Vlad Cubreacov este palid, slab si confuz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Cubreacov s-a intalnit, ieri, la sediul din strada Iorga 5 al PPCD, cu membri din conducerea partidului. Acestia au remarcat, nu fara ingrijorare, ca, dupa mai bine de doua luni de captivitate,

Vlad Cubreacov s-a intalnit, ieri, la sediul din strada Iorga 5 al PPCD, cu membri din conducerea partidului. Acestia au remarcat, nu fara ingrijorare, ca, dupa mai bine de doua luni de captivitate, colegul lor pare slabit, este mai palid si, intrucatva, molesit. Ei au aflat mai multe detalii despre rastimpul dintre 21 martie si 24 mai, adica dintre rapirea si eliberarea parlamentarului moldovean. La 21 martie, in dreptul casei sale, sub amenintarea pistolului, Vlad Cubreacov a fost nevoit sa urce intr-o limuzina, fiind legat la ochi. Dupa parerea sa, automobilul a rulat apoi pret de doua ore. Debarcat din masina, Vlad Cubreacov a fost dus intr-o incapere unde a ramas izolat. Deputatul moldovean sustine ca n-a fost maltratat fizic, de-a lungul celor doua luni, si ca, din fericire, nu a ajuns in situatia de a avea nevoie de medicamente. Mancarea a fost insa "ca la puscarie", ceea ce si explica faptul ca a slabit 15 kg. Pare-se ca n-au fost amenintari cu moartea, ba chiar unul dintre aceia care-l pazeau i-a spus, intr-o rusa perfecta, ca n-o sa stea inchis mai mult de trei luni. Ceea ce s-a si adeverit. Cele mai grele lucruri de suportat au fost incertitudinea, nesiguranta, singuratatea. Pentru colegii de partid, discutiile cu Vlad Cubreacov n-au dus la aflarea raspunsului la intrebari esentiale: cine au fost rapitorii, care au fost intentiile lor, carui fapt i se datoreaza eliberarea sa neasteptata. Vinovati pentru rapire pot fi la fel de bine transnistrenii si comunistii (desi si unii, si altii au negat vehement) sau oamenii Patriarhiei Moscovite, teribil de deranjati de rolul extraordinar pe care Vlad Cubreacov l-a jucat in actiunea de reinregistrare a Mitropoliei Basarabiei. Astazi, Vlad Cubreacov va fi supus unui control medical riguros, desi el declara ca se simte bine, cu exceptia unui puseu de febra musculara. El a adaugat ca este dornic sa-si reia cat mai curand activitatea parlamentara.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite