Jucatorii de la HCM Constanta vor fi rasplatiti doar daca se califica in grupele Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima de obiectiv va fi de maximum 3.000 dolari

Dupa senzationala victorie in fata superechipei FC Barcelona din grupele Ligii Campionilor, handbalistii de la HCM Constanta nu primesc nici o rasplata. Conducerea clubului a stabilit de la bun inceput prime de obiectiv, asa cum se obisnuieste in lumea buna a sportului de performanta. Astfel ca daca se vor califica in sferturi, handbalistii vor incasa maximum 3.000 dolari recompensa de jucator. "Dupa meciul cu Barca, jucatorii nostri sunt obligati la victorie", a declarat ieri directorul executiv HCM Constanta, Ali Nurhan. "Degeaba reusesc un meci bun daca pierd calificarea". Toti sportivii constanteni sunt disponibili pentru partida cu Vardar Skopje de pe 23 octombrie. Macedonenii sosesc, cu tot cu galerie, pe ruta Skopje - Sofia - Varna, de unde ii vor recupera gazdele de la HCM. Pentru acest meci vor fi puse in vanzare 1.700 bilete, care vor costa 200.000 lei bucata. Nici inaltii oficiali nu vor fi scutiti de plata biletului, asa cum a patit la meciul cu Barca, Cristian Gatu, presedintele Federatiei Romane de Handbal. Autoritatile vor repeta figura cu dispozitivele ultrasecurizate care l-au uimit pana si pe observatorul federal Hermann, din Israel. Acesta n-a avut decat o obiectie de mentionat in raportul de joc: amplasamentul defectuos al mesei observatorului, care l-a impiedicat sa urmareasca din unghiul optim desfasurarea partidei. Celelalte doua hibe ale Salii Sporturilor din Constanta au fost trecute cu vederea: distanta de garda prea mica, iar suprafata de joc cu prea multe linii. Remedierea acestor neajunsuri va face ca HCM sa capete drept de joc pe teren propriu, in cazul in care se va califica in sferturi. Dupa victoria cu Barca, mesajele de felicitare au curs la HCM. "Inclusiv de la Steaua si Dinamo, dar mai putin de la Baia Mare", au precizat oficialii clubului, facand referire la diferendele pe care reputatul antrenor de la "Minaur", Lascar Pana, originar din Mangalia, le-a avut cu colegii de la Constanta, adversari in competitii. Parerile forurilor sportive locale sunt impartite cu privire la secretul reusitei echipei de handbal. Unii au pus infrangerea Barcelonei pe seama infatuarii cu care au descins la Constanta. Altii considera ca atitudinea superioara a spaniolilor deriva din profesionalismul lor: "Pur si simplu n-au avut nevoie de acomodare cu terenul. Au venit in ziua meciului, au ramas surprinsi de conditiile de lux de la "Oxford" (n.r. - hotelul lui Mazare, unde au fost cazati) si au spus ca pot juca pe orice teren". Ca o dovada de colegialitate, Barcelona a adus HCM caseta video cu inregistrarea meciului sustinut cu viitorii adversari ai constantenilor, Vardar Skopje. "Documentarul" este folosit de antrenorii de la HCM pentru pregatirea partidei de pe 23 octombrie. Cu performantele sale constante, Handbal Club Municipal a luat fata Clubului de fotbal Farul, devenind echipa-fanion a sportului constantean. Directia Judeteana de Sport a tinut sa multumeasca celor care au dat o mana de ajutor in organizarea meciului de debut in Liga Campionilor: Politie, Jandarmerie si SRI, printre altii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite