Reformatorii Crin şi Severin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinspre politică vin, ca de obicei, puţine veşti bune şi multe veşti proaste.

Cu riscul de a încălca flagrant Legea presei imaginată cândva de senatorul Ioan Ghişe, care voia să impună egalitatea între ştirile pozitive şi cele negative, am reţinut pentru astăzi doar informaţii descalificante pentru domnii politicieni.

Recent, un înalt oficial din Ministerul Agriculturii a slobozit o declaraţie îngrozitoare. Totul a pornit de la un studiu al japonezilor de la Nomura, cea mai puternică agenţie de consultanţă economică din „Ţara Soarelui-Răsare". Specialiştii de la Nomura apreciau că, în 2025, PIB-ul pe cap de locuitor al României va fi mai mic decât cel al Serbiei şi Bulgariei. Românii sunt europenii cei mai expuşi la foamete, iar pe plan global, se numără printre primele 12 populaţii ameninţate de criza alimentară, avertiza studiul Nomura. Solicitat să comenteze această perspectivă, Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a reacţionat mitocăneşte: „Domnii de la Nomura să se uite în propria ogradă. Ar fi trebuit să treacă pe primul loc Japonia!". Totul se petrecea la câteva zile de la tripla lovitură primită de Japonia: cutremur + tsunami + ameninţare nucleară. Ce să-i spui domnului Rădulescu? Prea mârlan, prea de la ţară!

După scandalul celor trei europarlamentari prinşi cu şpaga-n gură (românul Severin, austriacul Strasser şi slovenul Thaler), Parlamentul European lucrează la un set de restricţii şi sancţiuni privind interesele euroaleşilor. Liderii grupurilor politice au aprobat în unanimitate propunerile lui Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, referitoare la stabilirea de norme clare pentru activităţile de lobby în legislativul comunitar. Iată şi un aspect pozitiv al afacerii „Mită contra amendamente"! Ce ne făceam dacă nu ar fi existat acest scandal? Am fi mers mai departe cu o legislaţie relativă în privinţa activităţilor euroaleşilor. Am putea vorbi, aşadar, de rolul reformator al lui Adrian Severin. Lăcomia sa a împins lucrurile înainte.

Revenind pe plaiul mioritic, îl regăsim pe Crin Antonescu. Nu în Senat (că nu prea trece pe-acolo), ci la televizor (că tot i se spune, mai nou, Antenescu). Domnul posibil viitor preşedinte vrea să impună diasporei votul condiţionat: poţi pune ştampila pe un partid sau pe un candidat doar dacă plăteşti cel puţin un impozit în România. Compatrioţii noştri din Italia, Spania, Germania, SUA, Canada etc. nu trebuie să aibă emoţii: Constituţia îl loveşte-n nas pe inventivul lider liberal. Articolul 36, „Dreptul de vot", conţine două alineate: „1. Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. 2. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale".

E şi asta o reformă! Una profund constituţională. Pentru a-şi împlini visul, domnul Antonescu trebuie să-i declare pe românii de peste hotare „alienaţi mintal". Curaj, domnule senator! Sau preferaţi cumva să-i condamnaţi, prin hotărâre definitivă a Tribunalului Suprem Antonescu, la pierderea drepturilor electorale? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite