EXCLUSIV Rădoi, dovadă de caracter: a renunţat la bani după ce suporterii l-au fluierat. Unde poate ajunge din iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 33 de ani, fostul stelist are un sezon sub standardele sale, însă dacă n-a reuşit să impresioneze prin prestaţiile de pe teren, în schimb, a făcut acest lucru prin atitudinea sa.

Mirel Rădoi traversează cel mai dificil moment din cariera sa, de când a ajuns în fotbalul arab, în februarie 2009.

În primii ani în Asia, fostul stelist a fost printre cei mai apreciaţi fotbalişti străini din zona Golfului Persic, cucerindu-i pe spectatori prin dăruire şi devotament. Acum, la 33 de ani, Rădoi are un sezon sub standardele sale, însă dacă n-a reuşit să impresioneze prin prestaţiile de pe teren, în schimb, a făcut acest lucru prin atitudinea sa.

În penultima etapă din campionat, „închizătorul“ celor de la Al-Ahli a fost schimbat de Cosmin Olăroiu în minutul 83 al meciului cu Emirates, atunci când echipa era condusă. În momentul ieşirii sale de pe teren, Rădoi a fost fluierat de fani, ceea ce nu i se mai întâmplase niciodată, de când joacă în Asia. Mijlocaşul român n-a fost nici măcar în lot în următoarea partidă, pierdută, în deplasare, 1-2 cu Al-Nasr.

Absenţa lui Rădoi a surprins, în condiţiile în care nu era nici accidentat, nici suspendat. Mai mult, Olăroiu n-a avut decât doi stranieri în primul „11“, deşi regulamentul îi permite să titularizeze patru fotbalişti „de import“. Misterul absenţei lui Rădoi a fost desluşit după meci. Considerând că nu mai poate ajuta Al-Ahli, el a cerut să nu fie folosit. În plus, din propria iniţiativă, mijlocaşul a renunţat şi la o parte din salariul său!

Pleacă în ianuarie. Ajunge la Piţi?

Presa din Emirate susţine că Rădoi se va pregăti cu gruparea din Dubai până la finalul lunii decembrie, însă nu va mai bifa niciun minut în vreun meci. 

În ianuarie, atunci când va începe perioada de transferuri, Rădoi va părăsi Al-Ahli, urmând să ajungă, cel mai probabil, la un alt club din zona Golfului Persic. Ziarele din Arabia Saudită au scris că românul e dorit de Victor Piţurcă, la Al-Ittihad Jeddah, însă rămâne de văzut dacă fostul selecţioner va apuca returul campionatului la saudiţi. Piţi are un egal şi două înfrângeri în primele sale trei meciuri pe bancă şi jucătorii se plâng de metodele sale de antrenament.

Nouă trofee în cinci ani

Revenind la Rădoi, pentru prima dată de când s-a transferat în Asia, colaborarea dintre el şi Cosmin Olăroiu e pe cale să se încheie fără câştigarea unui trofeu. Mirel a ajuns la Al-Hilal (Arabia Saudită) la cererea expresă a lui Oli, însă n-a apucat să lucreze prea mult cu acesta, întrucât tehnicianul a părăsit Al-Hilal. Chiar şi aşa, Rădoi a cucerit cinci trofee cu saudiţii, înainte de a ajunge la Al-Ain (Emirate), din nou, la solicitarea lui Olăroiu. Aici, Oli şi Rădoi au luat împreună două titluri şi Supercupa Emiratelor, iar după plecarea antrenorului la Al-Ahli, mijlocaşul a cucerit şi Cupa Preşedintelui cu Al-Ain.

2,5 milioane de euro a fost salariul stagional pe care l-a primit Rădoi la Al-Ahli în momentul în care a semnat contractul, în vară.

Oli confirmă: „Crede că nu ne poate ajuta“

Cosmin Olăroiu a confirmat în ziarul „Al-Bayan“ că Mirel Rădoi n-a fost folosit în ultima etapă de campionat la cererea expresă a jucătorului. „Mirel nu mai vrea să joace în următoarea perioadă. A ajuns la concluzia că nu ne poate ajuta şi nu vrea să încaseze banii pe care, în viziunea sa, nu-i merită. Faptul că nu vrea să mai intre pe teren nu e o slăbiciune din partea sa, ci o dovadă de caracter şi de seriozitate“, a spus Oli.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite