Ce E-uri conţin iaurturile cu fructe şi cât de periculoase sunt, mai ales pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iaurturile cu fructe comercializate în magazine nu sunt tocmai produse naturale, atrage atenţia un studiu recent. Ele conţin între zero şi şase E-uri şi au un aport ridicat de zahăr, ceea ce favorizează, în timp, apariţia unor boli precum diabetul şi obezitatea.

Iaurturile cu fructe, din ce în ce mai consumate de români, sunt o adevărată bombă calorică, din cauza conţinutului ridicat de zahăr din compoziţie. Ba mai mult, iaurturile cu fructe care pot fi achiziţionate de pe rafturile magazinelor pot conţine, în unele cazuri, chiar şi şase E-uri. 

Aşa arată un studiu realizat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, în care s-au analizat etichetele a peste 61 de produse de acest gen, achiziţionate aleatoriu de pe rafturile magazinelor. Medicii sunt şi ei de părere că iaurturile cu fructe creează dependenţă şi, în timp, pot favoriza obezitatea şi apariţia diabetului zaharat, inclusiv în cazul copiilor. 

Concret, studiul arată că aproape 40% din iaurturile comercializate în România au în compoziţie unul sau două E-uri, în timp ce peste 14% au în compoziţie trei E-uri.

Există, totuşi, şi produse lipsite de E-uri, arată Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (ANPCPPS). Un alt dezavantaj al acestor produse îl constituie aportul ridicat de zahăr din compoziţie, arată specialistul. În plus, sunt producători care nu menţionează explicit procentul de fruct conţinut de iaurturi. 

Ce susţin producătorii din industria laptelui

Pe de altă parte, oficiali din Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui arată că „în cantitatea de zaharuri etichetată este inclusă şi lactoza, <<dulcele>> prezent în mod natural în lapte. Aşadar, în etichetarea nutriţională conformă cerinţelor legale, chiar şi iaurturile albe, simple, fără zahăr adăugat au menţionate pe etichetă „zaharuri”, adică lactoză din lapte. Desigur, iaurturile cu fructe au zahăr adăugat fructele fiind adăugate sub formă de gemuri”, subliniază asociaţia.

Oficiali din asociaţie susţin că „iaurturile cu fructe răspund nevoii unei vieţi moderne de a avea disponibile variante gata de consum pentru alimente, sunt atent controlate din perspectiva siguranţei alimentare şi, în plus, corespund noii tendinţe active la nivel de piaţă către alegeri mai sănătoase, având un conţinut caloric şi de zaharuri net mai mic decât alte alimente dulci. Vedem tot mai des consumatori care aleg în timpul săptămânii iaurtul cu fructe ca desert mai uşor şi păstrează pentru weekend variantele de dulciuri mai grele sau mai sofisticate, în căutarea unor soluţii de zi cu zi pentru alimente hranitoare, a unei alimentatii echilibrate si mai bine controlate caloric”, subliniază asociaţia.
 

Nutriţionist: „Aditivii alimentari duc la îngrăşare“

„Problema este că aceste iaurturi cu fructe nu sunt exclusiv naturale, aşa cum cred unii părinţi care le dau copiilor aşa ceva. Realitatea este alta. Iaurtul cu fructe conţine conservanţi şi îndulcitori. Cumulul de zaharuri şi de E-uri poate fi o adevărată bombă calorică. Este important să ne uităm pe etichetă şi cel mai bine este să îl pregătim în casă”, a explicat Mierlea, adăugând că 45% din produsele analizate folosesc suc din diferite fructe, concentrat sau nu. Mai vehement împotriva iaurturilor cu fructe este profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte, diabetolog şi nutriţionst. Medicul spune că aceste produse, care îi tentează într-o mare măsură pe copii, sunt periculoase pentru sănătate. 

„Au apărut tot felul de sortimente pe piaţă. Consecinţele sunt numeroase. În primul rând, vorbim de foarte multe calorii. Copiii care primesc aşa ceva de la părinţi în mod regulat ajung să se îngraşe. Ne întrebăm de ce obezitatea şi diabetul sunt în continuă creştere. Orice prelucrare suplimentară a produselor alimentare duce la îngrăşare. Sunt făcute să vândă şi nu au niciun avantaj pentru om, producătorii bagă în ele ce vor şi controale nu prea există. Avantajul e când mănânci fruct sau iaurt natural, nu iaurt cu fructe”, a declarat, pentru „Adevărul”, profesorul Ionescu-Târgovişte.

Genetician: „Aportul mare de glucide e cel mai periculos“

La rândul său, profesorul Maria Puiu, şeful Societăţii Române de Genetică Medicală, declară că încărcarea de glucide e cea mai periculoasă.  „Nu cred că poate fi vorba de modificări genetice impresionante. Însă aceste glucide, care sunt într-o cantitate mare în iaurtul cu fructe, creează un dezechilibru alimentar, în special la copii. Duce la surplus de greutate şi chiar la apariţia altor afecţiuni pe termen lung. Nu sunt un fan al acestor produse. Cel mai grav este că părinţii le dau cu indulgenţă copiilor, crezând că sunt mai puţin dăunătoare decât ciocolata, de exemplu”, a explicat geneticianul. 

Chiar şi în cazul adulţilor, iaurtul cu fructe, consumat zilnic, poate aduce o serie de probleme, nu doar din punct de vedere al creşterii în greutate. „Unii dintre noi sunt sensibili la anumiţi coloranţi, astfel că pot apărea tot soiul de alergii sau dureri abdominale. Oricum, marea majoritate a produselor de pe piaţă conţin E-uri şi sunt îmbogăţite cu zaharuri. Cu toate acestea, e de recomandat ca părinţii care vor să le dea copiilor iaurt cu fructe să adauge o lingură de gem în iaurtul obişnuit. Este mult mai sănătos, este uşor şi e acceptat de copii”, a precizat medicul pediatru Alexis Cochino.

Bănicioiu vrea să-i înveţe pe elevi să mănânce sănătos

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, doreşte introducerea în şcoli, la toate clasele, a unei discipline obligatorii de educaţie sanitară. Această oră ar urma să aibă un puternic caracter practic şi să îi înveţe pe copii cum să mănânce sănătos, dar şi noţiuni de igienă şi de acordare a primului ajutor. 

Bănicioiu susţine că s-a consultat şi cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi că Ministerul Sănătăţii poate asigura necesarul de specialişti pentru susţinerea acestor ore, precum medici şcolari, asistente, reprezentanţi ai serviciilor de ambulanţă etc. 

„La început vor învăţa despre spălatul pe mâini, pe dinţi, apoi venim cu noţiuni de prim ajutor, de alimentaţie sănătoasă, completăm apoi regulile de igienă, consultul medical, ce înseamnă consultul medical. Cunoaşterea sistemului sanitar, să ştii unde te duci, când te duci, cum te duci, drepturile şi obligaţiile pe care le au ca pacient“, a explicat Nicolae Bănicioiu. 

Câte E-uri au iaurturile cu fructe comercializate în România:

Müller da Bere 0% grăsimi cu căpşuni - 2 E

Müller Sorbetto mandarine - 0 E

Jogobella Fruit island - 2 E

Jogobella Musli - 0 E

Milkana Kids-up - 4 E

Danone Dietetic cu vişine - 0 E

Olympus-iaurt grecesc cu rodie şi zmeură - 0 E

Artesana iaurt natural de vacă şi banane - 0 E

Crema di Yogurt FRAGOLA - Iaurt cu bucăţi de căpşuni (Müller) - 0 E

Müller Mix mure şi zmeură - 4 E

Cremosso Intens  - 0 E

Andechester Natur Desert cremos bio cu căpşuni - 1 E

OLY Iaurt bifidus cu fructe de pădure - 1 E

Yoghurt Strawerry Iaurt degresat cu căpşuni - 0 E

Creamy Yoghurt Strawberry Iaurt cremos cu preparat din fructe - 2 E

Strawbeey Yogurt (Lidl) - 1 E

Fruitté - 3 E

Creamy Yogurt cu zmeură - 2 E

BRIT'S Iaurt cu merişoare zmeură şi biscuiţi - 3 E

Bio, Yogurt cu căpşuni - 0 E

Actimel, Iaurt de băut cu căpşuni - 0 E

Milbona, Lidl - 4 E

Iaurt ZUZU cu căpşuni - 3 E

Activia Light cu căpşuni - 2 E

Danone Delicios cu căpşuni - 2 E

Jogobella Light cu căpşuni - 1 E

Poiana florilor, Iaurt cu gust de căpşuni - 2 E

Zuzu max, Cremos cu fructe iaurt cu căpşuni - 3 E

Muller, Crema Jogurt cu căpşuni piure - 1 E

Danone, Cremosso cu căpşuni - 0 E

Danone, Disney cu căpşuni - 2 E

Joya, Soiagurt cu căpşuni - 1 E

Danone, Casa Buna cu căpşuni - 1 E

Alpro Soia Yofu cireşe -  6 E

K Classic, Iaurt de fructe căpşuni - 0 E

Yogurt drink strawberry, Băutură din iaurt cu fructe - 3 E

Erdbeer Fruchtjogurt, Iaurt bio cu fructe şi zahar, căpşuni - 2 E

Ehrmann Yoginos, iaurt cu fructe - 4 E

Danonino, Iaurt de băut cu căpşuni - 0 E

Sanlacta, Iaurt cu vişine - 0 E

Activia Cereale integrale cu musli şi căpşuni - 1 E

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite