VIDEO Intervine Gigi Becali şi peste Mirel Rădoi? Patronul dă mesaje de la oficială prin intermediul lui Ionuţ Luţu şi a lui Marius Ianuli, zis Mache
0Steaua s-a calificat cu mari emoţii în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a fost condusă cu 2-0 la pauza meciului cu Trencin.
Steaua a fost condusă cu 2-0 de Trencin, din Slovacia, şi a tras din greu pentru calificare. Dacă în meciul tur a fost plecat pe munthele Athos, patronul Gigi Becali a venit la retur şi pare că şi-a adus cu el şi obiceiurile proaste.
Patronul Stelei a urmărit meciul alături de Viorel Păunescu, iar în faţa lor a stat Ionuţ Luţu, omul de încredere al patronului stelist. Chiar înaintea golului de 1-2 marcat de Muniru, Becali a vorbit ceva cu Luţu, care a plecat către o lojă goală de unde a vorbit la telefon.
Întâmplător sau nu, imediat după golul marcat de Muniru, team managerul Marius Ianuli, zis Mache, i-a şoptit ceva la ureche lui Rădoi, cel mai probabil un mesaj de la Gigi Becali. În orice caz, Rădoi făcuse deja două schimbări, iar golul marcat de Muniru schimbase deja din datele problemei.
Urmăriţi imaginile de la secunda 30, când Luţu îşi încheie convorbirea telefonică, şi finalul acestui filmuleţ, când Mache îi şopteşte ceva lui Rădoi.
Mesaj către Becali: Pune echipa în bidoane şi vinde-o la preţ de telemea