Prof. dr. Mirela Manea, medic psihiatru: „Depresia ne lasă fără vlagă“

SEMNAL Depresia este a patra boală ca răspândire pe glob şi este una dintre problemele majore ale omului contemporan. Statisticile arată că o femeie din patru şi un bărbat din zece fac depresie. Cauzele sunt numeroase şi greu de depistat, însă tratamentul potrivit poate reda pofta de viaţă pacienţilor care se luptă cu această tulburare psihică

Stres, anxietate, depresie – acestea sunt poate principalele probleme ale societăţii moderne şi au fost şi temele abordate în cadrul unei conferinţe dedicate medicilor de familie, psihologilor şi psihiatrilor desfăşurată la Bucureşti, în perioada 8-9 mai 2015.

Acolo am întâlnit-o pe prof. dr. Mirela Manea (58 de ani), medic primar psihiatru cu peste 30 de ani de experienţă în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia“ din Capitală, care încerca să le explice medicilor de familie cât de important este rolul lor în depistarea simptomelor de debut ale depresiei.

Ea a dezvăluit într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“ că, la doar câţiva kilometri de Bucureşti, mai bine de jumătate din locuitorii unui sat sunt sub tratament pentru diverse tulburări psihice, între care şi depresia.


Tristeţea, negativismul şi lipsa totală de interes, manifestate pe o perioadă mai mare de două săptămâni, ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Stresul rămâne un ţap ispăşitor pe care majoritatea aruncă vina pentru stările depresive, însă acesta nu reprezintă adevărata cauză, explică medicul.

„Weekend Adevărul“: Depresia este principala tulburare de natură psihică întâlnită în cabinetul specialiştilor în domeniu, potrivit statisticilor. Ne puteţi spune care ar fi cauzele?

Prof. dr. Mirela Manea: Aşa este, depresia este una dintre principalele probleme cu care vin pacienţii la psihiatru. Nu am o cifră, însă pot să vă spun că jumătate din pacienţii internaţi la noi, la Spitalul „Obregia“, vin cu depresie în diferite grade. Cât despre cauze, nu mă pot opri la o înşiruire de posibili factori care ar putea favoriza apariţia depresiei. Depresia este o afecţiune cu numeroase cauze, e o întrepătrundere de legături şi acolo unde are loc o ruptură e foarte probabil să se instaleze depresia. Vorbim practic de multifactorialitate în cadrul depresiei. Ea se instalează încet, de multe ori fără o cauză aparentă şi cu intensitate variabilă.

Cum se manifestă, mai precis, depresia?

Depresia este caracterizată printr-o stare de tristeţe generală, abandonarea locului de muncă şi a îndatoririlor care revin în familie, cu tendinţa de retragere din familie şi din societate. Practic, persoana cu tulburare depresivă nu mai face faţă sarcinilor care i se dau, nu o mai interesează mai nimic, nu se mai poate duce la muncă şi nu-i pasă de consecinţe, percepe totul ca pe o corvoadă şi uneori nu mai vede nicio posibilitate de ieşire din această situaţie. O persoană cu depresie nu mai este în stare să facă de mâncare, nu poate face lecţiile cu copilul, nu are răbdare, nu îi pasă de ce-i în jurul ei.

Cum deosebim tristeţea de depresie?

Trebuie să înţelegem că o zi mai proastă la serviciu nu înseamnă depresie. În cărţile de specialitate scrie că dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni există suspiciunea de depresie.

Stres bun, stres rău

Se cunoaşte vreo metodă prin care să o prevenim?

Greu de spus. Nici măcar stresul, care este atât de incriminat, nu este factorul numărul unu în declanşarea depresiei. Există, într-adevăr, factori stresori, care pe unii oameni îi fac să se mobilizeze şi să aibă chiar beneficii, însă la alte persoane pot duce la apariţia depresiei. Din punct de vedere psihologic, este legat de importanţa pe care o dăm noi acestor factori stresori, ce relevanţă au ei pentru noi. De exemplu, o intrare în şomaj poate însemna, în perspectivă, un loc mai bun de muncă. Pentru multe persoane însă, acest obstacol reprezintă capătul lumii.

Care variantă primează în tratamentul psihiatric, cea pe bază de medicamente sau terapia verbală?

Din punctul meu de vedere, pacienţii primesc în mare parte terapie medicamentoasă. Nu vă ascund faptul că am pacienţi care vin să se controleze şi care nu primesc nimic pentru că nu e necesar. Sunt şi altii care vor să primească tratament cu cât mai puţine medicamente.

Foarte mulţi însă sunt uimiţi atunci când primesc jumătate de pastilă, ei fiind obişnuiţi să ia medicamente cu pumnul pentru a se simţi bine. O pastilă potrivită poate face la fel de mult bine. Însă şi familia are un rol la fel de important precum terapia, de orice fel.

În primul rând, trebuie să conştientizeze existenţa problemei şi să-şi aducă ruda cu probleme la doctor, pentru că acasă nu au ce soluţie să ofere.

Depresia, etichetată ca lene şi fugă de muncă

Se poate afirma, cu aproximaţie, o perioadă în care pacientul se vindecă de depresie?

Din punct de vedere al reacţiei organismului, mi-e greu să spun. Când vine un pacient cu depresie, îl evaluez, îi ofer un anumit tip de terapie, medicaţia ce trebuie administrată în condiţiile date. Ceea ce se spune în teorie nu se suprapune tot timpul pe pacientul respectiv.

Există o categorie de vârstă mai afectată de depresie?

Am pacienţi depresivi de la 18 la 80 şi ceva de ani, deci nu, nu există o categorie aparte afectată de depresie. (N.r. – prof. dr. Mirela Manea este medic psihiatru de adulţi.)

Înţelege societatea gravitatea depresiei, se implică familia atunci când observă că ceva nu este în regulă? Sau sunt mai frecvente situaţiile în care pacientul vine de bunăvoie la medic, pentru că îşi dă seama că are nevoie de ajutor?

Majoritatea pacienţilor vin din proprie iniţiativă. Familia şi societatea, în general, cred că persoana care acuză depresia fuge de muncă, de răspundere, că este leneşă şi nu vrea să se implice, aspecte care apasă şi mai mult pe umerii pacientului.

60% din pacienţii depresivi au gânduri de suicid

Jumătate din sat, sub tratament psihiatric

De ce aţi ales această specializare, ce v-a atras la domeniul psihiatriei?

Cred că a fost o alegere de conjunctură. Mi-a plăcut foarte mult psihiatria, mi s-a părut ceva cu totul aparte, iar soţul meu cred că a avut un rol major, el fiind psiholog. Nu cred că puteam să fac altceva. Mă motivează acest domeniu pentru că nu există rutină, fiecare om e altfel, fiecare pacient are alte stări, alte acuze, altceva care să-l facă să vină la mine.

Ne puteţi face o comparaţie între anii ’80 şi prezent: care era situaţia atunci şi care este cea de acum în ce priveşte cazurile de depresie?

Am observat că nu este vorba neapărat de o creştere a numărului de cazuri de depresie, cât mai degrabă de o creştere a adresabilităţii oamenilor. Mulţi oameni conştientizează că au o problemă şi vin la medic. Desigur, există şi se menţine încă mentalitatea cum că dacă mergi la psihiatru eşti nebun. Însă rezultatele îi îndeamnă pe cei care au astfel de probleme să ceară ajutor. De exemplu, într-un sat din jurul Bucureştiului am avut şi am multe persoane, circa jumătate de sat, sub tratament, în principal femei în vârstă. Ele vin la mine şi-mi spun că au vorbit cu vecina, care a primit de la mine nu ştiu ce pastilă şi după trei zile a ieşit la poartă şi a început să vorbească. Faptul că văd că o persoană se poate face bine îi îndeamnă pe mulţi să vină la psihiatru, pentru că ştiu că pot primi ajutorul de care au nevoie.

Frica de radiaţii i-a tulburat mintea

Vă mai amintiţi primul caz pe care l-aţi avut ca medic psihiatru?

Mi-e greu să-mi amintesc, cred că era în ’87, când am devenit medic specialist. Însă vă pot povesti un caz mai aparte. Este vorba despre un bărbat trecut de 40 de ani care a abandonat, din păcate, tratamentul. Cineva îl trimisese la mine la un moment dat, era un bărbat foarte prezentabil, dar care avea trecut pe biletul de trimitere schizofrenie paranoidă. Vorbind cu el, am aflat că era un foarte priceput mecanic, cu rezultate bune din punct de vedere profesional, dar care suferea, din nefericire, de schizofrenie. Principala lui temere era legată de faptul că îl urmăreau în maşină femei cu geantă mare, în care aveau aparate care îl iradiază.

Modalităţile prin care el se „trata“ ca să scape de iradiere constau în efectuarea săptămânală a unei hemograme şi în aplicarea unor cataplasme cu varză, cu ajutorul cărora credea că va scăpa de radiaţii. Îşi modificase toată viaţa. Scosese toate prizele din casă pentru că avea impresia că este otrăvit cu gaze toxice. Din păcate, pacientul a abandonat tratamentul şi a refuzat internarea.

Factori care ne întăresc în faţa depresiei

1 din 15 locuitori ai Uniunii Europene suferă de un episod de depresie majoră într-un an, conform unor statistici recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ceea ce înseamnă că printre cunoscuţii noştri e posibil să fie cineva care suferă de depresie chiar în acest moment.

Ne simţim critici, plicticoşi, negativişti

O serie de semne ne pot sugera că noi sau cineva apropiat se confruntă cu o tulburare depresivă. Ştefan Feldmann, psihoterapeut la Centrul PSI din Bucureşti, ne spune care sunt cele mai comune simptome ale depresiei.

„În primul rând, ne simţim greoi comportamental şi mintal, avem mai multe zile în care ne simţim mai degrabă supăraţi şi lipsiţi de energie, obţinem tot mai puţină plăcere din lucrurile care ne făceau plăcere în trecut şi ne simţim critici, plicticoşi, negativişti, luăm lucrurile în nume personal sau suntem pasivi“, spune specialistul.

Ştiind aceste lucruri, putem să identificăm mai din timp posibile stări depresive şi să apelăm la specialişti pentru a preveni manifestările mai severe, cum ar fi cele cu tendinţe suicidare.

În apariţia depresiei sunt implicaţi mai mulţi factori. Situaţiile grele din viaţă, predispoziţia personală, stilul de viaţă şi gândirea dezechilibrate, lipsa sprijinului social sau pierderea cuiva drag pot declanşa apariţia depresiei. 

Recomandări antidepresie

Din fericire, sunt câteva lucruri care ne pot ajuta atât în prevenţia depresiei, cât şi în atenuarea manifestărilor, în formele severe ale ei, atunci când totuşi apare.

Ştefan Feldmann spune că dezvoltarea unui stil de gândire echilibrat, acceptarea sentimentelor şi dezvoltarea unor relaţii interpersonale mai bune sunt metode care pot ţine la distanţă depresia.
 

„E bine să învăţăm să ne echilibrăm gândurile, adică să nu ne învinovăţim constant pentru lucrurile neplăcute care ni se întâmplă.

De cele mai multe ori, avem şi emoţii negative – enervare, ruşine, tristeţe. Acest lucru este normal şi e util să învăţăm să le gestionăm sănătos.

Relaţiile bune sunt caracterizate prin încredere, apropiere şi interacţiuni plăcute.

Aceste relaţii, fie cu partenerul, familia, fie cu prietenii funcţionează pe termen lung ca factor protector“, subliniază specialistul.

Apoi, este foarte important să ne relaxăm, să ne implicăm în activităţi care ne fac plăcere, să ne oferim ajutorul celor care au nevoie de noi şi să fim recunoscători pentru lucrurile mărunte care ne înconjoară.

„Vă puteţi implica în activităţi de voluntariat sau puteţi să găsiţi alte metode prin care să-i ajutaţi pe cei din jur. Putem să observăm lumea din jurul nostru, să subliniem conştient lucrurile bune şi frumoase din viaţa noastră şi stările pozitive pe care le avem“, completează expertul.

Nu în ultimul rând, ni se recomandă să păstrăm un echilibru în stilul de viaţă. Exerciţiile fizice practicate cu regularitate, alimentaţia sănătoasă, odihna corespunzătoare, evitarea consumului de alcool, medicamente şi droguri ne pot ajuta să prevenim stările depresive.

Aproximativ 350 de milioane de oameni suferă de depresie, estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.