„Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!“

Fiind prins de dimineaţă până-n noapte la Târgul Bookfest, am ales să le ofer astăzi cititorilor acestei rubrici un fragment semnificativ din cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor“. E vorba despre şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989.

„Momentul de maximă tensiune este atins spre finalul şedinţei. Supărat că tovarăşii din CPEx cer clemenţă pentru trioul Milea-Postelnicu-Vlad, Ceauşescu ameninţă cu demisia. Urmează o scenă melodramatică, în care tovarăşii se reped să-i declare credinţă veşnică.

«Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci, alegeţi-vă alt secretar general!» Şoc: cei 31 de demnitari comunişti aflaţi în sală, membri ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, au încremenit. Aşa ceva nu se întâmplase niciodată în 24 de ani de putere absolută. Era 17 decembrie 1989, ora 17.40, iar Ceauşescu juca un rol care-i era total necunoscut: cel al demisiei.

Momentul lipseşte din stenograma oficială a şedinţei, căci era consemnat în pagina 19, singura dintre cele 21 care a dispărut! Pe 4 ianuarie 1990, stenografa Maria Ionescu - aceeaşi care realizase şi stenograma originală - a reconstituit din memorie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, dialogurile din 17 decembrie 1989. A rezultat o stenogramă mult simplificată, de numai 8 pagini. Reconstituirea a elucidat motivele dispariţiei paginii 19: acolo erau consemnate demisia lui Ceauşescu şi linguşelile unor membri ai CPEx. Apelând la amintirile Mariei Ionescu şi consultând câţiva demnitari din CPEx, am refăcut atmosfera celor 12 minute tragicomice. Atât a durat până când Ceauşescu a revenit asupra deciziei.

După ce i-a invitat pe membrii CPEx să-şi aleagă «alt secretar general», Ceauşescu, teatral, a trântit hârtiile din faţa sa. S-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă. A început circul.

Silviu Curticeanu: «Nu aşa, tovarăşe secretar general! Eu niciodată n-am vrut să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră!»

Constantin Dăscălescu, ridicându-se de pe scaun: «Nu se poate tovarăşe secretar general! Noi nu asta am vrut! Nu vom merge mai departe fără dumneavoastră!»

Dumitru Popescu: «Dar cine a spus asta?»

Emil Bobu: «Vă rugăm să nu vă supăraţi, tovarăşe secretar general!»

Elena Ceauşescu murmură, rezemată de un perete: «L-aţi supărat pe Tovarăşu'». Iar ochii ei «filmează» tot, să vadă cine ar putea să-l trădeze pe Tovarăşu'.

Din nou, Dăscălescu: «Tovarăşe Ceauşescu, nu renunţaţi! Noi mergem mai departe doar alături de dumneavoastră!»

Nicolae Constantin: «Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permit să te răsteşti la tovarăşul Ceauşescu!»

Toţi tovarăşii sunt în picioare, cu feţe speriate şi cu ochii ieşiţi din orbite.

Cornel Pacoste fuge şi se pune de-a curmezişul uşii, cu mâinile pe clanţă, ca să nu plece tovarăşul Ceauşescu.

Lina Ciobanu şi Ana Mureşan încep să plângă.

Plâng şi pereţii, şi tablourile de pe pereţi, iar ghivecele de flori - chiar în hohote.

Tovarăşul Ceauşescu face paşi şovăielnici spre uşă. Din vacarm se desprinde vocea lui Postelnicu: «Suntem cu dumneavoastră!» Şi oferă imaginea a doi ochi languroşi.

Elena: «Uite ce i-aţi făcut lu' Tovarăşu'!»

Bobu: «Dacă este aşa, eu zic să-i destituim».

Tovarăşul Ceauşescu se opreşte.

Tovarăşa Ceauşescu îl apucă de mână şi-l convinge să revină pe scaunul său.

Tovarăşul Ceauşescu zice: «Bine, tovarăşi, să mai încercăm!» Acum, iertarea e bună, căci vine din partea lui".