Legea privind creşele săptămânale şi cea privind o zi liberă pentru îngrijirea copilului, promulgate de Traian Băsescu
0Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, mai multe legi cu impact social, printre care o iniţiativă de înfiinţare a creşelor cu program săptămânal, o lege privind acordarea unei zile libere pentru îngrijirea sănătăţii copilului şi o Ordonanţă pentru acordarea tichetelor de vacanţă.
Concret, potrivit legii, creşele cu program săptămânal se pot înfiinţa şi funcţiona doar în situaţii „excepţionale”, în sistem public ori privat. Propunerea legislativă are ca iniţiatori un grup numeros de parlamentari PNL, PDL şi PSD. Potrivit proiectului, aşa cum a fost el modificat prin amendamente propuse de Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie, creşele asigură servicii de îngrijire, supraveghere şi educaţie a copiilor „de vârstă antepreşecolară”.
O zi liberă pe an pentru părinţi
Tot în decursul zilei de marţi, şeful statului a promulgat legea privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului. În ceea ce priveşte acest proiect, el a fost iniţiat de 26 de parlamentari şi prevede acordarea unei zile lucrătoare libere pe an, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului, în vederea verificării stării de sănătate a acestuia. Spre exemplu, în cazul familiilor cu doi sau trei copii se vor acorda două sau mai multe zile libere pe an, la latitudinea angajatorului.
Mai exact, părinţii vor avea dreptul la ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, fără obligaţia angajatorului de a plăti drepturile salariale aferente. Liberul se acordă la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care să rezulte controlul medical efectuat.
Cererea trebuie depusă cu 15 zile înainte, iar angajatorii vor fi obligaţi să acorde ziua lucrătoare liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului solicitată, iar prevederile legii se aplică atât angajatorilor publici, cât şi celor privaţi.
Tichete de vacanţă acordate prin lege
O altă lege promulgată de preşedintele Traian Băsescu este cea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă.
Concret, legea prevede ca instituţiile publice, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale să poată acorda angajaţilor vouchere de vacanţă în valoare de maximum 6 salarii brute minime pe economie, cu care pot fi cumpărate pachete de servicii în unităţi de turism autorizate.
Voucherele de vacanţă se vor emite numai online şi vor fi suportate integral de angajatori. Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul voucherelor se va face în unităţile turistice autorizate de Autoritatea Naţională pentru Turism, iar comisionul maxim perceput de aceste agenţii nu va putea depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit.
Pe aceeaşi temă:
Cum alegi bona şi cum pregăteşti copilul de creşă sau grădiniţă