Interviu cu un asasin

Generalul Nicolae Militaru a murit pe 27 decembrie 1996, la parastasul de şapte ani al sutelor de români pe care i-a trimis la moarte.

Până atunci, gura i-a fost mai degrabă ferecată. Iar când a vorbit, a slobozit minciuni cu cadenţa unei mitraliere.

Şi totuşi, cineva a ştiut să-l tragă de limbă. Adina Anghelescu, pe atunci reporter la revista „Baricada", i-a luat un interviu în 1991. N-ar fi greşit cu nimic dacă şi-ar fi intitulat articolul „Interviu cu un asasin". Sau „Interviu cu spionul ucigaş".

Printre minciunile de KGB-ist bătrân, Militaru a strecurat atunci şi câteva adevăruri care, la rândul lor, au developat minciunile altor personaje-cheie. De exemplu, pe cele debitate cu îndărătnicie de tovarăşul său Ion Iliescu.

„A existat o conspiraţie a cărei intenţie era înlăturarea de la putere a lui Ceauşescu. Am luat contact cu rezistenţa militară în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlniserăm întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Valter Roman. Mai târziu m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în Parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contactul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu."

Carevasăzică, Ion Iliescu complota de multă vreme cu generalul Militaru. Pe cei doi îi unea ura faţă de Ceauşescu, care, simţindu-i periculoşi, îi „marginalizase". Important e că, aşa cum aflăm din interviul din „Baricada", Ion Iliescu l-a cooptat pe Militaru în grupul anti-Ceauşescu, şi nu invers. Asta înseamnă că l-a considerat a fi un tovarăş de mare încredere. Iar încrederea venea din trecutul lui Militaru: racolat de serviciile secrete sovietice, scos de Ceauşescu din Armată în 1978. Legăturile cu Moscova ale generalului-spion constituiau o ameninţare pentru Ceauşescu şi o garanţie pentru Iliescu. Acesta ştia, aşadar, pe cine pune ministru al Apărării în decembrie 1989. Este un amănunt care-l leagă pe Iliescu şi mai mult de crimele lui Militaru.

„Ideea unui Comitet al Salvării Naţionale a existat încă în iarna lui '84-'85. Se preconiza ca în fruntea partidului să fie pus Ion Iliescu. Acest Comitet s-a transformat în Front în 1987. Generalul Ioniţă murise, iar legătura cu domnul Iliescu o ţineam eu. Îi jurasem lui Ioniţă ca planul să fie dus la bun-sfârşit, iar Iliescu să nu ştie nimic până în ultimul moment."

Aşadar, Ion Iliescu nu este nici măcar părintele Frontului Salvării Naţionale, aşa cum se străduia să ne convingă în decembrie '89! Denumirea acestuia fusese stabilită cu doi ani înainte de Revoluţie. Ceea ce nu spune Militaru este că ideea de Front nu-şi avea originile la Bucureşti, ci la Moscova.