Cârţu şi Săndoi fac puncte în doi. Cine ia deciziile în cuplul de antrenori care e de neînvins pe banca lui CSU Craiova
0CSU are un traseu uluitor, cu şapte meciuri în campionat şi două în Cupă fără înfrângere şi se poate gândi chiar la Liga Europa.
La cum începuse campionatul CSU Craiova se anunţa una dintre formaţiile care aveau şanse mici să evite retrogradarea. Oltenii strânseseră doar două puncte în şase etape şi liga secundă se vedea la orizont. Ce a urmat însă la CSU pare desprins însă dintr-un film. În următoarele şapte etape echipa a strâns 17 puncte din 21 posibile, şi a ajusn şi în sferturile Cupei României! Acesta este cuplul Sorin Cârţu-Emil Săndoi, primul trecut în acte ca director tehnic, iar al doilea ca antrenor principal.
”Multă muncă, disciplină şi organizare!” Cele trei ingrediente ale succesului lui Săndoi şi Cârţu la CSU Craiova, dezvăluite chiar de ei. Au preluat echipa de la Ionel Gane, când aceasta era „în groapă” şi au reuşit să adune 17 puncte în şapte etape, ajungând până în zona superioară a clasamentului. ” Obiectivul a fost salvarea de la retrogradare şi tot acesta va rămâne. O luăm meci cu meci!”, ne-a mărturisit Emil Săndoi. Fostul fotbalist al ”juveţilor” a povestit cum decurge colaborarea cu Sorin Cârţu, un antrenor cunoscut pentru temperamentul său:” Hotărâm totul împreună. De la antrenamente la alcătuirea echipei, la schimbări...la orice. Ne sfătuim şi luăm decizia de comun acord, nu facem nici o mişcare unul fără celălalt. Avem aceeaşi optică asupra fotbalului şi de aceea n-au fost divergenţe între noi şi nici nu cred că vor fi”.
Au fost colegi şi ca jucători
Cei doi au fost colegi de echipă la Craiova în perioada 1983-1986, când Săndoi era unul dintre puştii echipei, iar Cârţu un veteran. Ulterior, în 1988, Cârţu a devenit antrenorul lui Săndoi şi împreună au adus titlul în Bănie, în 1991, ultimul care a poposit la Craiova. Formaţi şi crescuţi în curtea Craiovei Maxima, Săndoi şi Cârţu ştiu foarte bine ce înseamnă aportul publicului de pe „Ion Oblemenco” şi de aceea unul dintre obiectivele lor a fost să atragă din nou lumea la stadion. ”Suntem pe podium în ceea ce priveşte numărul spectatorilor la meciurile de pe teren propriu şi simţim cum oamenii din Craiova vin tot mai aproape de noi. Nu contează pentru noi alte aspecte legate de numele echipei, noi vorbim de echipa oraşului Craiova”, a mai afirmat Emil Săndoi. Atât el, cât şi Cârţu ar fi vrut ca echipa să joace până la finalul anului pe „Ion Oblemenco”, dar acest lucru nu se poate chiar dacă e vorba de numai două meciuri în campionat şi unul în Cupa României. Primarul oraşului, Olguţa Vasilescu a precizat că jocul cu Botoşaniul a fost ultimul pe acest stadion, care va intra în demolare. „Trebuie să respectăm termenii contractului, pentru că altfel riscăm să-l pierdem. Promit că în 2016 vom avea un stadion nou şi superb”, a declarat edilul oraşului, care a urmărit din tribune meciul de sâmbătă. De etapa viitoare, CSU Craiova va juca pe stadionul Extensiv.
Sorin Cârţu
59 de ani
A jucat la: Univ. Craiova, Electroputere
365 meciuri/134 goluri în Liga I
7 selecţii la naţională
A antrenat pe: Univ. Craiova, Electroputere, România Under 21, Rapid, Extensiv, Veria, Oţelul, FC Argeş, Poli Timişoara, Progresul, Mioveni, Pandurii, Steaua, CFR Cluj, Alro Slatina, FC Braşov, CSMS Iaşi
Emil Săndoi
49 de ani
A jucat la: Univ. Craiova, Angers, FC Argeş
350 meciuri/49 goluri în Liga I
30 de selecţii la naţională
A antrenat pe: Univ. Craiova, Pandurii, România Under 21, FC Vaslui
Rezultatele Craiovei cu cei doi antrenori
Campionat
Craiova – Oţelul 1-0
U Cluj – Craiova 0-2
Craiova – ASA Tg.Mureş 1-0
Dinamo – Craiova 1-1
Craiova – Chiajna 1-1
FC Braşov – Craiova 2-3
Craiova – FC Botoşani 2-1
Bilanţ: 7 5 2 0 11-5 17
Cupa României
Caransebeş – Craiova 1-2
Craiova – Viitorul 2-1