici. În schimb, băuturile răcoritoare carbogazoase şi ciocolata scad capacitatea cognitivă a copiilor.

Copiii care renunţă la micul dejun în favoarea dulciurilor au un timp psihic de reacţie echivalent cu acela al unor pensionari, spun cercetătorii britanici, citaţi de BBC online, sugerând că performanţele lor şcolare sunt influenţate de alimentaţia în acest moment al zilei.

Experimentele de la Universitatea Reading, publicate de revista „Apettite”, au demonstrat că elevii cu vârste cuprinse între nouă şi 16 ani au avut rezultate mai bune la sarcinile care le-au solicitat intelectul dacă au consumat un mic dejun tradiţional.

Cerealele, ideale pentru micul dejun

Micul dejun format din cereale şi pâine prăjită conţine carbohidraţi complecşi (care se asimilează mai lent şi în mod constant în organism), în vreme ce gustările conţin, de regulă, carbohidraţi simpli, de tipul zaharurilor. În prima fază, acestea dau energie, care este eliberată şi consumată rapid. Energia dată de carbohidraţii complecşi se eliberează de-a lungul unei perioade mai lungi de timp.

Studiul a fost realizat de cercetătoarea Claire Pincock de la Universitatea Reading. „Funcţiile cognitive ale fiecăruia dintre noi se înscriu într-o curbă descendentă în cursul dimineţii. Am descoperit însă că rata declinului acestora la copiii care au luat un mic dejun bogat în carbohidraţi complecşi este de două ori mai mică decât la copiii care au consumat produse ce conţin doar carbohidraţi simpli”, explică Pincock.

La teste au participat 30 de copii, cu vârste între nouă şi 16 ani, cărora li s-au servit preparate diferite la micul dejun sau nu li s-a servit deloc mic dejun. În timpul dimineţii, ei au fost testaţi de patru ori pentru a li se măsura nivelul atenţiei şi al memoriei.

Pericolul obezităţii

În privinţa băuturilor răcoritoare carbogazoase, nutriţioniştii atrag atenţia părinţilor asupra riscului apariţiei obezităţii. Acesta este cu 60% mai mare dacă îi daţi copilului o băutură răcoritoare pe zi. În cadrul testelor şcolare, copiii care au făcut testul la câteva ore după un mic dejun compus din sucuri carbogazoase şi ciocolată au reacţionat cu încetineala unui bătrân de 70 de ani.

Pe de al­tă parte, spe­cialiştii de la Spitalul de Copii din Boston, în colaborare cu Institutul de Cercetări Medicale din Franţa, au efectuat un studiu asupra efectului băuturilor răcoritoare pe un lot format din 548 de copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.  Măsurarea obezităţii s-a făcut cu ajutorul IMC (indicelui de masă corporală), care ia în calcul greutatea şi înălţimea.

 Una dintre concluziile studiului a fost aceea că fiecare băutură carbogazoasă, pe care copiii o serveau zilnic, a dus la o creştere cu 0,18 puncte a IMC. În cazul în care cantitatea de băutură consumată creşte, riscul apariţiei obezităţii este cu 60% mai ridicat, în funcţie de numărul de băuturi „îngurgitate”.

Băuturile luate în calcul în cadrul studiului au fost cele carbogazoase obişnuite, limonada, ceaiul cu gheaţă îndulcit şi alte preparate din fructe dulci. Concluzia este că riscul de a deveni obez creşte semnificativ cu fiecare băutură carbogazoasă îndulcită, servită zilnic. Copiii obezi riscă, de asemenea, să se îmbolnăvească de diabet, de boli de inimă, de cancer şi de artrită.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite