Cele mai recomandate analize medicale pentru noul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În noul an, nu trebuie să uiţi să ai grijă şi de sănătate. Investigaţiile de rutină poate ajuta la prevenirea bolilor FOTO Shutterstock
În noul an, nu trebuie să uiţi să ai grijă şi de sănătate. Investigaţiile de rutină poate ajuta la prevenirea bolilor FOTO Shutterstock

În categoria investigaţiilor de rutină ar trebui să intre, pe lângă măsurarea tensiunii şi a glicemiei, şi o serie de teste hormonale, ginecologice şi pentru identificarea vârstei reale a corpului, spun specialiştii.

Se spune că primul medic pe care trebuie să-l consulţi eşti tu însuţi. Tu ştii cel mai bine să interpretezi semnalele pe care ţi le transmite corpul: ce te doare, ce te deranjează şi poţi să-ţi dai seama dacă ai nevoie de investigaţii amănunţite şi de opinia unui specialist. O jenă ieşită din comun în partea dreaptă, de exemplu, o stare de oboseală aparent inexplicabilă, o respiraţie mai grea ca de obicei şi chiar un istoric de boli de inimă în familie ar trebui să ne pună pe gânduri. Însă, înainte de a ajunge la medic pentru că trebuie, ar fi cazul să şi prevenim bolile, atunci când putem, prin investigaţii periodice.

„Lipsa grijii faţă de propria persoană poate fi foarte periculoasă. Unele persoane ignoră durerile, ignoră istoricul bolilor din familie, nu-şi fac investigaţii şi, dacă-şi fac, ajung să ignore rezultatele. Mai ales tinerii, care cred că nimic nu li se poate întâmpla“, spune medicul de familie Monica Jugravu, din Capitală.

„Când ştii că în familie există boli ca diabetul zaharat, ca afecţiunile cardiace sau cancer de sân, ar fi o inconştienţă să nu faci investigaţii, să nu te controlezi, anual, mai ales în aceste «zone-problemă», să le numim“, subliniază medicul Jugravu.

La ginecolog, cel puţin o dată pe an

Femeile aflate în perioada fertilă, adică după pubertate şi până la menopauză, trebuie să facă un consult ginecologic cel puţin o dată pe an, în condiţiile în care se consideră sănătoase, adică nu au niciun simptom îngrijorător. Investigaţiile medicului ginecolog trebuie să se axeze pe un examen clinic care să includă şi examinarea sânilor.

„Prin examinarea ginecologică, medicul trebuie să aprecieze dezvoltarea normală a organelor genitale externe, în special la femeile tinere, adolescente şi postadolescente, care vin pentru prima dată la un consult. Medicul trebuie să examineze aspectul vaginului, al colului uterin şi, dacă şi-au început viaţa sexuală şi au peste 21 de ani, trebuie început screeningul pentru cancerul de col. Acest lucru se face prin realizarea unui test Babeş-Papanicolau“, ne sfătuieşte Marilena Băluţă, medic specialist obstetrică-ginecologie şi embriolog la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu“ din Bucureşti. Este foarte important ca femeile să-i ceară medicului ginecolog să le înveţe cum se face corect autoexaminarea sânilor. 

„În timpul examinării sânilor, se analizează aspectul tegumentului, pentru observarea eventualei prezenţe a leziunilor macroscopice. Palparea sânilor se face pe rând şi trebuie să cuprindă toată suprafaţa, inclusiv zona axilară“, precizează dr. Marilena Băluţă. 

Mamografia nu este recomandată femeilor tinere, decât în cazul în care s-a descoperit ceva la consultul de specialitate sau dacă există un istoric de cancer de mamar ori genital în familie. „Mamografia este recomandată după 40 de ani“, completează dr. Jugravu.

Femeile tinere care nu-şi doresc încă un copil şi care preferă metoda de contracepţie reprezentată de anticoncepţionale trebuie să facă cu regularitate câteva analize şi să se consulte cu medicul specialist. „Orice modificare a rezultatelor testelor de coagulare sau a nivelului colesterolului, de exemplu, poate contraindica pilulele contraceptive“, atrage atenţia medicul ginecolog.

Şi femeile care-şi doresc să conceapă un copil este bine să realizeze o serie de analize, împreună cu soţul atât pentru a verifica starea de sănătate a aparatului reproducător, cât şi pentru a depista eventualele probleme de fertilitate. „În ultima vreme, ne confruntăm cu o scădere a fertilităţii. Orice femeie care are peste 35 de ani şi nu are copii este bine să meargă la un specialist în infertilitate pentru a testa această funcţie. Printre investigaţiile necesare se numără rezerva ovariană“, recomandă dr. Băluţă.

În ultima vreme, ne confruntăm cu o scădere a fertilităţii. Orice femeie care are peste 35 de ani şi nu are copii, este bine să meargă la un specialist în infertilitate pentru a testa această funcţie. dr. Marilena Băluţă, medic ginecolog şi embriolog

După menopauză, trebuie verificate şi oasele

După instalarea menopauzei, femeilor li se recomandă şi teste pentru măsurarea densităţii osoase. Trebuie depistată, din timp, demineralizarea osoasă care ar putea conduce la osteoporoză, care creşte considerabil riscul de fracturi. Metoda de testare a densităţii osoase a şoldurilor, a coloanei vertebrale sau chiar a întregului corp este scanarea DEXA . 

Cea mai importantă analiză pentru bărbaţi

Deşi tot mai mulţi bărbaţi tineri se confruntă cu disfunţii de erecţie, mai puţin de 15% din ei se adresează unui specialist pentru a investiga eventualele cauze şi pentru a soluţiona problema. Disfuncţia erectilă este o afecţiune care se întâlneşte, în principal, la peste 25% din bărbaţii cu vârste mai mari de 35 de ani. „În mod evident, este o afecţiune subdiagnosticată şi subtratată“, spuneVirgil Iconaru, medic primar urolog la Spitalul clinic de urologie „Prof. dr. Theodor Burghele“.

De asemenea, specialistul este de părere că tinerii ar trebui să înveţe să se autoexamineze. „Palparea scrotului, de exemplu, este o metodă simplă de a depista o modificare a testiculelor, susceptibilă de a fi o tumoră testiculară“, spune dr. Iconaru.

După 50 de ani, bărbaţii ar trebui să facă o evaluare de rutină a prostatei, o dată pe an. „Se vor efectua: examen ecografic al aparatului urogenital, tuşeu rectal şi, mai ales, dozarea antigenului specific prostatic, celebrul PSA seric total“, continuă medicul urolog. 

Antigenul specific prostatic este un marker tumoral al cărui nivel crescut poate indica existenţa unui cancer prostatic şi care impune evaluări suplimentare. „Dacă ar fi să ierarhizăm, probabil că dozarea PSA-ului seric total este cea mai importantă analiză care ar trebui făcută de orice bărbat trecut de 50 de ani“, spune dr. Iconaru.

Eşti mai bătrân decât vârsta din buletin?

Statisticile din ultimii ani confirmă: tot mai mulţi tineri de 30-40 de ani au ajuns să sufere de afecţiuni specifice bătrânilor. Pielea, plămânii, inima şi chiar creierul sunt îmbătrânite prematur din cauza fumatului, nivelului crescut al colesterolului, al glicemiei, al stresului şi pe fondul depresiei tot mai frecvente. De altfel, nu mai este deloc neobişnuit ca persoane de 35 de ani să ajungă la urgenţă cu atac de cord sau cu accident vascular 

cerebral. 

Fata in oglinda Shutterstock

Trebuie depistate problemele de sănătate care ne îmbătrânesc prematur FOTO Shutterstock

Un prim pas pentru a depista din timp problemele de sănătate care ne îmbătrânesc prematur este să ne depistăm vârsta biologică. „Vârsta cronologică şi cea biologică sunt două concepte diferite. Sunt oameni de 80 de ani care arată şi funcţionează ca unii de 50 şi pacienţi de 60 de ani care au aspect de 80 de ani. Şi e vorba şi de aspectul intern, observat prin analize“, spune Adrian Stănescu, medic primar geriatrie şi gerontologie, de la Clinica Sansage din Bucureşti.

Nivelul antioxidanţilor, important

Trăim într-un mediu toxic. Poluarea, radiaţiile, fumatul, pesticidele, toate cresc nivelul radicalilor liberi, substanţe care cresc riscul bolilor de inimă şi al cancerului. Radicalii liberi sunt principalii răspunzători pentru îmbătrânirea celulelor. Dacă nu ar exista mecanisme de apărare împotriva acestor radicali liberi, toate celulele organismului uman ar fi distruse într-un timp scurt. „Cu toţii ar trebui să luăm în considerare un set de analize de sânge prin care se măsoară nivelul unor enzime, de exemplu, superoxid dismutaza, tot ce ţine de bagajul enzimatic implicat în scăderea nivelului de radicali liberi“, recomandă dr. Adrian Stănescu. 

Specialistul spune, de asemenea, că mai important decât măsurarea nivelului colesterolului total este să cuantificăm colesterolul „rău“ (LDL), care afectează vasele de sânge şi care creşte riscul unor probleme precum infarctul şi accidentul vascular cerebral la vârste din ce în ce mai mici. 

Controale necesare pentru plămâni

Chiar dacă nu eşti fumător, este esenţial să-ţi investighezi periodic sănătatea plămânilor, recomandă medicii. Mai ales pentru că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a catalogat recent poluarea ca factor dovedit în apariţia cancerului pulmonar.  Principalul test care arată cât de bine funcţionează plămânii este spirometria. „Acesta nu doare, nu necesită efort şi durează doar cinci minute. Cu ajutorul spirometriei se poate măsura vârsta reală a plămânilor şi, de asemenea, poate fi depistat astmul, dar şi alte afecţiuni respiratorii care scad capacitatea pulmonară, cum este boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC)“, explică prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Sănătatea plămânilor poate fi evaluată cu ajutorul spirometrului

Tot o problemă respiratorie poate ascunde şi sforăitul. Este vorba despre una dintre cele mai periculoase tulburări de somn: apneea. „O persoană cu apnee merge în mod normal la culcare, adoarme, în multe cazuri sforăie, iar la un moment dat respiraţia i se opreşte“, potrivit medicului Oana Deleanu, preşedintele Secţiunii de Somnologie din cadrul Societăţii Române de Pneumologie.

Pentru a o depista, medicii pneumologi recomandă realizarea unei investigaţii numită polisomnografie. „Pentru aceasta, trebuie ca pacientul să doarmă o noapte la spital şi este filmat de o cameră cu infraroşu. Are montaţi pe el o serie de electrozi: pe cap, pentru a-i înregistra activitatea electrică cerebrală, în zona toracelui pentru electrocardiogramă, lângă ochi, pentru monitorizarea mişcărilor ochilor, pe bărbie (electromiogramă), pentru a observa dacă nu scrâşneşte din dinţi (bruxism), are un senzor cu rol de microfon pentru sforăit, există senzorul de flux şi nişte centuri trecute peste torace şi peste abdomen pentru a observa mişcările ce pot indica faptul că există un obstacol în respiraţie. Se mai pot face investigaţii şi cu un poligraf, care este un dispozitiv mai simplu şi pe care pacientul îl poate lua şi acasă“, spune medicul Oana Deleanu.  


Citeşte şi:

Pacienţii trebuie să ştie adevărul: unele investigaţii de rutină pot face mai mult rău decât bine

Autorităţile sanitare recomandă realizarea unor analize medicale de rutină cu scopul de a depista din fazele incipiente boli grave, precum cancerul de sân. Dar ele omit să informeze pacienţii cu privire la riscurile pe care le presupun aceste investigaţii, avertizează medicii britanici.

Eşti la zi cu analizele medicale?

Tu când ţi-ai făcut ultima dată analizele medicale complete? Chiar dacă te simţi bine şi ştii că n-ai o problemă de sănătate, tot este bine să-ţi faci aceste teste în fiecare an. Unele boli apar fără niciun avertisment!

Cum „traduci” analizele medicale

Cu siguranţă ai o listă cu ce să faci de-a lungulanului. Nu uita însă de analizele medicale anuale. Rezultatele vor fi interpretate de medic, dar iată un mic ajutor pentru „traducerea“ lor.

De câte ori mergi la medic în cele 9 luni de sarcină

Orice viitoare mămică ştie cât de importante sunt analizele medicale în perioada sarcinii. Îţi venim în întâmpinare cu un „minighid” al testelor pe care trebuie să le faci, pas cu pas, pe tot parcursul sarcinii.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite