Suporterii echipei U. Cluj pot ajuta clubul cumpărând bilete de solidaritate
0Universitatea Cluj - Concordia Chiajna / Oficialii „şepcilor roşii“ vor pune în vânzare tichete pentru următoarea partidă din Liga I, cu toate că terenul este suspendat şi spectatorii nu vor avea aces la meci.
Susţinătorii Universităţii Cluj vor putea achiziţiona bilete la meciul cu Concordia Chiajna, care se vor vinde în sprijinul problemelor financiare pe care le are echipa. „La cererea suporterilor echipei noastre, clubul pune în vânzare biletele de solidaritate la preţul de cinci lei, care vor putea fi achiziţionate de la casele Cluj Arena. Menţionăm că pe baza acestor bilete de solidaritate nu se poate intra la stadion“, notează site-ul oficial al grupării ardelene.
Clubul nu este la prima acţiune de acest gen, astfel încât şi la meciul trecut disputat pe teren propriu cu CS Turnu Severin au fost vândute bilete, în ciuda faptului că spectatorii nu au avut acces. Totuşi, la partida cu Concordia Chiajna care se va disputa vineri, începând cu ora 20.30, vor putea asista femeile şi copii cu vârsta de maximum 14 ani.
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a sancţionat Universitatea Cluj cu disputarea a două partide cu porţile închise, ca urmare a incidentelor petrecute în tribune la meciul cu Steaua, din data de 25 februarie.