Halep n-a rămas datoare: cum a ajutat-o pe Caroline Garcia, după ce franţuzoaica a împins-o spre locul 1 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caroline Garcia
Caroline Garcia

Victoria obţinută de Caroline Garcia (15 WTA) în sferturile de la China Open cu Elina Svitolina (3 WTA) a uşurat misiunea româncei de a ajunge lider mondial.

Prin succesul obţinut în finala de astăzi, Caroline Garcia a devenit prima jucătoare care a reuşit să câştige turneele de la Wuhan şi Beijing în săptămâni consecutive! 

Ea a primit un cec în valoare de 1.111.945 de dolari, în timp ce Halep s-a mulţumit „doar“ cu 556.440 de dolari. 

Începând de luni, Simona va fi numărul 1 WTA, în timp ce Caroline va intra, în premieră, în Top 10, urmând să ocupe poziţia a 9-a.

„E incredibil ce s-a întâmplat“

După triumful de la Beijing, Garcia a subliniat că a trăit cea mai bună perioadă din cariera sa în circuitul feminin, dar a ţinut să-şi felicite şi „victima“.

„Cred că incredibil e cuvântul perfect pentru a descrie această perioadă. Nu mă aşteptam, atunci când am venit în China, să plec cu două trofee. Vreau s-o felicit pe Simona pentru că a devenit numărul 1 în lume, e o performanţă remarcabilă. Felicitări, Simona!“, a spus sportiva de 23 de ani. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite