Yacine Brahimi, jucătorul african al anului. Algerianul i-a devansat pe Gervinho şi Yaya Toure
0Atacantul algerian al echipei FC Porto, Yacine Brahimi, a câştigat, luni, titlul de cel mai bun jucător african al anului 2014, conform unui sondaj realizat de BBC, informează AFP.
Algerianul a reuşit să se claseze în faţa nigerianului Vincent Enyeama, a gabonezului Pierre-Emerick Aubameyang şi a ivorienilor Gervinho şi Yaya Toure.
„Este o mare noare pentru mine să primesc trofeul. Îl datorez ţării mele, Algeria, şi tuturor celor care m-au votat. Sunt foarte, foarte fericit”, a declarat pentru BBC Brahimi, proaspăt câştigător al BBC African Footballer of the Year.
Brahimi, în vârstă de 24 de ani, este primul algerian care primeşte această recompensă decernată de public. Un număr record de votanţi din 207 de ţări s-a înregistrat pentru ediţia 2014.
Anul trecut, trofeul a fost câştigat de ivorianul Yaya Toure, în timp ce în 2012 jucătorul din Zambia, Chris Katongo, a câştigat acest premiu.