Majoratul unui vis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Leu FOTO Mediafax
Mihai Leu FOTO Mediafax

ANIVERSARE Mihai Leu dezvăluie detalii din culisele titlului de campion mondial la box profesionist cucerit în urmă cu exact 18 ani

„Aşa pumni tari n-am mai luat în viaţa mea!”, zice Mişa de pe patul de spital din Bucureşti unde e internat de aproape o săptămână, după ce acceptă fără ezitare să vorbească despre meciul de box care l-a făcut campion mondial în urmă cu 18 ani: pe 22 februarie 1997, Mihai Leu îl învingea la puncte pe panamezul Santiago Samaniego la Sport Halle din Hamburg şi împlinea visul a milioane de conaţionali de a cuceri pentru România centura de campion mondial.

Razele unui soare destul de anemic se insinuează în salon, luminând zâmbetul lui Mişa: „Ha, ce-mi amintesc despre Samaniego? Că dădea incredibil de tare! A fost cel mai greu meci din viaţa mea, ce pumni am luat… Şi n-ai fi zis dacă te uitai la Samaniego, era uscat, mai înalt decât mine cu 8 centimetri, ştii că se spune în box că cei mai scunzi lovesc mai tare, uite că el era o excepţie!”.

Mihai n-a mai apucat să vorbească niciodată cu Santiago Ryce Samaniego, pugilistul din Panama despre care a aflat ulterior că e de religie ortodoxă. Acum trei ani, la un congres mondial din Miami, hunedoreanul s-a întâlnit însă cu un jurnalist din ţărişoara situată pe istmul ce uneşte cele două Americi, iar acela i-a relatat că a fost tragedie în Panama cînd s-a pierdut titlul mondial la „semimijlocie”, versiunea World Boxing Organization. Şi cum să nu fi fost? Samaniego era marea speranţă a naţiunii latino-americane, nepotul eroului local Roberto Duran. Lui Santiago i se spunea „El Herrero”, adică Potcovarul.

„Dar ce, avea potcoave în mănuşi, ca personajul lui Charlie Chaplin?”, îl întreb pe Mişa. „În ring cu el, cam asta era impresia!”, râde Mihai, adăugând: „Mi-am dat seama că va fi dificil de când am văzut prima casetă video cu el. Eram la Hamburg, cu Anna şi cu Marco, ne-am uitat toţi trei şi le ziceam ˂cum o să-l bat eu pe ăsta?!˃”... Pentru o bursă de un sfert de milion de mărci germane (conform unor surse apropiate de sportiv, căci Mihai n-a vorbit niciodată despre banii încasaţi), al nostru l-a învins însă pe panamez. Aşa cum anticipa, la plimbarea din dimineaţa meciului, regretatul antrenor Fritz Sdunek, care şi-a motivat elevul zicându-i că sunase la o clarvăzătoare elveţiană, care prezisese cel mai greu meci din viaţa lui Mişa, însă unul încheiat cu o victorie!

„AMORE, EŞTI CAMPION MONDIAL!”

Meciul n-a fost deloc floare la ureche. După runda a patra, Anna Leu, soţia sportivului, l-a rugat pe antrenor să întrerupă lupta. Mihai, care nu conştientiza că i s-a rupt un tendon la braţ, era în vădit dezavantaj. Herr Sdunek a fost însă ferm: „Mai lasă-l o repriză, iar dacă nu-şi revine, eu arunc prosopul!”. Apoi, antrenorul de la Universum-Box Promotion i-a şoptit elevului săi: „Gândeşte-te la Marco (n. red. – fiul lui Mihai) şi la milioanele de români care te susţin!”. Românul care lupta sub numele de ring Michael Lowe a intrat decis în runda a cincea, ceea ce l-a descumpănit pe Samaniego. În loc să atace, panamezul a făcut pasul înapoi, intimidat de revirimentul adversarului. „A fost fracţiunea de secundă în care am ştiut că voi câştiga”, rememorează Mişa. Avea să se confirme la capătul a 12 runde. De lângă masa arbitrilor, înainte de anunţarea deciziei, Anna a ţâşnit spre colţul ringului după ce trăsese cu ochiul în foi şi l-a îmbrăţişat: „Amore, eşti campion mondial!”.

După meci, Mihai a făcut o fotografie în vestiar, care să îi amintească toată viaţa de vânătăile care i-au asigurat centura de campion mondial, şi şi-a promis să nu o arate nimănui. Apoi, când s-a încheiat perindarea jurnaliştilor, a fanilor, a alaiului de români care l-au sprijinit la Hamburg, Mişa l-a rugat şi pe fratele său să-l lase singur în vestiar. Şi-a pus râvnita centură la brâu şi a plâns lung, amintindu-şi de toate sacrificiile (antrenamentele chinuitoare, fuga din ţară în 1987 şi multe altele)  făcute până în acel moment. Aşa s-a scris istoria primului succes românesc din boxul profesionist, un triumf care în 2015 face „majoratul”.

NOUĂ VICTORIE ÎN RINGUL VIEŢII

Mihai Leu a trecut cu bine peste încă o încercare în lupta sa cu o boală nemiloasă. Hunedoreanul a suferit o intervenţie chirurgicală şi va fi externat la o zi după împlinirea celor 18 ani de la victoria din februarie 1997 (a doua lună a anului e mereu plină pentru sportiv, care are trei aniversări – naşterea sa, căsătoria cu Anna, victoria de la Hamburg). După ce va ieşi din spital, Mihai urmează să reia tratamentul care i-a fost recomandat şi va pleca, spre sfârşitul săptămânii, la Viena. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite