Prima reacţie a lui Copos după ce a dus Rapidul în „B“. A anunţat ce va face cu clubul care e la un pas de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Copos
George Copos

Patronul giuleştenilor a refuzat, în ultimii ani, să vândă echipa, deşi au existat mai mulţi oameni interesaţi de preluarea Rapidului. Acum, când totul e pierdut, Copos a luat o decizie radicală.

După ce l-a „ţepuit“ pe Fathi Taher, ultimul personaj care a pompat bani în conturile Rapidului, pentru a se alege, în final, cu nimic, George Copos a „negociat“ şi cu alţi oameni de afaceri pentru cedarea clubului.

Avertizaţi de ce a păţit Taher, rând pe rând, oameni ca Adrian Porumboiu şi Gruia Stoica s-au apropiat de Rapid, pentru a renunţa, ulterior, la orice colaborare cu Copos, după câteva discuţii cu acesta. „Copos vrea să conducă Rapidul pe banii altora“, a fost concluzia care s-a auzit cel mai des din partea celor interesaţi de preluarea echipei.

Acum, când Rapid a fost oficial retrogradată, iar falimentul pare a fi următorul pas, aşa zisul finanţator al clubului a declarat ce are de gând să facă, mai ales că, astăzi, a fost atacat şi de suporterii clubului.

„Voi da toate acţiunile fanilor. Să cheltuie ei bani de acum înainte cu Rapidul. Trăim într-un stat de circ. Nu am făcut nicio infracţiune, am cheltuit peste 40 de milioane de euro cu Rapidul“, a declarat Copos la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acolo unde e judecat în „Dosarul Transferurilor“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite