În do major şi sex minor

Deşi la 20 de ani eram, oricum, cu toţii însiropaţi de dorinţă atunci glazuram mai abitir arta nupţială

Înainte să visăm la prima noapte de dragoste, visăm la prima noapte de dragoste pe fond muzical. Pe vremuri, moda contopirii sexuale civilizate era să ai fundal sonor din best-of-uri. Habar n-aveau Glen Medeiros şi Led Zeppelin câte deflorări de Grammy şi-au adjudecat, prin căminele studenţeşti.

Deşi la 20 de ani eram, oricum, cu toţii însiropaţi de dorinţă - respectiv calificaţi în proba de virilitate - atunci glazuram mai abitir arta nupţială cu afrodiziace din fonoteca de aur. Am vaga bănuială că făceam asta şi fiindcă erau mai multe cupluri disperate decât camere disponibile, prin urmare perdelele opace dintre paturi şi soundtrack-ul zgomotos garantau o intimitate glorioasă. Am apucat, în facultate, plăcile de vinil pe care se bloca acul, casetele care se agăţau şi se făceau ghem sau benzile de magnetofon care se rupeau cu trei secunde înainte de apoteoza orgasmică.

Dar mai erau şi după-amiezile alea suave în care noi ne sărutam cu lăcomia aferentă şi, când mai aveam fiecare câte-un dinte de fermoar şi terminam de despuiat, discul prindea o scamă pe el şi numai ­ce-auzeam de patruzeci de ori la rând „stayin' alive, stayin' alive, stayin' alive...", de-o lăsam baltă cu amorul şi ne apucam de rebus.

Azi, tehnologia digitală ne salvează pielea. Cel puţin am scăpat de orice frigiditate ori impotenţă pe fond de tonomat defect. Aparatura actuală nu se strică nici dacă, în plin proces de testare a unei poziţii în primă audiţie, îi tragi accidental un şut CD playerului şi zboară cât colo. Buddha Bar va continua să-şi geamă ritmic hitul „Desire" şi trântit pe parchet, după o degajare amplă, de la marginea patului.

După ce ani de zile am tot făcut noi dragoste pe orice muzică se nimerea la radio, am considerat că nu ne mai permitem luxul să riscăm vreun Modern Talking exact când ne găsim în plină dăruire nudă. Deci am început să ne facem playlist-uri cu un conţinut ridicat de substanţe erectile.  O tipă ne povestea odată că soţul ei nu pricepe niciun cuvânt în engleză, dar îşi ia o asemenea mină, ca şi cum ar fi ieşit din găoace în California. Iar în prima lor noapte de dragoste, cică el pregătise o coloană sonoră mirifică: piesa Comfortably Numb. Astfel că, pe măsură ce el o pupa sârguincios pe gât, la urechea ei păgubos de vigilentă ajunse textul: „When I was a child, I had a fever/ My hands felt just like two balloons" („Când eram copil, am avut temperatură, iar mâinile-mi erau ca două baloane"). Plus că-şi amintise şi clipul, care era de trei ori mai deprimant ca versurile, deci nu s-a mai pus problema vreunui pui de orgasm în următoarele două săptămâni. Şi poate că nu s-ar fi pus problema deloc până astăzi, dar când soţul ei cu intoleranţă la engleză se pregătea s-o dezbrace pe Crash Course In Brain Surgery şi pe Seek And Destroy, ambele de la Metallica, ea a sărit în picioare, a aprins lampadarul şi i-a tradus câte-o strofă din aceste capodopere, pentru o degustare rapidă înainte de învolburarea lor horny-metal.

Rămas împăiat la auzul mesajului artistic, el nu ştia dacă s-o creadă sau s-o bănuiască, mai degrabă, că profită de situaţie şi îşi camuflează inapetenţa erotică prin diversiuni lingvistice. Totuşi, ei îi tremura bărbiţa când îi recita ceva despre un bisturiu însângerat, aşa că a ales s-o creadă pe cuvânt. Ca s-o împace şi s-o extragă din starea de loc, el a acceptat să schimbe total repertoriul, a lăsat-o să şi-l pună pe Bryan Adams al ei.

Această concesie l-a costat pe el o erecţie sub media pe ţară pe respectivul segment orar, iar pe ea nu vă mai spun ce-a costat-o, că am mai scris deja cuvântul „orgasm" în textul ăsta, nu pot să abuzez de amabilitatea voastră.

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango"şi colaborează la ziarul„Adevărul" din 2011.