Flotila provocării

Chiar dacă informaţiile apărute au clarificat incidentul «flotilei păcii», rămâne faptul real că situaţia din Orientul Mijlociu s-a complicat şi mai mult.

În primele câteva zile de după operaţiunea militară a marinei israeliene împotriva „flotilei păcii", am asistat la o erupţie de acţiuni de condamnare a gestului şi chiar la pusee de antisemitism acut. Militarii israelieni au fost declaraţi criminali, termenul „masacru" era pe toate buzele şi în toate ziarele, Turcia et Co cerea cu insistenţă o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU, ba chiar şi a Adunării Generale a Organizaţiei, iar „pacifiştii" de la Bruxelles îşi găsiseră un bun cal de bătaie. Ok, dar de ce s-a instalat aşa de grabnic un fel de silenzio stampa? Nu completă, e adevărat, pentru că unii preferă să rămână cretini sau de rea credinţă până la capăt, în ciuda evidenţei. Motivul este simplu, au început să apară informaţiile.

Nu-i vorbă, unele erau la lumină, doar că nu voiau să le vadă pacifiştii. Mai întâi, faptul esenţial că nu există o criză umanitară în Gaza. Ajutorul financiar acordat regiunii s-a ridicat la circa cinci miliarde de euro în intervalul 1994-2005 - UE - 1,2 miliarde, SUA - 778 de milioane, Arabia Saudită şi ţările arabe - 334 de milioane etc - şi acesta e acordat constant. Coridorul de aprovizionare spre Fâşie a fost menţinut deschis de Israel pentru ONU şi societăţile umanitare permanent, chiar când era ţinta atacurilor cu rachete. Îmi pare rău că nu pot posta poze din pieţele şi magazinele arhiaprovizionate din Gaza, aşa, ca probă a „dezastrului umanitar". Ar mai fi trebuit să ştim că blocada a fost instituită cu respectarea tuturor legilor şi acordurilor internaţionale şi că nu aparţine doar Israelului, ci şi Egiptului, din momentul în care Hamas a preluat controlul. Asta trebuia să ştim.

Am aflat între timp că soldaţii israelieni au deschis focul doar după ce au fost atacaţi, fiind în legitimă apărare. Am mai aflat că, dincolo de armele albe, bâtele de baseball şi revolverele folosite în actele violente iniţiate de „pacifişti", în spatele proviziilor alimentare de pe nava Navi Marmara se găseau, ca ajutoare umanitare, mortiere, obuze şi bazooka. Am mai aflat şi faptul foarte paşnic că măcar trei dintre „umanişti", la plecarea din Turcia, îşi declaraseră intenţia de a deveni „martiri" ai cauzei islamiste. Şi pentru a fi pe deplin edificaţi, un raport al Centre d' Information sur les Renseignements et le Terrorisme din 26 mai informează: „IHH, care joacă rolul central în organizarea flotilei spre Gaza, este un fond de ajutorare turc cu orientare antioccidentală islamistă radicală. În afara acţiunilor filantropice legale, el susţine reţele islamiste radicale, între care Hamas şi, măcar în trecut, elemente ale Jihad-ului mondial".

Rămâne faptul că soldaţii israelieni au declanşat controlul înaintea intrării flotiei în apele naţionale, precum şi întârzierea cu care Israelul a pus la dispoziţia publicului informaţiile ce confirmau autoapărarea - dar acestea nu pun în discuţie esenţa incidentului, nici legitimitatea acţiunii marinei israeliene. Din păcate, toate aceste informaţii nu ajută decât restaurării adevărului. Pentru că, în ce priveşte situaţia politică, aceasta e mai complicată decât înainte de incident. Perspectivele rezolvării paşnice a conflictului în Orient se îndepărtează, guvernul Erdogan, care a susţinut „flotila păcii", pare a se distanţa de UE şi a vira spre islamul radical. Nu va fi pace sub măslini.