SUA pastreaza o parte din arsenalul nuclear la care a promis ca renunta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Washingtonul a anuntat miercuri ca va pune in conservare o parte din cele cateva mii de focoase nucleare pe care intentioneaza sa le scoata din uz, autoritatile americane precizand totodata ca vor

Washingtonul a anuntat miercuri ca va pune in conservare o parte din cele cateva mii de focoase nucleare pe care intentioneaza sa le scoata din uz, autoritatile americane precizand totodata ca vor renunta pentru moment la reluarea testelor nucleare subterane. Deciziile, care fac parte din prima revizuire a strategiei nucleare americane de dupa 1994, au fost prezentate marti de catre reprezentantii Pentagonului in spatele usilor inchise ale Congresului, dupa ce in noiembrie, liderii rus si american au anuntat reducerea arsenalelor nucleare ale fostilor inamici din timpul razboiului rece. "Pe masura ce se vor efectua aceste reduceri, unele dintre ogive isi vor pierde statutul operational si vor fi distruse, altele vor fi dezactivate", si apoi distruse, iar o a treia categorie "vor fi pastrate in stare de dezactivare pentru a ne asigura apararea in cazul unui eveniment international neprevazut", a explicat Ari Fleischer, purtatorul de cuvant al Casei Albe, dupa prezentarea in Congres a noii politici privind capacitatile strategice nucleare ale Americii. Asa cum a reamintit Fleischer, la sfarsitul anului trecut Statele Unite au convenit cu Rusia reducerea arsenalului lor nuclear de la 6.000 de focoase, cat numara in prezent, la 1.700-2.200, pe parcusul urmatorilor zece ani. De partea cealalta, Moscova anuntase anterior ca intentioneaza sa-si reduca capacitatile nucleare la 1.500 de focoase. O noua strategie nucleara americana Pe langa masura "pastrarii" unui numar de ogive nucleare dezactivate, noua strategie nucleara americana prevede renuntarea la descurajarea exclusiv nucleara si intarirea efectului disuasiv al armelor conventionale precum si dezvoltarea scutului antiracheta. "In momentul de fata nu exista recomandari privind dezvoltarea unor noi arme nucleare", a declarat J.D. Crouch, subsecretarul american al Apararii, precizand ca in prezent se lucreaza la modificarea unor arme nucleare mai vechi pentru a le transforma in arme antibunker. Dupa cum a adaugat Crouch, in conditiile schimbarii contextului international, noua strategie trebuie sa se bazeze mai mult pe armamentul conventional, pe rachete fara incarcatura nucleara, pe spionaj si planificare militara. China - o viitoare amenintare balistica la adresa americanilor Noile prevederi si accentul pus pe necesitatea scutului antiracheta (pentru care SUA s-au retras unilateral din Tratatul rachetelor antiracheta, semnat cu rusii in 1972), au fost imediat sustinute la Washington de publicarea unui raport al agentiilor de informatii americane cu privire la amenintarile balistice impotriva SUA pana in anul 2015. Potrivit "The National Intelligence Estimate", document redactat prin centralizarea informatiilor detinute de toate agentiile de spionaj americane, amenintarile balistice impotriva SUA vor veni din partea unor tari precum Coreea de Nord, Iran si, probabil, Irak. Capacitatea balistica a Chinei care vizeaza SUA se va intensifica in urmatorii 14 ani pentru a ajunge la "75-100 de focoase nucleare", ramanand totusi mai putin importanta si eficienta decat fortele strategice ale Rusiei si SUA. In ce priveste Rusia, raportul serviciilor de informatii americane apreciaza ca arsenalul ei nuclear se va diminua pana la 2.000 de ogive la orizontul anului 2015. Raportul estimativ precizeaza ca in perioada analizata prin contributia Rusiei, a Chinei si a Corei de Nord, "statele emergente in domeniul capacitatilor balistice vor putea sa contiune sa mareasca raza de actiune, fiabilitatea si precizia sistemelor pe care le detin, impunand un risc tot mai mare intereselor Statelor Unite si aliatilor lor din intreaga lume".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite