Nesimţire de bancher

Un bancher al statului continuă să încaseze, chiar şi pe timp de criză, venituri nesimţite de pe urma funcţiei cu care s-a pricopsit în urma unui aranjament politic.

Un top al salariilor plătite de la bugetul public (adică din buzunarele dumneavoastră, stimaţi cititori şi contribuabili) ne arată că meseria de bancher e la fel de bănoasă şi când ai grijă de banii statului. Potrivit ultimelor declaraţii de avere, depuse la Agenţia Naţională de Integritate, cel mai bine remunerat bugetar român este... Nu, n-aţi ghicit! Nu-i vorba de eternul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, a cărui longevitate l-ar îndritui, poate, să ceară o leafă comparabilă cu a omologilor săi. Pe primul loc, doamnelor şi domnilor, se află Ionuţ Costea, preşedinte al Eximbank.

Pentru necunoscători, să precizăm că Eximbank-ul este Banca de Export-Import a României, înfiinţată la câţiva ani după Revoluţie, când guvernanţii păşeau timid pe drumul economiei de piaţă. Majoritatea covârşitoare a acţiunilor (peste 95%) o deţine AVAS. Adică Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Pe scurt, statul însuşi. Care şi-a numit mereu oamenii pe criterii politice. În cazul dlui Costea, uns şef la începutul lui 2009, numirea survenea ­într-un moment în care premier era, ca şi azi, tot Emil Boc. Însă la putere se afla, pe atunci, o coaliţie abia formată între PDL şi PSD. Postul de la Eximbank a căzut, pare-se, în traista celui din urmă partid. Al cărui lider era, la vremea respectivă, Mircea Geoană, preşedintele Senatului. Detaliu extrem de relevant întrucât, am uitat să vă spun, bancherul nostru este cumnatul dlui Geoană! Sigur, aşa coincidenţă mai rar. Dar asta nu trebuie să ne îndepărteze de fondul problemei.

Un bancher al statului continuă să încaseze, chiar şi pe timp de criză, venituri nesimţite de pe urma funcţiei cu care s-a pricopsit în urma unui aranjament politic. În cifre, dânsul ridică lunar de la casierie nici mai mult, nici mai puţin de 113.000 de lei. În euro, suma se ridică la 27.000. Cam cât preţul unei garsoniere în Bucureşti. Sau cât o sută de salarii de profesor debutant. Se vor găsi destui care să-mi reproşeze că asemenea calcule sunt populiste. Că un preşedinte de bancă nu se compară cu amărăşteanul de la catedră. Că, nu-i aşa, trebuie să atragem în sectorul public manageri performanţi. Care n-ar veni decât dacă le oferim câştiguri similare cu cele din mediul privat. Toate bune şi frumoase, doar că dl Costea se apropie de nivelul maximal din sistemul nostru bancar. Ba chiar, se poate lăuda că-l întrece şi pe şeful FMI!

Vara trecută, îl auzeam pe primul ministru cerându-i să intre în rând cu restul bugetarilor la capitolul austeritate. Rezultatul? Dl Costea s-a căutat prin contractul de muncă, invocând o clauză care prevede o despăgubire de vreo 800.000 de euro în eventualitatea demiterii înainte de termen. Carevasăzică, ne costă mai mult dacă-l dăm afară, decât dacă-i suportăm leafa de neam prost. Şi cred că nu vă aşteptaţi la o demisie de onoare de la reprezentantul unei profesii care se ghidează după celebra zicală că mai mult nu-i niciodată de-ajuns!