FOTO Tamaş, un alcoolic iubit: Cum au reacţionat fanii şi colegii săi de la Hapoel Haifa după ce românul a fost eliberat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din păcate, trăim vremuri în care un individ inconştient, care pune în pericol vieţile celor din jur, e tratat ca un erou. La un moment dat însă, Tamaş riscă să plătească foarte scump pentru modul iresponsabil în care îşi trăieşte viaţa.

Eliberat din închisoare după o săptămână petrecută după gratii, Gabi Tamaş (35 de ani) aşteaptă acum aflarea sentinţei sale, după ce a fost prins beat la volan, conducând cu 205 kilometri la oră! 

Până atunci, fundaşul român a fost susţinut puternic de fanii celor de la Hapoel Haifa şi de colegii săi. Luni, în partida cu Hapoel Tel Aviv, coechipierii lui Tamaş au ieşit pe gazon cu nişte tricouri cu inimioare pe care scria „G.T 30“, de la iniţialele stoperului român şi numărul de pe tricoul acestuia la Hapoel Haifa. De asemenea, în minutul 30, suporterii au scandat numele lui Tamaş.

„Nu sunt de acord cu ce a făcut, însă toţi îl susţinem ca persoană. Lumea trebuie să ştie ce fel de persoană e, faptul că ne ajută întotdeauna. Măcar atât puteam face şi noi pentru el. E unul dintre liderii noştri, e o figură dominantă în vestiar. Ne lipseşte şi îl aşteptăm cu braţele deschise. Sper că va reveni şi va mai juca alături de noi în acest an“, a declarat unul dintre colegii lui Tamaş, Gal Arel, potrivit Digi Sport.

Imagine indisponibilă

„Normal ar fi să înveţe ceva“

O altă reacţie a venit din partea impresarului Florin Manea, cel care îl reprezintă pe fostul internaţional român.

„Am vorbit cu Gabi. Când ţi se întâmplă aşa ceva, îţi dă de gândit. Ne-am bucurat că multă lume a fost lângă el. Şi suporterii, şi clubul, am văzut că şi cei de la Dinamo...Sper să nu mai aibă episoade d-astea pentru că nu e uşor să stai atâta vreme în arestul poliţiei, e greu pentru un jucător să treacă prin aşa ceva. Normal că o să înveţe ceva din tot ce i s-a întâmplat“, a declarat Manea la Digi Sport.

Becali îl compătimeşte

În schimb, patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, cel care l-a avut pe Tamaş în echipă, la un moment dat, nu crede că acest ultim episod îl va schimba pe stoperul de 35 de ani.

„Ăsta e viaţa lui, dacă el era cuminte era la echipa mari de tot. Era la Barcelona sau la Real, dacă n-avea patima băuturii. Are patima asta şi n-ai ce să faci“, a spus Becali la Pro X.

23 de meciuri şi 2 goluri a adunat Gabi Tamaş în actuala ediţie de campionat la Hapoel Haifa.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite