Nimicul, generaţia următoare

Există o secvenţă genială, printre alte câteva mii, în serialul „Seinfeld“, când Jerry şi George se duc la NBC cu proiectul unui serial despre nimic. „Şi ce se întâmplă în serial?“, întreabă directorul reţelei TV. „Nimic“. „Şi de ce m-aş uita la aşa ceva?“, insistă directorul. „Pentru că e la televizor“, răspunde George Costanza.

Geniul serialului a constat însă tocmai că explora, cu detaşare, tot ce e important în vieţile noastre, sub aparenţa acelor nimicuri care spun totul. În viaţa reală, redată la televizor, ne îndreptăm însă către perfecţiunea banalului, când vom atinge gradul maxim al irelevanţei. Nevoia aceasta de ştiri frivole a existat în toate vremurile şi în toate tipurile de societate. Un prieten îmi reda cuvintele unui antropolog, care spunea că şi în comuna primitivă, la focul care îi strângea pe toţi în jur, se discuta despre noua blană de urs pe care o purta ultima cucerire a masculului alfa. Nimic ciudat aici.

Interesant e că media TV din România creează noi genuri şi instituţii ale vidului. Ultima este cea a vedetei prin alianţă. În Olimpul catodic au fost recent primiţi fiul lui Cornel Dinu, nepoţii lui Becali, sora Monicăi Columbeanu, iubitul vreunei Andree. Batalioane de veri, fini şi cumnaţi aşteaptă cuminţi intrarea în star-sistemul românesc, apoi se pregătesc vecinii, body­guarzii, cunoştinţele întâmplătoare. Evenimentele majore - naşterea, botezul, căsătoria, moartea - vor cunoaşte şi ele o binemeritată lărgire de paletă. Viitorul ne pregăteşte imagini exclusive de la indigestia unui vecin de VIP sau un reportaj tulburător de la coafarea unei fiice de şef de sală care l-a cunoscut cândva pe şoferul lui Borcea.

De pildă, în reportajele despre redeschiderea Muzeului Antipa, personajul principal nu a fost acel schelet de Deinotherium Gigantissimum, unic în lume, ci venerabilul Columbeanu. În imaginile care curgeau pe ecrane, aveai senzaţia clară că strămoşul elefantului îl vizita de fapt pe Irinel, ca într-o continuare firească a acelui reality-show în care miliardarul ce făcea? Nimic. Trăia.

Erele s-au schimbat, focul a fost înlocuit de televizor, noi fosile cer dreptul la atenţie. O singură observaţie: în cazul multor fabrici de conţinut, adevăratul produs nu-l reprezintă ştirile fade, ci chiar publicul. Producţia este masivă, costurile de întreţinere, minore. Rezultatele de la Bacalaureat o arată: noi generaţii evoluate ies de pe benzile de producţie, deja pregătite pentru involuţie.

Un singur lucru nu e de dorit: defectarea produsului până la ieşirea din garanţie. Anume, ca un număr de oameni să părăsească starea de prostraţie şi să-şi pună acea întrebare simplă: „De ce mă uit la aşa ceva?". www.adriangeorgescu.ro