Fals jurnal de ieri şi de azi:Pe câmpul istoric al Polovragilor, la Bălciul de de Sfântul Ilie, sugrumată sub munţii zdrenţelor second hand: ŢARA!

În 1990, la 20 iulie, la Bâlciul de Sfântul Ilie de la Polovragi, parcă prevestitor, un vagon de haine şi de încălţări vechi, second hand!În 1990, la 20 iulie, la Bâlciul de Sfântul Ilie de la Polovragi, parcă prevestitor, un vagon de haine şi de încălţări vechi, second hand!Î

- Să n-ajungem aici!,  zicea cineva, sceptic, sigur un reacţionar.

În 1991, două vagoane de zdrenţe, second hand. În1992, trei vagoane, 1994, patru vagone, apoi cinci, apoi,.. apoi,..., în 2000..... apoi în 2010, zece vagoane!

În 2013, istoricul câmp al Polovragilor, la Bâlciul de Sfântul Ilie, a fost înconjurat ca o cetate a pierzaniei de zidurile ridicate din pestriţăraia  zdrenţelor şi încălţărilor second hand în stare să concureze culmile Parângului şi Căpăţânii!

 Bâlciul începea cu o săptămână înainte, şi neapărat cu Târgul de cai şi căruţe, cai falnici de nuntă şi de botezuri şi de petreceri şi de povară, bineînţeles şi de căruţe şi de hamuri strălucitoare şi de roţi care numai sculptate nu erau, rotindu-se singure după rotirea soarelui de la mijlocul lui Iulie, apoi venea rândul Târgului de vite, boi cu coarnele boiereşti, cuprinzând în deschiderea lor o litră de pământ, îţi făceai între coarne o temelie de casă, şi boii trăgeau care  încărcate cu clăi de fân şi cu butii de prune care ajungeau până în vârful acoperişului înalt şi butoaie de vin şi de ţuică, un cuprins întreg, ca să se vadă puterea lor şi boii călcau rar şi împărăteşte şi ascultători prin mijlocul ţărănimii cu palma la gură. ” Cu ăştia, mai zicea câte cineva , ari, fratele meu, şi raiul şi iadul”. Şi veneau iar, la rând, tăuraşii şi vitele de prăsilă şi oile cu berbecii lor, tot timpul gata şi ei să se ia în coarne,  şi printre ei se strecura şi un oltean al dracului cu un cocoş roşu, pitic, la subţioară şi cocoşul, nemernic, ce-i făcea olteanul nu se ştie, da drumul des, din ciocul cât pliscul presurei, unui cucurigu subţire, care îţi sfredelea urechile şi auzul, ziceai că sună goarna regimentului încorporarea.

- De unde dracului l-ai mai scos, domnule, şi pe ăsta?!

Anul ăsta n-a mai prea fost loc de asemenea târguri, s-au lăţit pajiştile zdrenţelor, cât vezi cu ochii, zdrenţele şi peticile second hand-urilor europene şi chiar atlantice; n-a mai trecut nici olteanul cu cocoşul lui roşu, pitic: în locul glasului acestuia vuietul unui fel de tiribombe fără scaune, nici bărci, nici căluşei, un fel de maşinării răsturnate în care, dacă intri, te dai cu capul de toţi pereţii; bunînţeles, spune reclama, ”pentru cine are tărie de trup şi îl ţine inima”.

Când ţi se urăşte cu lumea mergând pe două picioare, intri în maşinăria asta, plăteşti şi leşini de câte ori vrei, dacă te ţin baierile: ”plăteşti bani peşin şi leşini”, mai râdea câte un păţit, căutându-şi la ieşirea din ”gura dracului”, ameţit, în praf, pălăria nouă, atunci cumpărată...

N-a mai prea rămas loc nici pentru bietele lubeniţe, ,, slab, slăbănog chiar, anul ăsta; şi la pepeni la fel”. De la Dăbuleni venise şi un neamţ care vindea porumb de fiert şi copt, -,, Bite, Bite, maine herr..., bite porump de Dăbuleni, forte bun, avem şi fert , fert cald. Forte fert.”

S-au întins şi grătarele , ca deobicei,  cu mici, fireşte, şi cârnăciori şi fleici , s-au întins şi mese cu feţe albe şi furculiţe de fier, cântă ferice muzica din difuzoare asurzitoare, fumul acoperă şi soarele, lumea albă: zece, douăzeci de mii de oameni, acum, la mijlocul trebii, de Sfânta Marina: să vezi vineri, cum ar veni azi, cănd citiţi dumneavoastră epistola asta, şi mai ales să vezi măine, de Sfântul Ilie, şi să vezi cum cresc munţii zdrenţelor şi încălţarilor scâlciate, chironosite şi lustruite şi strălucitoare, scâlciala lor ca un luceafăr, însă nu poţi trece cu vederea nici tuciurile de aluminiu, nici scaunele de fag  fiert de la Piatra Neamţ, nici gheretele cu alaindelon-uri, acestea frumoase şi meşteşugit croite şi vopsite şi cusute, şi dealurile din găleţile şi găletuşele şi farfuriile de plastic şi  de ce vrei  şi de ce nu vrei ,de plastic mai ales şi de tinichea mai rar, şi chinezăriile lumii din toate bumbacurile şi adidaşii şi baticele şi bluzele şi pălăriile de pai. Unde or mai fi tarabele Casei Dădârlat de la Sebeş, mi se pare , cu pălăriuţele ei, rotunde, ungureneşti, şi cu vestuţele de aba şi cu vestita lor pecete, ,,Dădârlat, 1700 şi..?  Vin în locul tarabei celebre, şi al tăvilor fierbinţi cu turtă dulce, colorate strident şi gata să se scurgă mierea lor chimică pe toate deştele , urmează mi se pare şi vata de zahăr, neapărat, însă nu poţi face un pas necântărit bine, fiindcă în mijlocul zdreţelor calci! Au apărut şi antichităţile, farfuriuţe desperecheate, de dulceaţă, şi ceşcuţele de cafea, tot desperecheate, şi oglinjoare şi ceasuri de tinichea, desigur, şi a mai răsărit şi un sector cu căciuli, negre, de oaie ţurcană, şi brumării ca pe timpuri, şi gulere de vulpe şi de mai ştiu eu ce, dar cine mai poartă azi căciuli brumării, de berbecuţ abia născut, când poţi găsi la second hand căciuli şi de focă?

Şi dacă vrei să pleci acasă, trebuie să te strecori prin trecătorile munţilor de zdrenţe şi de scâlcieturile lumii civilizate a globalizării second hand...cu orice preţ.

Cum aş putea să închei, decât amintindu-mi de Eminescu, ”cadavrul nostru din debara”, descoperit acolo şi botezat astfel de către cunoscutul filosof  Patapievici:

,, De treci codri de.....,, zdrenţe second hand,,....

Şi anul ăsta,la Bâlciul de Sfântul Ilie, de la Polovragi, vagoane de zdrenţe second hand...        

Acest blog va apărea în fiecare vineri.