Fanii au venit la meci, dar au ajuns la spital: cifrele incidentelor. Ce spun cei de la BGS: „Nu merge cu vorba bună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de incidentele provocate de huligani, a şocat şi modul barbar în care reprezentanţii BGS au reacţionat, făcându-i KO şi pe vinovaţi, şi pe oamenii care au venit la meci cu familia.

Din cauza excesului de zel şi a gazelor lacrimogene, au fost spectatori care au rezistat doar o jumătate de oră pe stadion, preferând să părăsească „Arena Naţională“. Iniţial, după terminarea jocului, Răzvan Burleanu i-a arătat cu degetul pe fani şi i-a acuzat că au ignorat apelurile la calm, lansate de tricolori: „Gândiţi-vă ce ar fi fost dacă nu erau aceste măsuri de securitate, care şi-au făcut treaba până la un moment dat. Oamenii şi-au făcut treaba“.

„Îmi cer scuze faţă de fani“

Duminică însă, preşedintele FRF şi-a schimbat radical discursul: „În această dimineaţă, am descoperit faţa nevăzută a partidei, una dureroasă şi care nu necesită multe comentarii, ci măsuri ferme. S-au petrecut lucruri de neacceptat, intolerabile pe un stadion din România. Regret incidentele produse între forţele de ordine şi suporteri, îmi cer scuze faţă de fanii care au avut de suferit din cauza abuzurilor şi a excesului de zel. Federaţia Română de Fotbal condamnă atitudinile violente şi nejustificate la adresa suporterilor“.

Burleanu a lăsat de înţeles că federaţia va renunţa la colaborarea cu firma BGS: „Îi asigur pe toţi cei care au avut de suferit că vinovaţii vor plăti. La întoarcerea delegaţiei române din Finlanda voi purta o discuţie fermă cu conducerea companiei care a avut responsabilitatea securităţii pe Arena Naţională“.

„Greu să-i potoleşti cu vorba bună“

Antoniu Ungureanu, purtătorul de cuvânt al BGS, a comentat la Digi24 cele întâmplate la meci: „Ultraşii sunt prezenţi la toate meciurile echipei naţionale, îi cunoaştem din vedere. Sunt suporteri care vin pregătiţi cu proteze dentare, vin să se ia la bătaie cu celelalte galerii şi cu forţele de ordine. E greu să-i potoleşti cu vorba bună!“.

12.000  de jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti de frontieră au fost mobilizaţi pentru partida cu Ungaria. Firma BGS a avut alţi 1.000 de oameni pe „Arena Naţională“.   50 de suporteri, toţi români, au fost reţinuţi de poliţie după incidentele de la meciul cu Ungaria.   46 de fani au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza celor petrecute pe „Arena Naţională“.   12 persoane au ajuns la spital încă din timpul jocului, fiind bătute cu bestialitate. Fanii au suferit fracturi toracice şi traumatisme cranio-cerebrale minore.  

CITEŞTE ŞI:

*FOTO Scenariu terifiant: România a riscat pierderea meciului cu Ungaria cu 0-3. La mâna cui suntem acum

*VIDEO Ca în Fâşia Gaza: explozii în lanţ la intonarea imnului Ungariei. Replica maghiarilor la „Deşteaptă-te, române“

*VIDEO România - Ungaria / Ce nu s-a văzut la televizor în timpul meciului: fum, petarde, gaze lacrimogene şi bătăi între suporterii români şi forţele de ordine

*Rafael de la Iris, imn golănesc, comportament huliganic: mai întâi, l-a jignit pe Bölöni, apoi a făcut circ la meci

*Fanii au venit la meci, dar au ajuns la spital: cifrele incidentelor. Ce spun cei de la BGS: „Nu merge cu vorba bună“

*Urmările abuzurilor de la România - Ungaria: Legea 4, contestată vehement de suporteri, va fi schimbată

*Meciul România - Ungaria a fost comparabil cu finala Cupei Mondiale: câţi români s-au uitat la jocul de sâmbătă

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite